Linkuri accesibilitate

Sondaj: Europenii și-au pierdut încrederea în AstraZeneca


Europenii au cea mai mare încredere în vaccinul produs de Pfizer/BioNTech
Europenii au cea mai mare încredere în vaccinul produs de Pfizer/BioNTech

Încrederea europenilor în vaccinul produs de AstraZeneca a scăzut semnificativ în urma suspiciunilor că acesta ar provoca cheaguri de sânge, ceea ce a dus și la suspendarea campaniei de vaccinare cu acest ser în mai multe state europene.

Doar în Marea Britanie, acest vaccin se bucură de încrederea majorității cetățenilor, dar și acolo a fost depășit de vaccinul Pfizer, arată cel mai recent sondaj YouGov.

Studiul a arătat că majoritatea oamenilor (medie 68%) din cele mai mari patru state UE – Germania, Franța, Spania și Italia – consideră vaccinul AstraZeneca nesigur, în timp ce în Marea Birtanie, încrederea în acesta se menține la peste 70%, chiar dacă a scăzut și aici în ultima săptămână, fiind depășit de Pfizer.

În Italia și Spania, doar 36%, respectiv 38% cred că vaccinul este sigur. Înainte de semnalarea cazurilor de tromboză, 54% dintre italieni și 59% dintre spanioli considerau că vaccinul este sigur.

Încrederea în vaccinurile Pfizer și Moderna nu a avut de suferit în urma scandalului AstraZeneca, cu excepția Marii Britanii, unde a scăzut brusc și inexplicabil încrederea în Moderna de la 64% în februarie, la doar 50% în martie.

Cu excepția țărilor nordice, vaccinarea cu AstraZeneca a fost reluată în țările UE, după ce Agenția Europeană a Medicamentului a confirmat săptămâna trecută că vaccinul este sigur, dar compania a menționat că nu poate exclude, ca fenomen rar, apariția cheagurilor de sânge.

Marea Britanie

Germania

Franța

Italia

Spania

AstraZeneca

77%

32%

23%

36%

38%

Pfizer

79%

66%

51%

68%

74%

Moderna

50%

55%

39%

56%

68%

Eficiență 100% la formele grave

AstraZeneca a anunțat luni că un studiu derulat în SUA arată că vaccinul său dezvoltat în colaborare cu Universitatea Oxford are o eficacitate de 79% împotriva Covid-19 și 100% împotriva formelor severe ale bolii.

Testele clinice efectuate în Statele Unite, Chile și Peru au rolul de a crește încrederea în vaccinul britanic după scandalul cauzat de apariția unor cazuri de cheaguri de sânge după vaccinare. Agenția Europeană a Medicamentului a transmis că nu poate exclude o legătură dintre vaccin și formarea de cheaguri de sânge, dar vaccinul este unul sigur și eficient.

Circa 15 state europene, printre care Germania, Franţa şi Italia, au suspendat ca măsură de precauţie administrarea vaccinului AstraZeneca, în urma semnalării unor probleme sanguine la persoane inoculate cu acest ser, precum dificultăţi de coagulare sau formarea de cheaguri de sânge (tromboze), dar fără o legătură dovedită în acest stadiu. Suspendarea a fost ridicată după concluziile EMA, mai puțin în statele nordice.

Ultimul studiu a arătat în premieră că a că vaccinul este eficient în rândul tuturor grupurilor de vârstă, inclusiv cel al vârstnicilor. Studiile precedente au inclus un număr restrâns de vârstnici, astfel că mai multe țări europene au preferat într-o primă fază să rezerve vaccinul doar persoanelor de până în 55/65 de ani. Această restricție a fost între timp ridicată.

Rezultatele obținute în urma studiului din SUA sunt mai bune decât cele precedente, realizate în Marea Britanie și Brazilia.

Londra a autorizat vaccinul pe baza unor rezultate parțiale ale testelor derulate în Marea Britanie, Brazilia și Africa de Sud, care sugerau că serul are o eficacitate medie de 70%. Agenția Europeană a Medicamentului și-a bazat analiza pe doar două studii, cele derulate în Marea Britanie și Brazilia. Acestea au arătat o reducere cu 59,5% a numărului de cazuri simptomatice de COVID.

Rezultatele studiului derulat în SUA oferă companiei AstraZeneca posibilitatea de a aplica pentru autorizarea vaccinului la Agenția pentru Alimente și Medicamente (FDA). Vaccinul a fost autorizat în peste 50 de țări, dar nu și în SUA.

Vaccinul Astra Zeneca este fabricat dintr-o versiune slăbită a unui virus comun pentru răceală, cunoscut sub numele de adenovirus, de la cimpanzei. A fost modificat pentru a semăna mai mult cu coronavirusul - deși nu poate provoca boli. Odată injectat, serul învață sistemul imunitar al organismului cum să lupte împotriva virusului real.

Vaccinul determină sistemul natural de apărare al organismului să producă anticorpi și globule sanguine albe specializate, care să acționeze împotriva virusului, asigurând astfel protecție împotriva COVID-19, potrivit prospectului pus la dispoziție de Agenția Națională a Medicamentului. Nicio componentă a acestui vaccin nu poate provoca boala COVID-19.

XS
SM
MD
LG