Armata rusă a continuat bombardamentele în Doneţk
Armata rusă a continuat sâmbătă bombardamentele în regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, unde se pregăteşte de „noi acţiuni'' după patru luni şi jumătate de război, potrivit responsabililor ucraineni, citaţi de France Presse.
„Ochii tuturor mişcărilor şi regimurilor politice agresive din lume sunt în prezent îndreptaţi spre ceea ce ne face nouă Rusia", a scris sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pe Instagram.
Bombardamente ruseşti au făcut cel puţin un mort şi doi răniţi la Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski, care a efectuat vineri o vizită la trupele ucrainene aflate pe poziţii înaintate în regiunea Dnipropetrovsk.
ONU afirmă că forțele armate ale Ucraine au o mare parte din vină pentru situația din Lugansk
Organizația Națiunilor Unite afirmă că forțele armate ale Ucrainei poartă o mare parte din vină, poate egală, pentru un atac care a avut loc la un azil de bătrâni din Lugansk, unde zeci de pacienți în vârstă și cu dizabilități au fost blocați înăuntru fără apă sau electricitate, la două săptămâni după ce Rusia și-a lansat invazia, potrivit AP.
Autoritățile ucrainene au aruncat vina pe forțele ruse, acuzându-le că au ucis peste 50 de civili într-un atac neprovocat. Cel puțin 22 dintre cei 71 de pacienți au supraviețuit asaltului, dar numărul exact al persoanelor ucise rămâne necunoscut, potrivit ONU.
Cu toate acestea, acum, ONU spune că forțele armate ale Ucrainei poartă o mare, și poate egală, parte de vină pentru ceea ce s-a întâmplat în satul Stara Krasnyanka.
Raportul Biroului Înaltului Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului nu concluzionează că niciuna dintre părți nu a comis crime de război, dar a declarat că bătălia de la azilul de bătrâni este un exemplu de îngrijorare cu privire la posibila utilizare a „scuturilor umane” pentru a împiedica operațiunile militare în anumite zone.
Peste 22.000 de ucraineni au intrat vineri în România
Aproximativ 220.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 54.560 mijloace de transport au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire), vineri, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări, a informat IGPF.
Pe sensul de intrare în România au fost 107.837 de persoane, dintre care 22.298 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 104% faţă de ziua precedentă).
Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict) şi până vineri, la ora 24,00, la nivel naţional, au intrat în România 1.510.759 cetăţeni ucraineni.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat, în ultimele 24 de ore, 58 de fapte ilegale (34 infracţiuni şi 24 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 392.400 lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 24.800 lei.
Antony Blinken a cerut Chinei să condamne „agresiunea" rusă din Ucraina
Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a cerut Chinei să condamne „agresiunea” rusă în Ucraina, după o întâlnire în Bali cu omologul său chinez Wang Yi.
„Acesta este cu adevărat momentul în care trebuie să ne ridicăm cu toţii, aşa cum au făcut ţările din G20, una după alta, pentru a condamna agresiunea şi a cere, printre altele, ca Rusia să permită accesul la alimente blocate în Ucraina”, a spus Antony Blinken.
El a spus că nu vede „niciun semn” de cooperare din partea Rusiei, conform AFP.