Linkuri accesibilitate

17 spitale din România atinse de coronavirus, peste 150 de cadre medicale infectate, alte zeci așteaptă rezultatul testelor


Spitalele din România sunt primele lovite de pandemia de coronavirus, iar numărul cadrelor medicale infectate sau care așteaptă răspunsul testării crește alarmant. Aceasta în condițiile în care epidemia nu a luat amploare în România. Este o situație cu care se confruntă și alte țări europene, ca Italia și Spania, dar aici numărul infecțiilor se numără cu zecile de mii, sistemul fiind supus unei presiuni imense.

Până joi, 26 martie, la nivelul întregii țări au fost depistate pozitiv 153 de cadre medicale, medici, asistente, înfirmiere și personal auxiliar, conform datelor raportate din teritoriu către Institutul Național de Sănătate Publică – Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile. E vorba de 70 de medici, 50 asistente, 15 infirmiere, 1 îngrijitoare și 17 personal auxiliar.

În ce privește repartiția cazurilor pe județe, situația se prezintă astfel: Arad –2 (între timp au mai fost confirmate 10 cazuri) Bucuresti –36, Constanta –1,Covasna – 5, Hunedoara – 12, Iași – 3, Neamț – 2, Suceava – 90, Vrancea – 2.

Alte zeci de cadre medicale așteaptă rezultatele la testele făcute în ultimele zile.

Spitalele atinse de infecția cu COVID 19

De departe cel mai grav caz este la Spitalul Județean Suceava, unde, așa cum a declarat Nelu Tătaru, propus joi ministru al Sănătății în locul lui Victor Costache, care și-a dat demisia, 150 de pacienți și cadre medicale sunt infectate. Potrivit ultimelor date e vorba de 90 de medici și asistente. Opt din cele șaptesprezece decese de la nivel național sunt pacienți de la spitalul de urgență din Suceava, care este închis pentru dezinfectare. Nelu Tătaru a atras atenția că sunt ”numeroși medici care trebuie internați”.

Managerul spitalului, Vasile Rîmbu, a fost demis, șefa DSP și-a dat demisia, iar șeful Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, este infectat, fiind internat acolo.

Suceava este considerat un focar periculos de coronavirus și s-a ajuns aici după o serie de greșeli manageriale flagrante și nerespectarea procedurilor: amestecarea pacienților bolnavi cu cei sănătoși, convocarea medicilor suspecți de coronavirus, la spital, la un loc cu cei sănătoși, prin invocarea în fals a unui așa-zis ordin de ministru.

Spitalul Militar de Urgență “Dr. Alexandru Popescu din Focșani a fost închis pentru dezinfecție după ce un medic și o infirmieră au fost depistaţi pozitiv. Conducerea spitalului a început transferul pacienților către alte unități. Spitalul militar din Focșani deservește trei județe: Buzău, Vrancea și Bacău.

Vineri, au fost confirmare pozitiv 19 cadre medicale.

La Spitalul Județean Arad, 8 cadre medicale au fost confirmate cu coronavirus. Este vorba despre cinci medici, două asistente şi o infirmieră dintre cele 30 de cadre medicale care se aflau în izolare după ce au intrat în contact cu pacientul de 64 de ani infectat, care fusese internat la ATI şi a decedat.​

De asemenea, de la Spitalul Orăşenesc Ineu au fost confirmaţi pozitiv un medic şi o asistentă.

La Spitalul județean din Deva, a intrat în carantină Secția de Oncologie, după ce doi medici au fost depistați pozitiv la testul pentru virusul COVID-19, dar și Secția de Pneumologie, la care 14 cadre medicale au intrat în izolare la domiciliu. Toți așteaptă rezultatele testelor.

Compartimentului de Primiri Urgenţe al Spitalului din Filiași a fost închis pentru dezinfecție după ce un pacient de 67 de ani a fost depistat pozitiv. 23 de medici și cadre medicale sunt la izolare și așteaptă rezultatele de la testele COVID 10.

La spitalele Județean, de Pediatrie și de Boli Infecțioase din municipiul Galați, au fost confirmate cu COVID-19, trei cadre medicale, miercuri, 25 martie. La toate cele trei spitale se fac anchete epidemiologice, iar zeci de cadre medicale vor fi testate.

Persoanele depisate pozitiv sunt două asistente și o angajată de laborator care au călătorit împreună în Turcia.

Vineri au fost confirmate pozitiv 5 cadre medicale din aceste spitale.

Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe are două secții în carantină- cea de Anestezie și Terapie Intensivă, după confirmarea a 4 cazuri de infectare cu coronavirus a unor pacienți. Au fost testate 13 cadre medicale, care așteaptă rezultatele, iar alte 46 de persoane din cadrul secțiilor au intrat în izolare la domiciuliu, ele urmând a fi testate, a anunțat conducerea instituției.

Un medic de la spitalul de copii „Sfânta Maria” din Iași și o asistentă de la secția de gastroenterologie a spitalului „Sf. Spiridon” tot din Iași au fost confirmați joi cu coronavirus. Cele două cazuri se alătură celui al medicului oncolog care a fost în Franța, aflat în autoizolare, diagnosticat în urmă cu nouă zile. În total sunt 3 cazuri în rândul cadrelor medicale din Iași.

Asistenta de la gastroenterologie este contact al pacientului transferat de la Suceava miercurea trecută, confirmat pozitiv în cursul nopții de luni spre marți.

București- 35 de cadre medicale infectate pînă joi

La Spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia din București, 70 de cadre medicale au intrat la izolare la domiciliu, după ce un pacient a fost diagnosticat cu Covid-19. Managerul spitalului spune că o singură secţie a fost afectată şi că deja au fost făcute triajul epidemiologic şi dezinfecţia.

Spitalul de Arși din București, 26 de cadre medicale se află în izolare la domiciliu și au fost testate după ce un pacient de 43 de ani, transferat de la Spitalul Județean din Suceava, a fost confirmat pozitiv la infecția COVID-19.

La Spitalului Dimitrie Gerota din București, 22 de cadre medicale din cadrul au fost depistate pozitive. Toți medicii și asistentele medicale au luat virusul de la fostul ofițer MAI, internat la Spitalul Gerota şi diagnosticat cu coronavirus, care nu a spus că a călătorit în străinătate, deși fusese în Israel.

Spitalul Clinic de Urgență Floreasca București, Unitatea de Primiri urgente, a trebuit să trimită în izolare la domiciliu 7 medici și 23 asistenți medicali și personal auxiliar, după ce un pacient a fost confirmat cu coronavirus. Toate cadrele medicale au fost testate și se așteaptă rezultatele.

La spitalul Bagdasar Arsenie o tură întreagă de la primiri urgențe (UPU) se află în carantină după ce o femeie sa fost depistată pozitiv. Managerul spitalului, Andi Nodiț, a dat însă un ordin intern prin care interzice comunicarea de informații, potrivit Europa FM.

Spitalul Universitar București, al cărui manager a fost demis din funcție după gravele erori făcute în prevenirea răspândirii coronavirusului, are 27 de cadre medicale , din care 17 medici, trimiși la izolare și testați pentru coronavirus. Intregul etaj 13 al spitalului a fost închis pentru dezinfectare. Două dintre persoanele decedate au fost internate în acest spital. Nu a fost deocamdată comunicat oficial numărul cadrelor medicale testate pozitiv, dar, potrivit informațiilor Libertatea, câteva acuzau simptome de COVID.

La un Centru de dializă privat din București au fost depistați 9 pacienți infectați cu virusul COVID 19. Centrul de dializă a fost amendat de inspectorii sanitari cu 30.000 lei pentru neinstiturea măsurilor Art 30 b , H.G.857/ 2011.

Până vineri, 27 martie, în România au fost confirmate 263 de cazuri noi de infectare cu coronavirus în ultimele 24 de ore, numărul total de infectări a urcat la 1292. La terapie intensivă, în acest moment, sunt internați 32 de pacienți, din care 24 în stare gravă.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG