„Vladimir Putin va face tot ce poate pentru a încerca să distragă atenția de la faptul că a făcut cea mai mare greșeală strategică de politică externă a oricărui lider de când Hitler a intrat în Rusia. El a crezut că lumea va privi doar și va lăsa Ucraina să se prăbușească. De fapt, a consolidat NATO. A crezut că ucrainenii nu vor lupta. Au luptat mult mai bine decât rușii”, a spus Jeanne Shaheen.
Senatoarea, care a inițiat proiectul de lege „Black Sea Security Act”, s-a aflat, marți, în România, împreună cu senatorul Dick Durbin. Acesta este co-inițiator al legislației prin care Congresul solicită Administrației de la Washington elaborarea strategiei menite să asigure securitatea Mării Negre.
Ea a precizat, la o întâlnire cu jurnaliști români, că strategia va fi finalizată în acest an și că lucrează pentru elaborarea unor proiecte suplimentare, care să dea mai multă greutate componentei economice a securității la Marea Neagră.
Cei doi senatori americani au vizitat, marți, baza militară Mihail Kogălniceanu, pentru vorbi cu militari americani din Divizia de elită 101 Aeropurtată (a parașutiștilor americani care au lansat debarcarea din Normandia).
„Ei ne-au spus foarte clar o serie de lucruri. În primul rând, cât de important este că avem trupe pe flancul estic al NATO. Este ceva ce eu am sprijinit când am trimis primele batalioane în Țările Baltice și în Polonia, pentru că este o zonă periculoasă și cred că este foarte important să-i trimitem un semnal foarte important lui Vladimir Putin și să fim pregătiți. Și am văzut ce s-a întâmplat cu Ucraina. De asemenea, au vorbit cu ei despre cât sprijin a oferit România, despre parteneriatul lor excelent cu forțele militare ale României”, a spus Jeanne Shaheen.
Împreună cu senatorul Dick Durbin, ea s-a văzut, marți, și cu premierul Nicoale Ciucă, care „a exprimat o serie de îngrijorări cu privire la parteneriatul nostru”. Acestea, a explicat senatoarea Shaheen, nu priveau cooperarea militară, ci faptul că România nu este încă inclusă în programul Visa Waiver, de eliminare a obligativității vizelor pentru intrarea în Statele Unite.
Deși cei doi senatori și-au exprimat sprijinul și i-au mulțumit premierului pentru găzduirea de România a forțelor militare americane, dar au amintit că legislația americană stabilește anumite condiții stricte pentru accesul în Visa Waiver, printre care o rată de respingere sub 3% a solicitărilor de viză.
România a avut în 2022 o rată de respingere de 17%.
În privința războiului început de Vladimir Putin, senatorul Dick Durbin a salutat generozitatea arătată de români fața de refugiații ucraineni. „Sper că războiul se va termina curând, dar până ce se întâmplă asta, ucrainenii au nevoie de acest gen de prietenie”, a spus el, amintit declarațiile de marți ale lui Vladimir Putin în fața legislativului de la Moscova.
„Eu îmi amintesc Războiul Rece. Vă amintiți de câte ori au rescris sovieticii istoria? Putin a spus azi [marți] că NATO l-a atacat pe el. /.../ Din nou, Rusia încearcă să rescrie istoria. Nu vor reuși. Lumea a văzut la televizor ce a făcut Putin. Prezidez Comisia Juridică a Senatului American și lucrăm bi-partizan, democrați și republicani, la documentarea crimelor de război. Ce am văzut că s-a întâmplat din cauza lui Putin în Ucraina este oribil”, a spus senatorul american, amintind că procurorul general al Ucrainei a declarat, marți, că are în lucru 65.000 de dosare care vizează potențiale crime de război comise de ruși și Vladimir Putin.
„Să pretindă că noi am provocat aceste lucruri este, pentru mine, dezgustător”, a spus senatorul Dick Durbin.
Cei doi membrii ai Congresului SUA au mai menționat, marți, la București, sprijinul pe care îl acordă SUA Republicii Moldova și au spus că urmăresc cu atenție ce se întâmplă în Moldova și în Transnistria.
„Ne temem că aceasta poate fi ambiția lui Putin după Ucraina. Moldova este un exemplu clasic de țară care, prin geografia sa – lângă Ucraina și lângă un aliat NATO [România] este o țintă tentantă. Și trebuie să fie clar pentru Putin că agresiunea sa împotriva Ucrainei îl va costa scump, /.../ pentru a nu face la fel cu alte țări, iar Moldova este într-o poziție geografică vulnerabilă”, a spus Dick Durbin.
Una dintre temele discutate cu premierul Ciucă, au precizat senatorii americani, a fost cea a independenței energetice a României și a Republicii Moldova.
Înainte de vizita în România, cei doi senatori au fost în Georgia și anterior la Conferința de securitate de la München.
„În München am avut cea mai mare delegație a Congresului american care a participat vreodată la această conferință. O delegația bi-partizană, bi-camerală. Liderii Senatului și Camerei Reprezentanților au formulat declarații puternice în sprijinul Ucrainei și a interesului nostru de a continua să facem tot ce putem pentru a ne asigura că Ucraina primește tot ajutorul de care are nevoie pentru a câștiga acest război. Vicepreședintele Harris a spus același lucru. Deci, dacă Vladimir Putin se bazează pe divizarea NATO și ca Occidentul să renunțe la Ucraina, ar fi bine să se gândească din nou”, a conchis senatoarea Jeanne Shaheen.