Linkuri accesibilitate

Stars and Stripes: România ar putea primi o parte din trupele americane retrase din Germania


SUA retrag mii de soldați din Europa
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:20 0:00

SUA retrag mii de soldați din Europa

O parte din trupele americane care vor fi retrase din Germania ar putea fi restaționate, prin rotație, în Polonia, țările baltice dar și în România.

Publicația Stars and Stripes arată că România și țările baltice ar putea primi efective militare americane suplimentare, ca parte a reducerilor de personal american din Germania, în conformitate cu declarații ale ministrului american al apărării, Mark Esper.

Acesta a spus marți, 4 august, la Institutul Aspen, că Statele Unite ar putea amplasa prin rotație, forțe suplimentare în regiunea Mării Negre, „în special România”.

Militari americani vor fi trimiși, în cadrul aceluiași program, și în țări baltice și Polonia. Publicația arată că Pentagonul a investit în România în ultimii ani la bazele de la aeroportul Mihail Kogalniceanu și Câmpia Turzii și la un centru al aviației militare, în pregătire. Pe măsură ce Ministerul american al Apărării retrage un regiment din Germania, idea este ca forțe ale acelei unități să fie restaționate, prin rotație, în Europa.

Scopul declarat de Esper este de a menține efective în Europa ca să compenseze retragerea regimentului din Germania. Președintele Trump a solicitat în repetate rânduri reducerea efectivelor militare americane din Germania, învinuind acea țară că nu-și respectă obligațiile financiare față de NATO. În timp ce Esper a explicat că reducerea efectivelor din Germania aduce mai multă „flexibilitate strategica”, Trump a lăsat să se înțeleagă că intenția sa este să pedepsească Germania pentru procentul considerat insuficient de cheltuieli pentru apărare.

Administrația americană a anunțat o reorganizare a trupelor sale din Europa, inclusiv retragerea comandamentului central din Germania.

Pentagonul va retrage aproape 12.000 de militari din Germani, trimițând mii de militari acasă, în SUA, și mutându-i pe alții în diferite locații din Europa, a anunțat, la finalul lui iulie, secretarul american al Apărării, Mark Esper.

„Este important de menționat că în istoria de 71 de ani a NATO, dimensiunea, compoziția și dispoziția forțelor americane din Europa s-au schimbat de multe ori", a spus Esper în cadrul unui briefing de știri la Pentagon. „Cum am intrat într-o nouă eră a concurenței de mare putere, acum suntem într-un alt ... punct de inflexiune din istoria NATO. Sunt încrezător că alianța va fi cu atât mai bună și mai puternică pentru aceasta”, a spus Esper.

Dintre trupele care părăsesc Germania, aproximativ 5.400 vor rămâne în Europa, restul urmând să se întoarcă în SUA pentru a se reloca, cu timpul în Europa, prin rotație. Esper a spus că o parte dintre aceștia vor fi relocați în zona Mării Negre, fără să numească bazele americane care ar putea primi un aflux în trupe. ​Planul ar presupune mutarea a aproximativ 5.600 de trupe americane aflate acum în Germania în alte țări NATO, în mare parte Belgia și Italia. Ar trimite alte aproximativ 6.400 de trupe la noi stații permanente din Statele Unite.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG