Linkuri accesibilitate

3 minute | Taxa de solidaritate revine, Justiția în 2021 și discuția Biden-Putin


Kelemen Hunor este primul lider al noii Coaliții de guvernare care oferă detalii despre taxa de solidaritate. Liderul UDMR consideră că, în perioade de criză, firmele mari trebuie să fie solidare cu oamenii.
Kelemen Hunor este primul lider al noii Coaliții de guvernare care oferă detalii despre taxa de solidaritate. Liderul UDMR consideră că, în perioade de criză, firmele mari trebuie să fie solidare cu oamenii.

Autoritățile române nu se tem de Omicron și relaxează restricțiile pentru Sărbătorile de Iarnă. Presa internațională alocă spații mari întâlnirii de ieri dintre președinții SUA și Rusiei.

Bun găsit,

Iată știrile zilei, pe scurt:

  • Purtarea măștii în exterior în spațiile neaglomerate nu va mai fi obligatorie. Măsura, dar și altele de relaxare pentru perioada următoare, ar urma să fie adoptată astăzi.
  • Președintele SUA l-a avertizat pe omologul său rus, în timpul întâlnirii virtuale de marți, că Rusia va suferi „sancțiuni economice și de altă natură puternice” în cazul în care va invada Ucraina.
  • Liderii noii Coaliții de guvernare discută posibilitatea de a introduce o așa-zisă „taxă de solidaritate” de 1%, care să fie plătită de companiile cu cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro.

Bilanțul unui an de la alegeri

Dimineața zilei de 7 decembrie 2020, acum exact un an, contura clar care avea să fie următoarea configurație politică de la conducerea României. Sau cel puțin așa credeam. PNL și USR reușeau, alături de eternul partener al câștigătorilor – UDMR, să creioneze o majoritate care avea să aclame scoaterea PSD de la guvernare – „dușmanul poporului român” -, și să anunțe reforme.

La fix un an, lucrurile s-au întâmplat fix pe dos. Coaliția PNL-USR-UDMR s-a spart, USR a ieșit de la guvernare și, în loc, s-a întors PSD. Nu țintarul politic e problema, ci lipsa crasă a unui plan de reforme pe termen lung care să pornească România din loc. 2021 a fost un an pierdut, nu doar din cauza pandemiei, ci și din cauza epidemiei de incompetență din rândul clasei politice românești.

Coaliția de guvernare care s-a format după alegerile din 2020 a promis reforme care ar fi urmat să fie implementate încă din primul an. Nu a fost să fie așa.
Coaliția de guvernare care s-a format după alegerile din 2020 a promis reforme care ar fi urmat să fie implementate încă din primul an. Nu a fost să fie așa.

Europa Liberă vă propune o analiză exhaustivă a ceea ce s-a întâmplat în primul an de după alegerile parlamentare din 2020. Ce știm astăzi, ne poate ajuta mâine, când vom pune din nou mâna pe ștampilă.

Justiția a fost unul dintre domeniile cu cele mai puține realizări. „Repararea” măsurilor din epoca Dragnea încă se lasă așteptată, iar mesajul transmis parcă prin porii sistemului juridic este „liniște”. Un semn deloc bun într-o țară în care corupția nu a emigrat, iar 29,1 miliarde de euro sunt pe cale să intre pe mâna politicienilor.

O analiză despre marile eșecuri ale Justiției, realizată în contextul prezentării de ieri a bilanțului CSM, puteți citi în ediția noastră de astăzi.

Ce au discutat Biden și Putin

Președintele Joe Biden l-a avertizat în timpul întâlnirii de ieri pe președintele rus Vladimir Putin că Rusia va fi lovită de „măsuri economice și de altă natură puternice” în cazul în care Moscova invadează Ucraina.

Discuția prin videoconferință a celor doi vine în cel mai tensionat moment al relației SUA-Rusia de când dl Biden a ajuns la Casa Albă. „Președintele Biden a exprimat îngrijorarea profundă a Statelor Unite și a aliaților noștri europeni cu privire la escaladarea forțelor Rusiei din jurul Ucrainei și a precizat că SUA și aliații noștri vor răspunde cu măsuri economice și de altă natură puternice în cazul unei escaladări militare”, a spus Casa Albă, după întâlnire.

Președintele Joe Biden a discutat cu omologul său rus Vladimir Putin prin videoconferință. Tema principală a fost mobilizarea de trupe rusești de la granița cu Ucraina.
Președintele Joe Biden a discutat cu omologul său rus Vladimir Putin prin videoconferință. Tema principală a fost mobilizarea de trupe rusești de la granița cu Ucraina.

De la Moscova, lucrurile s-au văzut diferit. Putin i-a spus lui Biden că NATO își întărește capacitățile militare în apropierea granițelor Rusiei și „face încercări periculoase de a cuceri teritoriul ucrainean”.

„Prin urmare, Rusia este serios interesată să obțină garanții fiabile, stabilite legal, care să excludă extinderea NATO spre est și desfășurarea de sisteme de arme ofensive de lovitură în statele adiacente Rusiei”, a spus Kremlinul.

Un alt subiect abordat de presa internațională este boicotarea diplomatică de către Australia a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing. Decizia autorităților de la Canberra vine după ce un anunț similar a fost făcut și de SUA.

Să ne relaxăm de sărbători

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a decis, aseară, relaxarea mai multor restricții pentru perioada următoare. În noaptea de Crăciun și cea de Revelion toată lumea poate circula indiferent de oră, în timp ce restaurantele nu vor mai avea o limită orară până la care pot funcționa.

CNSU a ridicat și o serie de interdicții impuse persoanelor nevaccinate. Acestea vor putea participa la petreceri de Revelion, de pildă, dacă prezintă un test PCR sau antigen care atestă că nu sunt infectate. De asemenea, mască nu va mai fi obligatorie în spațiile exterioare neaglomerate.

Raed Arafat a anunțat aseară relaxarea restricțiilor pentru perioada de sărbători.
Raed Arafat a anunțat aseară relaxarea restricțiilor pentru perioada de sărbători.

„Clar că situaţia noastră acum e una mai bună decât acum două-trei săptămâni”, a afirmat Raed Arafat, marţi seară, la finalul şedinţei CNSU.

Cifrele îi dau dreptate lui Raed Arafat, însă experiența ne arată că situația era „mai bună” și în vară, când premierul de atunci, Florin Cîțu, spunea că am învins pandemia. Știm toți ce a urmat din toamnă.

Propunerile CNSU vor intra în vigoare dacă vor fi adoptate în această formă și în ședința de guvern de astăzi.

La capitolul guvernare, Coaliția PSD-PNL-UDMR ia în calcul introducerea unei taxe de solidaritate de 1% care să fie impusă companiilor cu o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro. Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat aseară că măsura a fost propusă de el în cadrul coaliției, și că o decizie finală în acest sens ar urma să fie luată în perioada următoare.

Dacă va fi impusă, această taxă – criticată deja de reprezentanți ai mediului de afaceri – ar urma să fie temporară. „Sunt perioade când trebuie să fii solidar cu acei cetăţeni şi cu acea societate unde faci profit”, a declarat Kelemen Hunor, marți, la TVR.

Alte subiecte:

Nu uitați, dacă aveți sugestii sau vreți să ne semnalați un subiect ne puteți scrie pe treiminute@rferl.org.

Rămâneți sănătoși

Pe mâine,
Ionuț

  • 16x9 Image

    Ionuț Benea

    A intrat în presă dintr-un pariu și a rămas aici din convingere. A debutat în jurnalism în 2008 și a trecut prin redacții locale sau naționale importante, precum Ziarul de Iași sau Adevărul. A fost implicat în mai multe proiecte editoriale independente coordonate de Freedom House și Centrul pentru Jurnalism Independent.

    S-a alăturat echipei în 2021 ca senior-correspondent, funcție pe care o ocupă și în prezent. Din iulie 2021 până în ianuarie 2023 a fost redactor-șef al Europei Libere România.

    Din ianuarie 2023 ocupă poziția de senior-correspondent.

XS
SM
MD
LG