„Cărțile sunt oglinda minții tale, citești pagină după pagină și te gândești la tine. Îți vin lucruri despre tine, despre viața ta, despre cei din jurul tău.
E ca madlena lui Proust.
Are Marcel Proust o scenă în care personajul gustă dintr-o prăjiturică, în timp ce bea și o gură de ceai. Și în momentul ăla se întâmplă ceva foarte interesant și emoționant - și anume apar secvențe din trecut, din copilărie.
Vine peste tine trecutul, sub formă de secvențe. Așa e când citești o carte. Din când în când, apar aceste pagini, care funcționează ca niște madlene, care îți reamintesc de tine. Nu e păcat să se ducă viața și tu să nu știi nimic despre tine, de fapt? Despre tine, cel adevărat?”
- Simona Popescu, autoare
Îți amintești care e ultima carte pe care ai citit-o? Puțin peste 70% dintre români ar răspunde cu dificultate la această întrebare.
Conform datelor Eurostat, 29,5% este procentul românilor care au citit cel puțin o carte de-a lungul anului 2022. Acest procent plasează România pe ultimul loc în topul european al cărților citite. Pe primele poziții sunt Luxemburg, Danemarca și Estonia.
România are un istoric de cel puțin zece ani în a ocupa poziția de la coada clasamentului; mai multe date statistice arată că 9% dintre români au renunțat la citit - cel puțin în forma clasică - între 2007 și 2011.
Am vorbit despre subiect cu un sociolog și cu trei autori, profesori la Facultatea de Litere de la Universitatea din București, ca să aflăm legătura dintre cifre și viață.
„Un popor destul de certat cu cartea”
În viață vom face ce suntem obișnuiți de mici să facem. Iar, la modul general, în rândul românilor, cititul nu este inclus pe această listă a obișnuințelor timpurii. Totul începe din familie, cu felul în care sunt educați copiii, spune sociologul Gelu Duminică.
În cazul de față, părinții sunt ca niște oglinzi pentru cei mici. Oglinzi în care se reflectă, mai degrabă, imagini dinamice, de pe ecrane, decât literele de pe pagini.
„Această abilitate de a citi este destul de redusă în spațiul românesc pentru simplul motiv că nu ne obișnuim copiii să o facă. Mai pe românește, dacă părinții nu citesc, nu citește nici copilul. Nu uitați, suntem un popor destul de certat cu cartea”.
„Copilul face ceea ce vede la părinți. În momentul în care părintele se uită mai mult la televizor, uite că atunci informația, cunoașterea, vine mai degrabă din alte surse, decât din carte”, mai spune sociologul.
Și autoarea Carmen Mușat consideră că principalul motiv pentru care românii nu sunt interesați de citit este lipsa obișnuinței de a o face.
„Cititul e un exercițiu continuu. Cineva care n-a citit până la 30-40 de ani nimic nu o să devină brusc interesat să citească, pentru că nu are deprinderea de a citi și de a înțelege ceea ce citește”, spune ea.
Interesul pentru ceva nu răsare din senin și din necunoscut, el se formează treptat, trăind și experimentând; ca lectura să fie pe placul oamenilor e nevoie, înainte de toate, de înțelegere.
„Or, asta se cultivă încă din copilărie, de la cele mai mici vârste. Copiii cărora le-au citit părinții sau bunicii înainte să meargă la culcare, când vor fi mari, vor fi interesați să citească. E ca atunci când pui o sămânță într-un loc - ea crește. Dacă n-ai pus-o, nu poți să te aștept să crească ceva. Asta se cultivă în familie. Acolo se pun primele semințe”.
*
După familie, al doilea factor care poate susține interesul pentru citit este dat la școală, de profesori.
Luate la un loc, cele două au o responsabilitate și o sarcină importantă, care eșuează deseori, din cauză că accentul cade pe lucruri care nu sunt relevante în timp - reproducerea unui text, în locul înțelegerii lui.
După ce copiii devin elevi „nu se întâmplă să fie încurajați să citească prea mult. Dezbaterile sunt mai degrabă pe memorie și nicidecum pe citit. Adică, cititul este încurajat atât timp cât acel copil trebuie să memoreze”, spune Gelu Duminică.
„Nu uitați, examenele, la noi, sunt încă bazate pe capacitatea copilului de a memora, nu de a înțelege texte, nu de a operaționaliza cu conceptele, nu de a explica”, adaugă sociologul.
Inclusiv Carmen Mușat consideră că școala se concentrează asupra unor sarcini care nu au impact asupra elevilor pe termen lung, cum ar fi dictarea comentariilor sau reproducerea opiniilor unor critici literari despre operele studiate.
„Nu asta trebuie să facă un profesor la școală și nu asta ar trebui să facă Evaluarea Națională și BAC-ul - să vadă cât au reținut copiii din ce a spus x sau y”.
„Și nici nu este suficient să le dai elevilor o listă de lecturi pentru vară și apoi gata, cu asta s-a încheiat misiunea ta de profesor, nu mai verifici, nu mai discuți cu copilul după aceea, în clasă”.
Autoarea crede că, astfel, interesul elevilor pentru lectură va fi inexistent și că e nevoie de un dialog autentic între învățători și copii.
„Dacă îi întreabă «ce ați citit, ce v-a plăcut, de ce, cum, ce personaj v-a plăcut cel mai mult și ați vrea să-l luați ca prieten cu voi într-o călătorie?», atunci ei, când fac împreună un exercițiu de lectură, altfel vor stârni interesul”, crede Carmen Mușat.
Cărți scumpe, bani puțini. Dar avem alternative
„Pentru mulți cetățeni ai țării noastre, cartea este un lux și costă mult”, spune Simona Popescu, scriitoare și conferențiar universitar, despre un al doilea motiv pentru care nu citim. În urma pandemiei de Covid, constată ea, cărțile s-au scumpit și cele mai multe au ajuns să coste peste 50 de lei.
Există o legătură strânsă între nivelul de venit și accesul la cărți, menționează sociologul Gelu Duminică.
În condițiile în care, în țară, există un număr mare de angajați care trăiesc cu salarii minime pe economie, cumpărarea și cititul cărților nu sunt prioritare, completează sociologul.
„E complicat să investești în carte, când tu nu poți să pui ceva pe masă. Investiția în carte este o investiție pentru viitor, iar în momentul în care prezentul tău este nesigur, investiția în el cade în planul secundar”.
Totuși, de ce este o carte atât de scumpă? Pentru că, răspunde Carmen Mușat, munca din spatele ei trebuie să acopere nu numai drepturile de autor, ci și remunerația echipei formate din tehnoredactori, corectori și redactori, care fac în așa fel încât cartea să ajungă la cititor în cea mai bună formă.
„Prețul cărților nu reflectă, de fapt, toată munca din spate; prețul cărții acoperă inclusiv tipul de hârtie, inclusiv modul în care arată coperta. Sunt foarte mulți oameni care trebuie plătiți din acel preț al cărții și evident că trebuie să-i rămână și editurii un profit, pentru că, altfel, toate editurile ar da faliment”.
Și ce facem în cazul în care nu ne permitem să cumpărăm o carte? Apelăm la alternative. Bibliotecile publice sunt una dintre ele; au fost create special pentru a asigura accesul la informație tuturor persoanelor dintr-o comunitate, fără ca acestea să fie condiționate să plătească pentru ele.
*
În cazul în care cititorii vor să rămână în posesia cărților, însă nu doresc să plătească prețul lor întreg, pot verifica oferta second-hand-urilor de profil și a anticariatelor.
„Găsești cărți și din librării, trebuie doar să ai răbdare. În loc să dai 40 de lei pe ele, dai 10. Și unele sunt în țiplă, adică sunt noi-nouțe”, spune Simona Popescu.
„La anticariate, mai ales dacă vrei să citești clasici, literatura mare a lumii, găsești Proust cu 5-10 lei. Poți să găsești «În căutarea timpului pierdut», toate volumele, la prețul unui pachet de țigări”.
Iar pentru cei care sunt obișnuiți cu tehnologia și nu au o problemă în a petrece mai multe ore în fața un ecran, există alternativa lecturii online sau a descărcării de carte.
„Eu, în pandemie, mi-am făcut o bibliotecă întreagă, chiar impresionantă, aș putea zice, descărcând cărți. Atunci, editurile au fost foarte generoase și te-au lăsat, câteva săptămâni, să intri în producția lor și să descarci cărți în format PDF”, mai spune Simona Popescu.
Să vorbim despre cei dezinteresați de citit
Aproximativ 32% dintre români spun că nu sunt interesați să citească, arată un sondaj al Institutului Național de Statistică (INS). Majoritatea sunt tineri și seniori, predominând nivelurile de educație primar și gimnazial.
Simona Popescu consideră că situația arată în acest fel încă din Antichitate și s-a păstrat la fel până în zilele noastre - „au fost masele largi, care nu erau interesate de cultură; era apanajul nobililor, aristocraților, era un lux. Și în ziua de astăzi, ea s-a democratizat, dar a rămas reflexul ăsta”.
Scriitorul și profesorul universitar Ion Bogdar Lefter este de părere că ar trebui să privim cu o atenție mai mare această categorie, a cărei voce este mai puternică în prezent, spre deosebire de alte perioade din trecut, în care nu se citea și în care ea nu își exprima preferința pentru a nu face acest lucru.
„Astăzi, în spațiul social, în care comunicarea e generalizată în rețelele de socializare, oricine poate să-și exprime opiniile. Dacă știm că doar 30% din populație citește, în realitate, probabil, procentele sunt mai mici. Înseamnă că restul, adică un procent foarte mare din populație, va susține că nu e interesat de lectură”.
„Cum ar fi arătat asemenea statistici în vremea lui Alecsandri sau în vremea lui Eminescu, când doar sute de oameni știau să scrie și să citească, când știm că între 80-90% din populație locuia în mediul rural și poate majoritatea nu învățau deloc să scrie și să citească?”
Ținând cont de evoluțiile istorice și uitându-ne înapoi, în timp, apoi în prezent, vom observa că procentul minoritar al celor care sunt interesați de lectură este totuși „substanțial mai numeros decât cel din rândul predecesorii”, spune profesorul.
„Ne putem imagina un viitor în care toată lumea, pe acest grafic ascendent, istoric, să-și declare interesul pentru lectură? Cred că e o utopie”.
Cititul nu a dispărut, ci s-a reinventat
În ciuda statisticilor, citim mai mult decât oricând. Dar nu cărți.
Tinerii de azi citesc altceva și altfel față de cei care și-au trăit tinerețea în secolul trecut. Dacă o persoană nu citește o carte, nu înseamnă automat că aceasta nu citește deloc, ci apelează la alte surse.
„Avem acces la cu totul și cu totul altă tipologie de informație decât am avut noi în trecut”, explică Gelu Duminică.
„Cartea, în formatul pe care noi îl știm, nu mai are aceeași trecere ca acum 50 de ani, pentru simplu motiv că în momentul de față avem acces la o mulțime de alte posibilități de a ne informa și o mulțime alte posibilități de a citi altfel”.
Cineva care a copilărit, să spunem în anii ’70, avea ca sursă de informare cartea. Programul de la televizor era de două ore pe zi și avea un conținut predominant propagandistic – astfel că, pentru a pătrunde în noi lumi, trebuia să evadezi în lumea cărților.
„Te duceai la bibliotecă, pierdeai o oră până să ajungi acolo, cereai o carte împrumut, era foarte posibil să nu o aibă sau să nu o fi găsit, pentru că era deja împrumutată, o așteptai și, când o primeai, o citeai în două-trei zile și trebuia să o duci înapoi. Asta înseamnă că, spre exemplu, dacă eu voiam să aflu lumea lui Creangă, îmi lua cam o săptămână”, spune Gelu Duminică.
Odată cu dezvoltarea tehnologiei, lucrurile s-au simplificat vizibil, și informația nu se mai află doar la o oră distanță față de bibliotecă, ci la câteva click-uri distanță.
„Acum, lumea lui Creangă este atât de aproape de noi, pentru că intri pe YouTube, spre exemplu, și îți apar toate poveștile într-un format extrem de prietenos, ca să dau doar un exemplu. Avem inclusiv melodii care ne introduc în operele care sunt date la bacalaureat. Adică panoplia surselor de informare și bibliotecile virtuale, video și audio îmbogățesc, în momentul de față, posibilitățile pe care noi le avem, de a ne informa”.
Venind mai aproape de prezent și comparând situația de acum cu cea de acum 15 ani, vom vedea că, da, consumul de carte s-a diminuat. În schimb, numărul de cuvinte citite pe zi s-ar putea să fie mult mai mare, pentru că informația este disponibilă oriunde te-ai uita. Iar asta a dus la schimbarea realității pe care o știam.
„Din păcate, bibliotecile, așa cum le știm noi, din copilăria noastră, nu că nu vor mai exista, dar se transformă. Nu cred că generația asta citește neapărat mai puțin decât noi, pentru că nici în copilăria noastră, nu toți citeau. Ci cred cu tărie că, în momentul de față, generația asta citește altfel sau are acces la informație altfel. Online-ul este la el la casă”.
Ca profesoară la Facultatea de Litere, Simona Popescu privește atât partea goală a paharului, cât și partea plină. A observat că realitatea pe care o știa s-a schimbat și că, în ultimii ani, studenții citesc din ce în ce mai puțin: „mai puțin decât acum zece ani și mai puțin decât citeam noi”.
În schimb, a sesizat că lumea nu a renunțat la a se informa; din contră, este avidă de informație și este foarte conectată.
„Ai acces la informație, se înghite informație, se scanează informație, te scalzi în informație. Eu îi văd pe puști și pe oamenii mai tineri, sunt tot timpul cu telefoanele la ei. Acum nu se uită numai la imagini, mai dau și de text. Oamenii sunt foarte conectați la informație azi, mai mult decât oricând, de aceea nu sunt o pesimistă”.
*
O problemă a contemporaneității este lipsa de timp. Pe măsură ce civilizația umană va evolua și va deveni tot mai complexă, ea va continua să se agraveze. Drept urmare, 35,2% dintre români spun, conform sondajului INS, că nu au timp pentru lectură. Fapt care a dus, la rândul său, la modificarea felului în care citim.
„Operațiunile pe care le avem de făcut cotidian sunt tot mai complicate și nu mai știm cum să ne împărțim timpul, încât avem impresia că el se comprimă. Un efect al acestei situații este opțiunea pentru lectura de foarte scurtă durată”, spune profesorul Ion Bogdan Lefter.
„Știrile pe care le citim de pe internet, mesajele pe care ni le adresăm unii altora, semnalările de noutăți, de glume sau de subiecte de interes, de diverse feluri, toate sunt texte. Lectura, deci, este componenta vieții de zi cu zi pentru foarte mulți oameni, însă în asemenea forme concentrate”, adaugă scriitorul.
El se întreabă cum vor evolua lucrurile și sistemele de educație, în așa fel încât generațiile tinere să fie îndrumate spre lectura mai substanțială, care presupune o durată mai lungă, reflecție și asimilare.
Cititul e nemuritor și schimbarea nu e neapărat rea
Am stabilit că tehnologia evoluează și a schimbat deja felul în care ne raportăm la citit. Asta, spune sociologul Gelu Duminică, poate fi numită de unii evoluție sau involuție, însă cel mai important este cum folosim și unde ne duce informația. Faptul că ea circulă ne arată că progresul se întâmplă.
Însă ne va duce evoluția spre sfârșitul literaturii?
Simona Popescu este sigură că întotdeauna, indiferent de situație, va exista specia rară a „cititorului minunat”, care cumpără cărți, susține scriitorii și literatura. Poate că în viitor vor fi mai puțini, însă ei nu vor dispărea niciodată. În schimb, s-ar putea să apară o nouă specie de cititori: roboții.
„Acum glumesc, dar numai pe jumătate. AI-ul ăsta, cu toate nenorocirile pe care le-ar putea aduce, are și această calitate - că stochează, are memorie. S-ar putea ca viitorii cititori să fie ajutați de această memorie să înțeleagă niște lucruri”.
„Poate unii se îndepărtează de carte pentru că nu o înțeleg. Ei, cred că inteligența artificială îi poate ajuta pe unii să înțeleagă mai repede niște lucruri și apoi, având startul ăsta, să se împrietenească cu literatura”.
În viziunea lui Gelu Duminică, totul este ciclic și nu crede că offline-ul va fi înlocuit definitiv și irevocabil de online. Cele două forme vor co-exista și vor schimba pozițiile între ele, însă cititul va rămâne o constantă.
„Pentru că fără citit nu putem progresa, fără informația dată de cărți, dată de experiența altora, puse într-un format care să fie transmis mai departe - carte, video, un blog, un tweet - nu putem să dezbatem”.
În cele din urmă, dacă textele vechilor secole - scrise de nobili, de la curțile voievodale, regale, imperiale sau de fețe bisericești și citite de câteva zeci de oameni, căci mai mulți știutori de carte în jur nu erau - mai sunt cunoscute și în prezent și au răzbătut până la noi, asta înseamnă că literatura va răzbate și pe mai departe, povestește profesorul Ion Bogdan Lefter.
„Astăzi, sistemele literare naționale și literatura universală, în ansamblu, formează un sistem foarte complex, cu mari valori, pe care, până la urmă, le recunosc comunitățile. Nicio nație nu își renegă clasicii, scriitorii fundamentali, ca repere esențiale pentru identitatea lor. Lucrurile astea nu se vor schimba”.
„Vor apărea noi și noi tehnologii, se vor iuți și mai mult viețile, se va comprima și mai mult timpul, însă vom continua să existăm, să ne naștem, să creștem, să ne educăm, să ne maturizăm, să îmbătrânim și să murim, să creăm, să folosim obiecte și să citim și literatură, după cum și toate celelalte arte vor merge mai departe”, mai spune el.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
