Linkuri accesibilitate

Cum au ajuns magistrații din România cei mai huliți dintre „privilegiați”. Opt argumente pro și contra


Magistrați protestând în fața Tribunalului din București față de modificărilor făcute la legile justiției de guvernarea dominată de Liviu Dragnea. Era o perioadă în care magistrații și justiția se bucurau de o încredere mai mare în rândul populației. Acele timpuri au trecut.
Magistrați protestând în fața Tribunalului din București față de modificărilor făcute la legile justiției de guvernarea dominată de Liviu Dragnea. Era o perioadă în care magistrații și justiția se bucurau de o încredere mai mare în rândul populației. Acele timpuri au trecut.

Între magistrați și societate există o falie, generată în principal de beneficiile de care aceștia se bucură, dar nu numai. Justițiabilii sunt nemulțumiți, magistrații se simt frustrați că societatea nu-i respectă suficient, pe măsura importanței muncii pe care o fac. Opt argumente pro și contra.

Cariera de magistrat nu e una facilă: șase ani de studiu, examene peste examene, cel mai greu fiind cel de intrare în breaslă, condiționări de tot felul.

Un magistrat nu are voie să aibă afaceri sau să facă politică, va avea sute de dosare de judecat și o responsabilitate imensă. Răsplata?

Pe un taler al balanței sunt adunate o grămadă de beneficii, de la salarii și pensii speciale mai mult decât generoase - cărora mulți le spun „nesimțite” - chirii și rate pentru locuințe plătite de stat, pensionare după doar 25 de ani de muncă.

Pe celălalt taler se află publicul mereu nemulțumit, încrederea în actul de justiție care se prăbușește și pierderea respectului societății.

Este o frustrare cu dublu sens, atât a magistraților, cât și a societății. Cauzele sunt multiple și transcend „privilegiile” magistraților.

Unde este încrederea de altădată ?

Eurobarometrul din 2020 arăta că 45% din cei intervievați aveau o părere proastă și foarte proastă despre independența judecătorilor, iar potrivit Eurobarometrului din 2021, încrederea în justiție era de 47%.

Ironic, dar situația nu este atât de neagră pentru magistrați - prin comparație, în guvern au încredere 29%, în parlament 26% și în partide 16%.

DNA, care acum vreo zece ani, în vremea mandatului Laurei Codruța Kovesi, era vedeta sondajelor de opinie cu o încredere de 65%, a ajuns acum, potrivit unui sondaj Avangarde din vară, să fie surclasat de SRI (28% față de 21% DNA).

Dincolo de ceea ce spun sondajele de opinie, în societate se simte o înverșunare împotriva magistraților. Magistrații înșiși resimt această aversiune.

Judecătoarea Andreea Chiș, membră a CSM, pensionată în contextul discuțiilor despre legislația referitoare la pensiile speciale și vârsta de pensionare, a căror modificare este jalon în PNRR, se plângea într-un interviu pentru Spotmedia că magistrații nu se bucură de „respect și recunoștință” și că împotriva lor e „un val de ură”.

De o parte și de alta există argumente, acuze, bile albe și bile negre.

Patru motive pentru proasta imagine a magistraților

La loc de cinste pentru imaginea proastă a magistraților sunt așa numitele privilegii pe care le au: venituri mari, pensii speciale și vârsta de pensionare redusă.

Nu este vorba atât de contestarea acestor drepturi, care există și în alte țări din Europa, ci de anumite excese și mai ales de atitudinea magistraților față de ele. Dincolo însă de această problemă sunt multe altele care subminează încrederea în justiție și magistrații ei.

1. Magistrații, cei mai „speciali” dintre specialii din România și Europa

  • Veniturile, printre cele mai mari din UE

Raportul din 2022 al Comisiei Europene care analizează comparativ evoluția și problemele sistemului judiciar din țările UE plasează România în topul salarizării și al cuantumului pensiilor.

De exemplu, raportul dintre indemnizațiile judecătorilor și salariul mediu este:

  • România - 3,2
  • Georgia - 3,4
  • Albania - 4,1
  • Armenia - 3,9
  • Malta - 5

La Curtea Supremă de Justiție, acest raport este în România cel mai mare din UE: de 6,5.

În cazul procurorilor situația este similară: România - cu 3,2 - este depășită doar de Albania.

În schimb, la Parchetul General, România nu mai are rival, fiind în fruntea topului cu un raport de 5.

Analizele din anii precedenți arătau aceeași discrepanță (vezi rapoartele din 2010, 2014, 2016 și 2018).

Răul este făcut, trebuie să realizăm că până se va vedea un efect în percepția publică vor trece ani, asta dacă lucrurile se fac într-adevăr pe bune și nu cu jumătăți de măsură.

Experta anticorupție Laura Ștefan spune pentru pentru Europa Liberă că falia dintre magistrați și societate este foarte adâncă și va fi nevoie de foarte mult efort pentru a o umple.

„S-a încercat de mai multe ori o așezare justă a salariilor, dar de fiecare dată grupurile care au avut poziții influente au reușit să negocieze un deal mai bun și practic să submineze ideea de construcție sănătoasă a unei grile de salarizare coerente.

  • Pensiile speciale, doar în 10 state UE. Sistemul românesc, unic

Un document al Curții Constituționale arată că din cei peste 208.000 de beneficiari de pensii de serviciu, cel mai bine plătiți sunt magistrații. Astfel, media pensiei pentru cei 4.094 de magistrați este de 19.221 de lei.

Media pensiei pe bază de contributivitate în 2022 este de 1.846 lei, ceea ce înseamnă un raport de 10/4 între pensiile magistraților și pensiile celorlalți cetățeni.

De exemplu, cea mai mare pensie brută din România este a unui magistrat: 78.634 de lei.

Cele mai mari 10 pensii la nivelul țării sunt tot ale unor magistrați - între 41.821 de lei și 78.634 de lei.

Ca urmare a majorărilor făcute anul acesta, pensia specială medie a crescut de 160 de ori, raportat la pensiile bazate pe contributivitate.

Contrar afirmațiilor magistraților sau diverșilor politicieni, de pensii speciale beneficiază doar magistrații din zece state ale Uniunii europene, potrivit unei analize a Comisiei Europene din 2020.

Este vorba de: Estonia, Lituania, România, Polonia, Danemarca, Belgia, Irlanda, Portugalia, Malta.

Au mai existat pensii speciale pentru magistrați în: Estonia, Slovenia și Spania, dar au fost desființate. Avantajele diferă, însă, de la țară la țară, dar nicăieri nu sunt de anvergura celor din România.

​În Lituania, de exemplu – potrivit Comisiei Europene – judecătorii au o pensie calculată ca suma dintre pensia „contributivă” și 10% până la 45% din media indemnizațiilor încasate în ultimii cinci ani de activitate.

  • Vârsta de pensionare

În România, un magistrat se poate pensiona după 25 de ani de activitate în magistratură. Teoretic, pentru că practic nu este obligatoriu să fi fost 25 de ani procuror sau judecător ca să beneficiezi de pensie specială. De pildă, o persoană care a fost 20 de ani jurisconsult sau avocat și doar 5 ani magistrat, ia o pensie specială în condițiile arătate mai sus.

În criza sistemică de magistrați pe care o clamează ministerul justiției, politicienii și înșiși magistrații, pensionarea la o vârstă care poate începe cu 45 de ani este o anomalie.

Ca dovadă, în Uniunea Europeană, există o singură țară cu o situație cumva similară - Letonia - potrivit Comisiei Europene. Acolo, magistrații se pot pensiona de la 50 de ani, dar cu o pensie calculată din venitul net, nu din cel brut ca în România.

În Portugalia, magistrații care au pensii speciale se pensionează la 65 de ani. Dar pensia specială este condiționată de 40 de ani de muncă, din care 25 obligatoriu în magistratură.

În Germania, vârsta de pensionare este între 65 și 67 de ani, iar în Austria 63 de ani și jumătate.

În Franța, vârsta de pensionare este de 62 de ani, iar în Bulgaria este cea standard pentru toată lumea, peste 61 de ani la femei și 64 de ani la bărbați.


Ștefan Deaconu, profesor la Facultatea de Drept din București și fost consilier prezidențial pe Justiție, explică de ce este o anomalie această vârstă de pensionare.

„Exact în momentul în care ai experiență de viață, maturitatea necesară să judeci, te pensionezi la o vârstă la care în alte țări magistrații de abia ajung la Curtea Supremă, la 48-50 de ani. Dar atunci când ai o pensie mai mare sau egală cu salariul, pensionarea e o ispită”.

2. Atitudinea magistraților

Modul în care magistrații s-au raportat de-a lungul timpului la problemele legate de beneficiile lor, felul în care au respins criticile, victimizarea permanentă și posibilitatea de a-și mări privilegiile prin proceduri judiciare nu au fost cele mai bune metode a-și atrage simpatia publicului.

Chiar dacă se modifică legislația privind beneficiile, nu cred că ar îmbunătăți foarte mult imaginea justiției. Cred că cel care ar trebui îmbunătățit este actul de justiție. O justiție de calitate, termene rezonabile, așa cum spune Constituția.

Laura Ștefan remarcă faptul că pe chestiunea beneficiilor nu au existat disidențe în sistemul judiciar.

„Nu am auzit o voce din partea lor care să spună că noi nu suntem de acord cu chestia asta. Dimpotrivă, aș spune că pe chestiunile financiare există un consens între toate părțile din sistemul judiciar, indiferent de poziționarea lor pe alte teme. Pe tema asta nu am prea văzut disidențe”, declară experta anticorupție.

Din punctul de vedere al lui Valeriu Stoica, fost ministru al Justiției, nu se poate vorbi de privilegii, ci de excese, cum sunt pensiile mai mari decât salariile - care nu sunt, însă, o regulă - și vârsta de pensionare, care nu se mai justifică de circa zece ani.

„Magistrații ar fi trebuit ei înșiși să încerce să înlăture asemenea excese, dar ei nu au făcut nimic. Au greșit”, spune Valeriu Stoica.

3. Jumătate dintre justițiabili pierd, dar ar trebui să înțeleagă de ce

Nemulțumirea față de justiție are, însă, și alte resorturi decât privilegiile de care se bucură magistrații. Este vorba de lungimea proceselor, de impredictibilitate, de o proastă comunicare și de faptul că nu înțeleg de ce pierd.

În justiție, ai două părți, una câștigă, cealaltă pierde, deci jumătate din cei care ajung în justiție sunt nemulțumiți oricum, explică Valeriu Stoica. Nemulțumiți pot fi însă și cei care câștigă, fie pentru că nu au câștigat cât au vrut, fie pentru că procesul a durat prea mult. „Nemulțumirea față de justiție e veche și o să existe în continuare”, spune Valeriu Stoica.

Dar cei care pierd ar trebui să înțeleagă de ce au pierdut, lucru esențial pentru încrederea în actul de justiție.

„Nu înțeleg de ce au pierdut, se bazează mult pe experiențele unor semeni. Oamenii sunt nemulțumiți pentru că nu au o predictibilitate, pentru că atunci când știu că altul, cu același gen de probleme, a câștigat, se simte nedreptățit și frustrat dacă el pierde și nu înțelege de ce”, ne spune profesorul Ștefan Deaconu.

Vina este în primul rând a legislației prost făcute, care duce la practică neunitară, ceea ce îi determină pe judecători să dea interpretări diferite, consideră Deaconu.

Dar nu numai, pentru că dincolo de asta, judecătorii ar trebui să fie capabili și să aibă dorința de a explica deciziile pe care le dau.

„În momentul în care se dă o hotărâre judecătorească, mai ales în penal, realmente e greu de înțeles și pentru un jurist decizia, darămite pentru cineva care nu are studii juridice”, susține profesorul Deaconu.

Una dintre magistratele cu care Europa Liberă a stat de vorbă sub protecția anonimatului ne povestește experiența ei din Marea Britanie.

„Am asistat la Royal Court of Justice la un proces unde un judecător trecut bine de 60 de ani a explicat unui petent, care se vedea că era modest, dar curat îmbrăcat, se vedea că respectă actul de justiție, preț de o jumătate de oră de ce i-a respins cererea. De multe ori, la noi nici după ce primești motivarea hotărârii nu înțelegi soluția. Am simțit că dincolo de actul de autoritate era ceva profund omenesc, o căldură, o înțelegere a sensului justiției”.

4. Dreptatea nu este doar o chestiune tehnică

Acum trei ani a făcut vâlvă cazul unui bărbat de 61 de ani, cu o situație materială precară, care a fost condamnat la 5 luni de închisoare pentru că a furat două batoane de salam dintr-un magazin Profi din Bârlad.

Recent, în noiembrie anul acesta, procurorii au propus arestarea unui bărbat care a furat patru conserve de pește dintr-un magazin din Constanța. Judecătorii nu au fost de acord și l-au eliberat.

Din punctul de vedere al lui Ștefan Deaconu, de multe ori magistrații sunt rupți de realitate și nu văd actul de justiție și prin ochii justițiabilului.

„Este și un grad de autosuficiență în corpul profesional al magistraților, cred că trebuie să învețe că sunt în primul rând oameni, ar trebui să se gândească că a fi magistrat nu înseamnă că ești rupt de tot ceea ce se întâmplă în societate, să vadă justiția și prin ochii justițiabililor”, spune profesorul Ștefan Deaconu pentru Europa Liberă.

Dreptatea, spune și profesorul Valeriu Stoica, nu este doar o chestiune tehnică, ci și de înțelegere a vieții, a contextelor.

„Ce se poate reproșa magistraturii la nivel de ansamblu este că, în ultimul timp, există o preocupare pentru chestiuni tehnice și o insuficientă aprofundare a chestiunilor care țin de contextul faptelor - economic, social. Înțelegerea acestor aspecte este extrem de importantă pentru a face dreptate. Dreptatea nu este doar o chestiune tehnică, ci și una de înțelegere a vieții, cu toată complexitatea ei socială și economică dintr-o țară, o comunitate și, uneori, chiar de pe un continent”.

Magistrates protest for the independence of the judiciary25 MARTIE 2019
Magistrates protest for the independence of the judiciary25 MARTIE 2019

Argumentele magistraților

1. Greul drum spre carieră

A ajunge magistrat nu este deloc un lucru simplu. Sunt patru ani de facultate, care, dacă e făcută serios, într-una din facultățile de stat din marile centre universitare și nu la privat, este dificilă.

Greul cel mare este, însă, examenul de admitere în magistratură, obligatoriu pentru a deveni judecător sau procuror.

La Institutul Național al Magistraturii (INM), concurența este acerbă: în 2022 a fost de 5,3 de candidați pe un loc, mai mică însă decât înainte de pandemie, când atingea și 8,5 pe loc (în 2019) sau chiar 13,8 (în 2016). Studiile la INM durează 2 ani, deci pentru a ajunge magistrat sunt necesari 6 ani de studiu. Nu este, însă, o regulă.

După absolvirea INM-ului, absolvenții sunt obligați să fie timp de 6 ani judecători sau procurori acolo unde sunt numiți de CSM, nu au dreptul să refuze repartiția.(Art. 20.) După această stagiatură mai dau un așa-numit examen de capacitate.

Discursul acesta al magistraților că ei fac cea mai grea muncă din societate este deranjant.

Cei care nu fac Institutul Național al Magistaturii pot da examen de intrare în magistratură cu condiția să aibă o practică de minimum cinci ani într-o profesie juridică, iar examenul este unul dificil și concurența pe măsură.

O avocată care a reușit să ia acum ceva timp concursul ca magistrat la Curtea Supremă povestește pentru Europa Liberă că examenul a fost foarte dificil, durează ore întregi și că mulți au ieșit plângând din cauza stresului.

În opinia ei, cei cinci ani de vechime sunt insuficienți. „În realitate, nu faci față pentru că problemele sunt complexe și variate și îți lipsește experiența. Trebuie să și simți, să înțelegi lucrurile dincolo de abordarea rigidă a legii”.

Valeriu Stoica, fost ministru al Justiției și profesor la Facultatea de Drept din București, spune pentru Europa Liberă că lipsa de experiență a tinerilor judecători și procurori este unul dintre reproșurile care pot fi aduse justiției, dar, atrage el atenția, este o problemă insolubilă.

„Sistemul judiciar de astăzi are o competență profesională mult mai mare decât cea de acum 20 sau 30 de ani. Ce se poate reproșa este lipsa de experiență a tinerilor judecători și procurori, dar aceasta este o chestiune insolubilă întrucât sistemul continental, european, nu doar al României, este unul al carierei judiciare”, spune pentru Europa Liberă Valeriu Stoica.

Promovarea magistraților în carieră este ceva mai simplă, e vorba de concursuri ținute de CSM, care ridică, însă, destule probleme privind organizarea și lipsa de criterii.

Cariera unui medic: la fel de mulți ani de studiu, mai multe examene

Magistratura nu este singura profesie care necesită mulți ani de studiu și numeroase examene dificile. Un medic, de exemplu, face 6 ani de facultate, după care, pentru a deveni rezident, trebuie să susțină un examen dificil și cu concurență ridicată. Apoi, de-a lungul carierei, promovarea profesională de la medic rezident la medic primar are loc pe baza unui examen, iar medicii primari cu o vechime de peste 5 ani pot ajunge medici specialiști tot pe bază de concurs.

Din punctul de vedere al lui Ștefan Deaconu, profesor la Facultatea de Drept din București și fost consilier prezidențial pe Justiție, lipsa unui mecanism de verificare duce la plafonare.

„Ar trebui să dea de gândit, când nu mai ai un mecanism de verificare a magistraților de-a lungul timpului, unii ajung să se plafoneze. Iar când intervine plafonarea scade și calitatea serviciului, justiția e un serviciu public. Se întâmplă în profesiile care dețin un monopol”, spune Ștefan Deaconu pentru Europa Liberă.

2.Incompatibilitățile și restricțiile

Diferit pentru magistrați este faptul că nu au voie, prin lege, să presteze altă activitate cu excepția celor din învățământul superior.

„Funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, în condiţiile legii”. (Articolul 5, alin. 1 din Legea 303 privind statutul judecătorilor și procurorilor).

Magistraților le este deci interzis să desfășoare orice fel de activități comerciale sau să dețină firme. Mai mult, nu pot face parte din partide politice și nici desfășura activități cu caracter politic, această ultimă prevedere putând duce la abuzuri din partea Inspecției Judiciare.

În plus, magistrații sunt singura categorie profesională lustrabilă. Adică, dacă sunt deconspirați ca informatori, colaboratori sau ofițeri ai fostei Securități sau ai actualelor servicii de informații, sunt îndepărtați din funcție (articolul 7, al. 4)

Toate aceste incompabilități sunt folosite de multe ori de magistrați ca argument pentru a justifica regimul de beneficii.

„Peste tot în lume, magistrații au astfel de incompatibilități care se reflectă într-un salariu sau un sistem de pensii diferit de al celorlalți”, declară pentru Europa Liberă profesorul Ștefan Deaconu.

Pe de altă parte, magistrații sunt „independenți și inamovibili”, potrivit articolului 145 din Constituție.

Și ziariștii de la posturile publice au incompatibilități

Magistrații nu sunt, însă, singura categorie profesională supusă unui regim al incompatibilăților. De pildă, ziariștilor din posturile publice de radio și televiziune le este interzis să exercite alte funcții cu excepția celor didactice

„Pe durata angajării personalul prevăzut la alin. (1) nu poate ocupa sau exercita alte funcţii, cu excepţia celor didactice, decât cu acordul comitetului director al serviciului public în care lucrează” ( articolul 11, al. 2 din legea 41/ 1997).

3. Supraîncărcarea, epuizarea și spațiile improprii

Mulți magistrați, indiferent că sunt procurori sau judecători, se plâng de epuizare din cauza numărului mare de dosare pe care le au de soluționat.

De exemplu, în anul 2021 era un deficit de 1.523 de posturi de magistrați - procurori și judecători -, potrivit unei analize a Consiliului Superior al Magistraturii. Cele mai multe posturi neocupate sunt la judecători, peste 1000; poate și pentru că au fost blocate timp de doi ani concursurile la Institutul Național al Magistraturii (INM).

La DNA, deficitul de procuri la nivelul anului trecut era de 47.

Un alt argument este cel al spațiilor improprii în care magistrații își desfășoară activitatea, lucru recunoscut, dar rămas nerezolvat, de mai toți miniștrii justiției.

În 2021, șapte grefiere de la Judecătoria din Craiova au câștigat în instanță daune morale de zeci de mii de euro din cauza condițiilor improprii de lucru.

Grefierele stăteau înghesuite într-o cameră de 14 mp, în care erau 5 birouri, 5 scaune, cabluri plasate direct pe podea, o imprimantă, un fax, calculatoare, „fiecărei persoane revenindu-i un spațiu de 2,3 mp și o suprafață liberă de până la 1 m”. Nu este singurul caz de acest tip.

4. Atacurile la adresa magistraților

Perioada în care magistrații erau atacați seară de seară la posturile de televiziune ale unor patroni aflați în conflict cu justiția i-a marcat pe mulți dintre cei hărțuiți și a antagonizat sistemul.

Atacurile venite atât din partea politicienilor, cât și a „mogulilor” de presă au fost criticate în mai multe rapoarte MCV.

Raportul Comisiei Europene din 2019, ca și alte rapoarte anterioare, atrăgea atenția „asupra presiunii la care sunt supuși magistrații și instituțiile judiciare ca urmare a atacurilor publice din partea politicienilor și a presei. De la începutul anului 2018, această situație s-a înrăutățit pe fondul acțiunilor întreprinse de autoritățile responsabile cu anchetarea disciplinară și penală a magistraților. Direcția Națională Anticorupție și Parchetul General sunt de mult timp supuse unor presiuni deosebite în această privință”.

Experta anticorupție Laura Ștefan spune pentru Europa Liberă că atacurile și lipsa unui dialog onest au antagonizat sistemul de justiție.

„Dacă ne referim la justiția penală și la atenția care i-a fost acordată, să te vezi în fiecare zi la televizor, criticat în diverse emisiuni, nu e cel mai comod și nici cel mai drept lucru. Atacurile la persoană antagonizează și e normal să antagonizeze. Discursul cu jumătăți de adevăr și jumătăți de minciună a subminat un dialog onest între magistrați și restul societății”, spune Laura Ștefan.

Experta spune că nici în momentul de față nu există un ton just în legătură cu justiția și s-au purtat foarte puține discuții așezate.

XS
SM
MD
LG