Linkuri accesibilitate

Nicolae Ciucă a cerut iertare românilor afectați la Revoluție de abuzurile militarilor


Premierul interimar al României, generalul Nicolae Ciucă, ministru al Apărării Naționale
Premierul interimar al României, generalul Nicolae Ciucă, ministru al Apărării Naționale

Premierul interimar și ministru al Apărării Naționale generalul Nicolae Ciucă a cerut iertare joi familiilor „rămase în suferință” la Revoluția din decembrie 1989, pentru „greșelile, erorile sau abuzurile” comise de militari.

„Pentru greșelile, erorile sau abuzurile săvârșite de unii dintre angajații Ministerului Apărării Naționale în desfășurarea acelor evenimente, dincolo de răspunderile care au fost sau vor fi stabilite de instanțele judecătorești, este o datorie morală ca noi, cei de acum, să cerem iertare familiilor rămase în suferință în Decembrie 1989 și să îi asigurăm pe toți cei de astăzi și, mai ales, pe cei care vin după noi, că vom face tot ce se va putea pentru ca asemenea situații să nu se mai repete vreodată în istoria României”, a declarat Ciucă într-un mesaj publicat cu ocazia împlinirii a 31 de ani de la declanșarea Revoluției române din decembrie 1989.

Ministrul a făcut referire la „datoria morală” de aflare a adevărului cu privire la Revoluția din 1989, de la care și după 31 de ani mai sunt „răni deschise, lacrimi neuscate, suferințe nealinate”.

„În numele celor peste 1.000 de oameni căzuți din sete de libertate, dintre care peste un sfert au fost militari și salariați civili din Ministerul Apărării Naționale, avem datoria morală de a aduce lumina în toate ungherele umbrite sau întunecate care mai există în legătură cu evenimentele de atunci”, a spus premierul interimar.

El și-a exprimat regretul că „la atâta vreme de la Revoluție”, încă nu a fost aflat adevărul și a spus că „pentru a putea ierta, pentru a ne putea împăca noi înșine cu istoria noastră, avem datoria de a căuta adevărul și de a-l prezenta așa cum a fost (...) Trebuie să ieșim din logica aruncării răspunderii pe umerii altora. Fiecare instituție implicată în evenimentele dintre 16 și 22 decembrie, dar și după acea dată, trebuie să facă tot ce se poate pentru a clarifica deciziile luate în acele zile și, mai ales, să ajute justiția în stabilirea responsabilităților și consecințelor acestora.”

El a cerut ca fiecare abuz să fie dovedit și fiecare vinovat să fie tras la răspundere.

„Nu putem judeca acțiunile de atunci, deciziile luate de conducerea comunistă a statului și de conducerea armatei de la acea vreme, după standardele democratice de astăzi, dar este evident că este nevoie, măcar acum, la atâta vreme de la acel Decembrie însângerat, ca fiecare responsabilitate să fie stabilită, fără echivoc, de instanțele de judecată. Fiecare abuz trebuie dovedit și fiecare vinovat trebuie tras la răspundere prin sentințele care vor fi date. Este datoria noastră, a generației actuale de lideri politici și comandanți militari, să facem tot ce ține de noi pentru a face lumină cu privire la fiecare dintre acțiunile personalului MApN soldate, în decembrie 1989, cu pierderi de vieți sau în urma cărora au fost răniți oameni”.

În timpul evenimentelor din decembrie 1989, care au dus la căderea comunismului în România au murit 1165 de oameni pentru care nu a fost găsit niciun vinovat.

Dosarul Revoluției a fost înaintat instanței de procurorii militari în aprilie 2019. Fostul președinte al României, Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi general în retragere Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare, au fost trimişi în judecată de procurorii militari pentru infracţiuni contra umanităţii.

Anchetatorii au anunțat tot atunci că au clasat dosarul cu privire la acuzațiile aduse dictatorului Nicolae Ceauşescu, fostului premier Petre Roman, fostului ministru al Apărării Victor Atanasie Stănculescu şi lui Silviu Brucan, Iulian Vlad, Tudor Postelnicu, Vasile Milea, Nicolae Militaru. Clasarea a fost motivată ori de decesul unora dintre cei cercetați, ori pentru că nu există probe concludente sau pentru că ar fi existat autoritate de lucru judecat.

În octombrie curent, Curtea Supremă a constatat „neregularitatea” rechizitoriului realizat de Parchetul Militar și a exclus mai multe probe, cerând refacerea unei părți din rechizitoriu.

XS
SM
MD
LG