Linkuri accesibilitate

Liderii USR-PLUS au agreat ca fuziunea să fie după parlamentare


Dan Barna și Dacian Cioloș susțin că fuziunea USR-PLUS este în lucru și că se va materializa după alegerile parlamentare din 2020

Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a declarat că a agreat cu USR ca fuziunea celor două partide politice să aibă loc după alegerile parlamentare din acest an, până atunci cele două formațiuni concentrându-se pe campaniile electorale.

„Fuziunea e în lucru”, a spus Dacian Cioloș, marți seara, într-o intervenție telefonică la TVR 1, în timp ce liderul USR, Dan Barna, se afla în studioul emisiunii.

Dacian Cioloș a precizat că, în acest moment, alianţa politică dintre PLUS și USR începe să îşi structureze şi organe executive comune.

Avem acel Comitet Executiv comun format din şase oameni, avem o comisie de integritate comună, lucrăm într-o comisie de politici publice comună, deci, practic, apropierea asta, fuziunea e în lucru, doar că nu e consfinţită juridic şi am agreat cu colegii de la USR că o s-o facem după alegerile parlamentare, pentru că acum trebuie să ne concentrăm pe campanii”, a spus Dacian Cioloş.

„E un calendar foarte realist”, a comentat liderul USR, Dan Barna.

Dan Barna a mai spus că își dorește ca alianța cu PLUS să se tranforme într-un partid care să conteze.

Anul acesta e anul în care Alianţa USR PLUS va confirma şi se va consolida ca forţă relevantă. De fapt, de asta am şi candidat la preşedinţia USR, să transform acel partid, şi acum, această alianţă să o transformăm, cu Dacian Cioloş, într-un partid care să conteze pe termen lung în România”, a spus Barna.

Dragoș Tudorache, fost ministru în Guvernul Cioloș, acum europarlamentar din partea PLUS, a fost desemnat șeful echipei tehnice care pregătește alegerile care vor avea loc în acest an - locale și parlamentare. Tudorache va coordona activitatea unei comisii din care fac parte Ionuț Moșteanu (USR), ca purtător de cuvânt, Dragoș Neacșu (PLUS) și Sergiu Dehelean, de la USR.

Întrunirea comisiei, săptămâna trecută, nu a adus clarificări privind criteriile de desemnare a candidatului la funcția de primar al Capitalei: alegeri primare sau departajare pe baza sondajelor de opinie.

Desemnarea candidaților pentru alegerile locale, mai ales în marile orașe, a alimentat, în ultima vreme, tensiunile dintre USR și PLUS. La București, de pildă, Vlad Voiculescu și-a lansat programul electoral, înainte de a se ajunge la o înțelegere privind candidatul comun al Alianței și modul în care va fi ales acesta. USR a anunțat că îl va susține pe Nicușor Dan.

Și la Iași, tensiunile au crescut, în competiția pentru desemnarea candidatului pentru primărie fiind Liviu Iolu – PLUS și Cosette Chichirău – USR.

Citește și:

XS
SM
MD
LG