Președintele american Joe Biden a semnat legea la câteva ore de la adoptarea ei de Senat, așa cum i-a promis președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski.
El a spus că livrările de arme vor fi trimise către Ucraina în următoarele ore.
Purtând o insignă cu steagurile SUA și Ucrainei, Biden a spus de la Casa Albă, după ce a semnat proiectul de lege, că este o „zi bună pentru America, o zi bună pentru Ucraina și o zi bună pentru pacea mondială”.
Președintele american a mai spus că pachetul de ajutor „va face America mai sigură. Va face lumea mai sigură. Și din SUA liderul lumii”.
El a spus că pachetul de ajutor arată că Statele Unite și aliații săi susțin pe deplin Ucraina în lupta sa împotriva forțelor rusești invadatoare și că aprobarea sa este importantă pentru că arată că unitatea aliaților împotriva președintelui rus Vladimir Putin.
Pachetul de ajutor pentru Ucraina a fost votat cu o majoritate largă în Senatul SUA. Sprijinul consistent pentru Kiev este aprobat după luni de întârziere, pe fondul avansurilor Rusiei și a lipsei de arme și muniții cu care se confruntă armata ucraineană. În valoare totală de 95 de miliarde de dolari, include ajutor de aproape 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, 26 de miliarde de dolari pentru Israel și 8 miliarde de dolari pentru Indo-Pacific.
Avertismentul Casei Albe: Posibile progrese ale forțelor rusești după ce SUA și-au anunțat ajutorul
După anunțul făcut de Biden, guvernul american a precizat că ucrainenii urmează să primească rachete de apărare aeriană, muniţie pentru sistemele cu lansatoare multiple de rachetă HIMARS, obuze, vehicule blindate și armament antitanc în valoare totală de un miliard de dolari.
Joe Biden: O zi bună pentru America, o zi bună pentru Ucraina și o zi bună pentru pacea mondială
Acest ajutor este menit să uşureze situația armatei ucraineană, care se confruntă cu o lipsă acută nu doar de armament dar și de forță fizică, în faţa presiunii constante a trupelor rusești.
Americanii au trimis ultima oară echipament militar Kievului pe 12 martie, exploatând marje identificate de Pentagon. Cele 300 de milioane de dolari trimise atunci au fost posibile grație unei „erori de rotunjire” a bugetului Pentagonului de aproximativ 840 de miliarde de dolari.
Casa Albă a estimat miercuri „posibile progrese” ale trupelor rusești în Ucraina după ce SUA și-au anunțat ajutorul, relatează AFP.
„Este întru totul posibil ca Rusia să realizeze progrese tactice suplimentare în săptămânile viitoare”, a declarat Jake Sullivan, consilierul pe probleme de securitate naţională al Casei Albe.
Statele Unite sunt principalul susţinător militar al Kievului, însă Congresul nu a adoptat mare parte din ajutorul destinat aliatului său de aproape un an.
Într-un final, acesta a fost deblocat de liderul conservatorilor în Camera Reprezentanţilor, Mike Johnson, care a spus că preferă să trimită muniției Ucrainei, „decât să-i trimit pe băieţii noştri să lupte”.
SUA speră ca aliații să le urmeze exemplul și să sprijine mai intens Ucraina
La Washington se speră ca acest nou aflux de ajutor american să-i încurajeze și pe ceilalţi aliaţi ai Ucrainei să urmeze exemplul Statelor Unite și să livreze și ele material militar.
Şefii guvernelor britanic Rishi Sunak şi german Olaf Scholz au promis miercuri Ucrainei o susţinere militară „de nezdruncinat”, însă cancelarul Olaf Scholz continuă să refuze să livreze rachete cu rază lungă de acţiune Kievului.
Preşedintele Consiliului European Charles Michel i-a mulţumit lui Joe Biden, pe reţeaua de socializare X, pentru „munca sa neobosită” pentru materializarea ajutorului și a spus că europenii și americanii sunt „uniţi în susţinerea unei Ucraine libere şi independente”.
„Toată lumea se întreba cum avea să se termine această poveste și se termină cu bine”, a spus ministrul ceh de Externe Jan Lipavsky. Cehia coordonează o operaţiune internațională de achiziții de armament pentru Ucraina.
„Avem nevoie de susţinerea americană şi este bine că preşedintele a promulgat această lege, dar nu este momentul să ne relaxăm”, a declarat el după ce președintele american a anunțat că promulgat legea.
Ministrul ceh de Externe Jan Lipavsky: Nu este momentul să ne relaxăm
„Trebuie, din contră, să ne mobilizăm şi să facem tot ceea ce putem”, a avertizat și omologul său olandez Hanke Bruins Slot, într-o conferinţă de presă comună.
Miercuri, la scurt timp după ce președintele Biden a promulgat legea, ministrul român al apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire telefonică cu secretarul american al apărării, Lloyd J. Austin III.
Discuțiile au vizat, în principal, situația de securitate generată de războiul de agresiune și sprijinul necondiționat pentru Ucraina, fiind reiterată importanța menținerii unității transatlantice în actualul context de securitate, transmite Ministerul Apărării Naționale.
„Alături de Statele Unite și de aliați, România rămâne pe deplin solidară cu Ucraina. Vom continua să oferim sprijin multidimensional pentru susținerea efortului defensiv ucrainean împotriva agresiunii ruse. Este important să continuăm să răspundem împreună nevoilor de sprijin”, a spus ministrul român al apărării.
Senatul SUA a aprobat proiectele de lege care permit acordarea unor ajutoare militare în valoare totală de 95 de miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel, Taiwan și alți aliați SUA.
Legile au fost votate marți (miercuri ora României) în Senat cu o majoritate confortabilă, de 79 voturi la 18, după ce sâmbătă, pe 20 aprilie, au trecut și de Camera Reprezentanților. Urmează acum ca legile să fie promulgate de președintele SUA, Joe Biden.
Joe Biden, un susținător al pachetului de sprijin pentru Ucraina, a salutat votul din Senat și a anunțat că intenționează să semneze legile cât mai rapid.
„Voi semna acest proiect de lege și mă voi adresa poporului american de îndată ce va ajunge mâine (24 aprilie, n.red.) pe biroul meu, astfel încât să putem începe să trimitem arme și echipamente Ucrainei în această săptămână”, a transmis Joe Biden într-un comunicat.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este recunoscător senatorilor americani pentru aprobarea ajutorului „vital” pentru Ucraina.
„Acest vot întărește rolul Americii ca far al democrației și lider al lumii libere”, a declarat Zelenski într-o declarație pe aplicația de mesagerie Telegram.
„Apreciez în egală măsură sprijinul președintelui Biden. (...) Capacitățile cu rază lungă de acțiune ale Ucrainei, artileria și apărarea aeriană sunt instrumente critice pentru restabilirea păcii juste mai devreme”, a adăugat președintele ucrainean.
Un primat pachet, de un miliard, livrat săptămâna aceasta
Administrația Biden a anunțat că pregătește deja un pachet de ajutor militar în valoare de un miliard de dolari pentru Ucraina, reprezentând prima livrare acoperită de pachetul de legi proaspăt adoptat, scrie Reuters.
Preşedintele Biden a spus că SUA „vor începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână”, notează AFP.
Aceste transporturi includ vehicule, muniții de apărare aeriană Stinger, muniție suplimentară pentru sisteme de rachete, muniție de artilerie de 155 mm, muniții antitanc și alte arme care pot fi folosite imediat pe câmpul de luptă.
„Acest proiect de lege privind securitatea națională este una dintre cele mai importante măsuri pe care Congresul le-a adoptat într-o perioadă foarte lungă de timp pentru a proteja securitatea americană și securitatea democrației occidentale”, a declarat liderul majorității democrate, Chuck Schumer, într-o conferință de presă după vot.
Cea mai mare sumă din pachetul de ajutor aprobat, 61 de miliarde de dolari, este destinată Ucrainei. Alte 26 de miliarde de dolari merg către Israel și civilii din zonele de conflict, iar peste 8 miliarde de dolari au ca scop „să contracareze China comunistă” în regiunea Indo-Pacifică.
Un al patrulea pachet de legi, pe care Camera Reprezentanților l-a adăugat la pachet săptămâna trecută, include o potențială interzicere în SUA a aplicației de socializare TikTok, controlată de chinezi, măsuri privind activele rusești confiscate în Ucraina și noi sancțiuni împotriva Iranului.
Pachetul de ajutor pentru Ucraina ar putea fi ultimul aprobat pentru Kiev înainte de alegerile din noiembrie, când va fi ales noul președintele SUA și o parte dintre noii membri din Camera Reprezentanților și Senat.
Cea mai mare opoziție față de sprijinul militar oferit Kievului a venit în Congres din partea republicanilor apropiați de fostul președinte american Donald Trump, care s-a declarat în numeroase rânduri sceptic în privința ajutorului acordat Ucrainei.
Acești republicani au declarat că se opun proiectului de lege în parte și pentru că nu include soluții pentru consolidarea graniței dintre SUA și Mexic împotriva imigrației ilegale.
Liderul republicanilor din Senat, Mitch McConnell, un puternic susținător al sprijinirii Ucrainei, a spus că regretă întârzierea cu care a fost aprobat pachetul de sprijin pentru Ucraina.
„Cred că am întors spatele mișcării izolaționiste”, a declarat McConnell într-o conferință de presă.
O parte din banii oferiți Ucrainei vin sub forma unui împrumut, o variantă sugerată de Donald Trump. Totuși, legea adoptată de Congresul SUA permite președintelui american să anuleze datoria începând cu anul 2026.
De la invazia Rusiei începută în februarie 2022, SUA au oferit Ucrainei sprijin în valoare de 113 miliarde de dolari.
Acum du-te și câștigă lupta
Noile livrări de arme ar trebui să crească șansele Ucrainei de a stăvili avansurile rusești din estul țării.
Liderul majorității democrate din Senat, Chuck Schumer, a declarat că i-a transmis un mesaj lui Volodimir Zelenski marți seara, spunându-i: „OK, am terminat. Acum du-te și câștigă lupta”.
A fost pentru a doua oară în acest an când Senatul condus de democrați a aprobat ajutorul de securitate pentru Ucraina, Israel și Indo-Pacific.
Ultimul proiect de lege, în urmă peste două luni, a obținut 70% sprijin în Senat. Dar liderii Camerei Reprezentanților, controlată de republicanii apropiați de Trump, nu au permis atunci ajutorul pentru Ucraina.
În fața unui val așteptat de livrări de armament din partea SUA și a celorlalți aliați ai Ucrainei, ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a anunțat că forțele ruse își vor extinde bombardamentele aeriene asupra Ucrainei pentru a include baze de depozitare care găzduiesc arme furnizate de Occident.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.