Rusia a respins o solicitare a Organizaţiei Tratatului pentru Interzicerea Totală a Experienţelor Nucleare (CTBTO), de la Viena, motivând că datele privind radiațiile sunt furnizate voluntar, nu obligatoriu, conform Reuters.
Organizația a arătat că luni, două stații rusești de monitorizare aflate cel mai aproape de locul unde a avut loc explozia de la baza navală Nyonoksa, din nordul Rusiei, au fost închise la câteva zile după explozie, iar apoi alte două stații care monitorizează nivelul radiațiilor nu au mai emis date.
Serghei Ryabkov, ministrul adjunct de Externe, a declarat că datele de monitorizare de la cele patru stații erau transmise în mod voluntar și că accidentul produs pe 8 august, în timpul testării unui motor de rachetă, nu este treaba organizației CTBTO.
Marți, una dintre cele patru stații de monitorizare a revenit online, conform CTBTO, și ar încărca deja datele din zilele în care a fost închisă. Oamenii de știință se tem însă că autoritățile ruse le-ar fi putut falsifica, conform Reuters.
Facebook Forum