Linkuri accesibilitate

Medic de la Polizu, urmărit penal pentru tentativă de omor. A declarat mort un copil născut prematur


Potrivit declarațiilor martorilor, medicul declara avortoni copii născuți prematur pe care-i trimitea la propriu la gunoi, în cutii sau pungi strânse la gură ca să moară prin asfixiere (imagine generică).
Potrivit declarațiilor martorilor, medicul declara avortoni copii născuți prematur pe care-i trimitea la propriu la gunoi, în cutii sau pungi strânse la gură ca să moară prin asfixiere (imagine generică).

Un medic ginecolog de la Maternitatea Polizu, din Capitală, este urmărit penal pentru tentativă de omor calificat după ce a declarat un copil născut prematur avort spontan.

„Deși semnele de viabilitate erau evidente și i-au fost semnalate de personalul medical care a intrat în contact cu nou-născutul, medicul a refuzat nejustificat, timp de peste 12 ore, să ia măsuri pentru acordarea îngrijirilor medicale”, transmit procurorii de la Parchetul Capitalei.

Plângerea împotriva medicului a fost formulată abia în 2022, deși cazul s-a produs în urmă cu trei ani.

În cauză a fost dispusă o expertiză medico-legală ce urmează a fi efectuată de experţi ai Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici" Bucureşti, cercetările fiind continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti pentru stabilirea tututor împrejurărilor în care s-au produs faptele, anunță procurorii.

Avocat Cuculis: Lăsa copiii prematuri să moară sau îi omora chiar el pentru a „nu mai ocupa loc în incubator”

Avocatul Adrian Cuculis, care a documentat cazul, spune că medicul Florian Robe, „lăsa copiii prematuri să moară sau chiar îi omora el pentru 'a nu mai ocupa un loc în incubator' ” și că, așa cum reiese din declarațiile date de martori, la Polizu, „prin acest “Dr. Robe”, era un abator de copii prematuri, aruncați la propriu în coșul de gunoi, până mureau. Cele explicate mai sus și care sunt extrem de precise, au fost și filmate și pe baza filmărilor s-a refăcut filmul ororilor. De asemenea, toate actele întocmite pentru „mortul viu”, adică copilul care a scăpat cumva dintr-o pungă legată la gură ca să se asfixieze și să moară, au fost făcute în fals ca să acopere abatorul”, spune avocatul.

El este de părere că acesta este doar „începutul poveștii” și că, „probabil că vor ieși la iveală și alți părinți care nu știu ce s-a întâmplat cu copiii lor.”

Avocatul spune că, din declarațiile date până acum de asistentele și de cadrele medicale de la Polizu, aceasta „era o practică.”

Mărturia mamei

Mama copilului a făcut plângere împotriva medicului abia la trei ani de la evenimente pentru că a fost în depresie și a fost ocupată cu multiplele tratamente pe care a trebuit să le urmeze și încă le urmează fetița.

„Îmi amintesc că am născut-o. Și că mi s-a spus că am născut un copil mort. Am semnat pentru acest lucru. Am fost întrebată ce vreau să fac cu copilul: să-l iau acasă sau să-l las să i se facă autopsia. Am spus că vreau să i se facă autopsia și să știu cauzele. În dimineața zilei de 25 aprilie, a venit și mi-a spus că fetița dă semne că vrea să trăiască. Oamenii din spital spuneau că este o minune de la Dumnezeu, fiind Săptămâna Mare a Paștelui. M-au făcut să cred că copilul a înviat peste noapte. Ulterior, am aflat că doctorul nu a vrut să-i dea nicio șansă la viață având o vârstă de gestație de 26 de săptămâni și a spus că nu are nici un rost să ocupe incubatorul cu ea. Și a preferat (…), după ce eu am născut, să-l bage într-un sac, legat la gură, pus într-o caserolă cu capac. O asistentă cu suflet mare a trecut peste cuvântul doctorului. Ea l-a sunat pe doctor, i-a spus că fetița trăiește după cele 12 ore de stat acolo și l-a întrebat ce să facă cu acel copil. A spus (medicul n.r.) că, dacă trăiește, adu-l la mine să-i tai din buric, să moară. Ea nu a putut să facă lucrul ăsta și am înțeles că au venit cei de la neonatologie și au luat-o”, a spus Marina Pletoiu, mama fetiței, la Antena3.

După șocul inițial, au urmat cinci luni în care copila a stat la incubator. Abia după aceea mama a aflat adevărul de la asistenta care găsise copila în cutie.

Mărturia tatălui

Bărbatul a povesti că pe 24 aprilie 2019 soţia sa a avut complicaţii la naştere iar medicii din Piteşti au trimis-o la maternitatea Polizu, cu recomandarea de a ajunge chiar la medicul respectiv.

„Am ajuns acolo şi domnul doctor ne-a garantat că va face tot posibilul ca copilul să supravieţuiască. (...) A consultat-o pe soţie şi a zis că nu mai are lichid, că a pierdut lichidul pe drum. Au internat-o pe soţie, era pe 22. Pe 24 s-a pornit hemoragie şi domnul doctor a spus că nu mai poate face absolut nimic, că pe primul loc este mămica, să o salvăm - asta e ce mi-a spus mie – şi că să stăm liniştiţi că suntem tineri şi vom face alt copil, nu e asta o problemă. I-a făcut nişte injecţii de dilatare la soţie, ca să avorteze, nu adus-o în sala de operaţii, a dus-o în cabinet la asistente, la salon unde era soţia internată. A născut, i-a spus că copilul este mort, a pus-o să semneze un act de deces că copilul este mort, a luat-o (n.r. pe fetiţa nou-născută) pur şi simplu şi a aruncat-o într-o tăviţă. Nici nu i-a acordat primul ajutor, normal trebuia să-i acorde primul ajutor de resuscitare, pur li simplu a luat-o şi a aruncat-o într-o tăviţă”, a relatat bărbatul, conform News.ro.

A doua zi, o asistentă a mers la soţia sa şi a întrebat-o dacă vrea să ia acasă trupul bebelușului sau să-l trimită la analize anatomo-patologie pentru a stabili cauza morţii.


„Soţia a spus că vrea să vadă cauza pentru care s-a întâmplat nenorocirea. În momentul ăla s-a dus asistenta la... probabil că acolo au o camera frigorifică, s-a dus în camera frigorifică şi din greşeală a lovit cu piciorul într-un sac. Şi în momentul în care a dat cu piciorul în sac copilul a început să plângă în sac. Bineînţeles că nu i-a venit să creadă şi a mai dat o dată, la fel a început să plângă copilul în sac. Când l-a scos din sac – când povestesc asta mă răscoleşte - era băgată într-o caserolă cu capac şi a scos-o din caserolă şi fata atunci a început să respire”, mai povesteşte bărbatul.

El susţine că în acel moment a sunat la şefa de la neonatologie căreia i-a povestit ce s-a întâmplat, iar aceasta ar fi întrebat: „Tot el?”.

Bărbatul a spus că ştie toate aceste detalii de la asistenta care a găsit copilul și a dorit să-l boteze. „Ne-a povestit toate întâmplările pentru că ea a zis că nu mai poate ţine acest secret faţă de noi şi trebuie să ne spună tot adevărul şi să mergem mai departe, dacă putem.”

Despre momentul respectiv el spune că „pe noi ne-a făcut să credem că s-a întâmplat în Săptămâna Mare a Paştelui şi că a fost o minune de la Dumnezeu [iar] ei au vrut să muşamalizeze cazul”.

De asemenea, a menţionat că şi el şi soţia sa au dat declaraţii la Parchet şi că aşteaptă „să se facă dreptate şi domnul doctor să nu mai profeseze” ca să nu li se întâmple şi altora.

Spitalul nu a făcut o anchetă internă

Medicul Florin Robe își continuă activitatea la spital.

Managerul spitalului nu poate explica de ce nici atunci când s-au produs evenimentele și nici în prezent nu a declanșat o anchetă internă.

Actualul purtător de cuvânt al Maternității Polizu, Bogdan Stefănescu, a confirmat pentru PRO TV că nu a fost făcută nicio anchetă internă, deși cele întâmplate erau cunoscute de personalul medical.

„Spune că nu are documentele, că sunt la parchet și nu poate să îl suspende sau altceva și că, probabil luni, vine la muncă. Ne spune că a vorbit cu el și i-a spus că fătul nu era viabil”, a declarat Oana Toader, actualul manager al Maternității Polizu pentru Pro TV.

Specialiștii spun că medicul trebuia să lupte pentru viața fetiței, indiferent de ce spune protocolul.

„În Europa și România, în acest moment, și medical și legal, sub 24 de săptămâni este considerat un copil care are șanse minore. Noi luptăm și pentru acei copii, dar sub 24 de săptămâni șanse să supraviețuiască sau să supraviețuiască sănătos, sunt foarte mici. Decizia se ia ca la orice ființă. Cât timp se află activitate cardiacă și respirație, acea persoana e în viață".

Or, potrivit declarațiilor date de martori la audieri, copila dădea semne de viață, iar medicului care a declarat-o moartă i s-ar fi spus asta.

Alexandru Rafila a trimis control la Polizu

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Braşov, că fapta ginecologului de la Spitalul Polizu din Capitală pare „incredibilă".

„Este greu de definit, mi se pare incredibil aşa ceva", a spus Rafila, întrebat în legătură cu faptele medicului de la Polizu.

Totodată, el a precizat că a trimis Inspecţia Sanitară din minister în control la Polizu.

„Este o situaţie pe care am aflat-o în cursul dimineţii, nu este o situaţie care s-a întâmplat ieri, ci în urmă cu mai bine de trei ani, am trimis deja Inspecţia Sanitară să evalueze modul de acordare a asistenţei medicale. În prezent, este o anchetă penală în curs, (...) în momentul în care Parchetul ne va cere informaţii de natură medicală, pe care le vom putea oferi, o vom face imediat şi necondiţionat.(...) Dacă punem problema unei tentative de omor, aşa cum am citit şi eu în presă, este o acuzaţie foarte serioasă şi trebuie luate măsuri", a afirmat ministrul Rafila, citat de Agerpres.

Colegiul medicilor bucureșteni s-a autosesizat

Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB) s-a autosesizat și a declanșat o cercetare disciplinară.

„Colegiul Medicilor din Municipiul București afirmă CATEGORIC că o astfel de situație, presupunând că se confirmă ca urmare a anchetei, este INADMISIBILĂ.
Trebuie, însă, înainte de orice afirmație, așteptat REZULTATUL OFICIAL al anchetei autorităților competente. Precizăm că la CMMB, până în prezent, nu este înregistrată o sesizare pe marginea acestui caz”, a transmis presei președintele colegiului, medicul Cătălina Poiană.

Avocații medicului invocă faptul că medicul nu a fost condamnat definitiv

„Înțelegem interesul major al presei pentru acest subiect, însă aducerea în spațiul public a unor informații care nu au caracter oficial, prezentate trunchiat și care lasă loc unor interpretări subiective, încalcă un principiu fundamental în materie procesual-penală, cel al prezumției de nevinovăție. Dreptul cetățenilor la informare nu ar trebui să primeze în fața dreptului clientului nostru de a i se asigura toate garanțiile procesuale până la pronunțarea unei decizii finale de către o instanță de judecată”, a transmis presei firma de avocatură „Ciobotaru, Schelean și Asociații”.

Avocații invocă faptul că medicul nu s-a sustrat anchetei penale și a răspuns tuturor solicitărilor anchetatorilor, contribuind la aflarea adevărului.

„Clientul nostru nu se sustrage de la efectuarea anchetei penale, dimpotrivă, a răspuns prompt la solicitările procurorilor și a oferit toate detaliile necesare stabilirii împrejurărilor de fapt și de drept, în vederea aflării adevărului. După cum cunoașteți, actele de urmărire penală nu sunt publice și, tocmai de aceea, ne rezervăm dreptul de a nu face niciun fel de declarații în legătură cu actele din dosarul în curs. Această conduită apreciem că ar trebui să fie însușită de toate persoanele implicate, lăsând organele de cercetare să efectueze actele de urmărire fără presiune mediatică. Existența unei anchete în curs de desfășurare nu ar trebui să pună sub semnul îndoielii activitatea profesională a unei persoane, precum nici experiența și conduita sa medicală. De asemenea, facem apel la colegii noștri avocați să respecte normele de deontologie profesională și, nici de dragul publicității, să nu aducă acuze în mod nejustificat împotriva unor specialiști, unități spitalicești sau a unui întreg sistem medical”, au declarat avocații medicului Florin Robe de la Maternitatea Polizu.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG