Sute de cetățeni străini părăsesc zilnic Fâșia Gaza. Enclava este bombardată de mai bine de trei săptămâni, după atacul organizației Hamas asupra Israelului din 7 octombrie, care a dus la război între cele două.
Printre cei care așteaptă să plece din mijlocul războiului se numără și 260 de cetățeni români, care au cerut ajutorul autorităților române să fie evacuați.
Apropiații îi așteaptă cu sufletul la gură, dar traumele interioare pe care le-a lăsat războiul asupra lor necesită o atenție specială din partea celor din jur, subliniază specialiștii în domeniu consultați de Europa Liberă.
Atât de multe zile petrecute în mijlocul războiului din Fâşia Gaza, sub ameninţarea bombardamentelor şi a riscului că și-ar putea pierde viața, au lăsat cu siguranţă consecinţe emoţionale şi de comportament, explică psihoterapeutul Monica Lespezeanu, de la Institutul pentru Studiul şi Tratamentul Traumei (ISTT).
Prin traume provocate de bombardamente și explozii au trecut și cei care s-au refugiat în trecut din Siria, Afganistan și, din 2022, din Ucraina.
Specialiștii ISTT, majoritatea psihoterapeuți, lucrează în permanență cu persoane traumatizate, inclusiv de război, și au acordat asistență în trecut mai multor refugiați ucraineni.
„Ajung la credința că nimic bun nu se poate întâmpla!”
Cele mai importante traume provocate de război le simt cei care l-au trăit pe viu; mai ales cei care au trăit printre bombardamente perioade foarte mari de timp, spun experții.
„Apare clar o vulnerabilitate, pe care nu o vedem neapărat prin cuvinte, cât corporal, facial, o anumită încordare, vizibilă și în postură. Uneori, oamenii tresar în faţa unor zgomote mici, poate exista o senzaţie internă că ceva rău se întâmplă, şi oamenii aceştia ştiu că ceva rău se întâmplă. Şi atunci credinţa lor e că şi în lumea aceasta nu se pot aştepta la ceva bun”, explică Monica Lespezeanu.
Traumele pot fi fizice, inclusiv răni pe corp, dar și psihice și emoționale, subliniază psihologul Simona Ilioni Loga, de la asociația timișoareană LOGS - un grup de inițiative sociale care derulează proiecte de consiliere pentru refugiați de mai mulți ani.
„Șocurile suferite în timpul unui război, ororile la care se poate expune o persoană, pot duce la modificare comportamentală și poate fi afectată sau modificată chiar și personalitatea.”
Unul dintre specialiștii internaționali renumiți în problematica traumei, Gabor Mate, atrage atenția că „trauma nu e ceea ce se întâmplă cu tine (boală, abuz, moartea cuiva drag, război etc), ci ceea ce se întâmplă în tine ca un rezultat a ceea ce ai trăit”, subliniază psiholoaga.
Experiențele de viață și circumstanțele în care a avut loc evenimentul traumatic influențează cel mai mult efectele pe care fiecare persoană le resimte, evidențiază ea.
În cele mai multe cazuri apar neîncrederea faţă de ceilalaţi, frica şi durerea emoţională - pe care unii le exprimă, alţii nu.
Dezorientarea, inclusiv spaţială, și îngrijorarea excesivă sunt alte simptome pe care cineva care experimentează războiul le trăieşte, adaugă Monica Lespezeanu.
„Există foarte multă durere emoțională, unii o exprimă, alții, dimpotrivă, nu o fac, pentru a nu trăi cu aceasta. Este unul din efectele puternice ale confruntării cu trauma războiului, cel de disociere emoțională, un mecanism inconștient: adică pur și simplu «nu-mi mai permit să îmi trăiesc durerile și emoțiile, pentru că este prea mult pentru mine»”.
E un blocaj care riscă să îi transforme pe oamenii afectați de război în „niște roboței”, „ca și cum sunt niște carcase vii”.
Apatia, teama de a socializa, „tendința de a scoate cuvintele greu din gură” și „o anumită detașare în a face lucruri, în a se implica în contacte oamenii” sunt alte simptome, spune specialista.
Acceptarea trăirilor
Ambele psiholoage consultate de Europa Liberă spun că acceptarea trăirilor persoanelor afectate interior de contactul cu războiul este primul lucru pe care îl pot face apropiații pentru ele.
„În primul rând este nevoie să îi accepte în toate manifestările lor, şi pe cei care îşi exprimă emoţiile şi pe cei tăcuţi, care nu vor să îşi amintească, să vorbească. E importantă şi partea de securizare, să îi lase să se exprime atât şi aşa cum vor, adică «sunt aici, sunt pentru tine», fără ca să fiu intruziv, vrând să te ajut”, explică specialista Institutului pentru Studiul și Tratarea Traumei.
Contactul cu realitatea şi rutina unor mici activităţi şi reguli zilnice le poate reda încrederea şi ajută la normalizarea suferinţei.
„Li se poate spune: «aici, acum suntem într-o zonă liniştită, aici nu se poate întâmpla nimic şi acum eşti aici».”
„O persoană care a fost martoră unui stres major (de război, crime, etc.) are nevoie să se ancoreze în realitate - să fie conștientă de locul în care este, că este ajutată, că se află în siguranță - să permită corpului să proceseze ceea ce întîmplă”, completează și Simona Loga.
Unele intervenții pot fi imediate.
E important ca persoana afectată să poată discuta cu o persoană de încredere sau de atașament, specialist, care să poată empatiza și care îi poate oferi susținere.
O băutură caldă, o pătură pentru a se încălzi dată refugiatului sau alte gesturi de acest fel pot, de asemenea, ajuta. Oferă senzația de protecție, exemplifică ea.
„Vindecarea cere răbdare!”
Deși familiile celor care revin din mijlocul bombelor și a oamenilor care au murit în jurul lor abia așteaptă să îi strângă în brațe, „vindecarea traumei necesită în primul rând răbdare”, explică Simona Loga.
Persoana în cauză trebuie să accepte ea însăși că a existat un eveniment care i-a marcat profund existența.
„Acolo unde se poate şi oamenii sunt pregătiţi”, „acompanierea experienţei suferinţei”, prin ascultare şi empatie contribuie şi ele la vindecarea consecinţelor interioare provocate de război, menționează Monica Lespezeanu.
„Acestea sunt lucruri de făcut acum, când oamenii se întorc afectaţi. Pe viitor, un ajutor de specialitate, psihologic, individual sau în grup, alături de alte persoane cu experienţe similare, ajută.”
Copiii care trăiesc în război
Există situații în care ajutorul psihologic se impune de la sine, arată psiholoaga Simona Loga. Cu atât mai mult când este vorba de minori.
„O situație pe care am întâlnit-o a fost cazul unei fetițe de 13 ani care, din pricina războiului, a suferit de enurezis (incontinență urinară), episod manifestat și când a ajuns în zonă de siguranță (în altă țară ). A urmat mai multe tratamente medicale până când a ajuns în terapie, unde s-a lucrat pe trauma suferită.”
Pe de altă parte, copiii care revin cu părinţii din mijlocul războiului au fost cu siguranţă marcaţi și de starea părinţilor.
Pentru o vreme, este bine ca ei să aibă contact şi cu un apropiat din familie care nu a fost tulburat de o experienţă atât de traumatizantă, atrage atenția Monica Lespezeanu.
Oricât de mari ar fi așteptările celor din jur de la cei expuși războiului, adulți sau copii, nu trebuie să uite că lasă efecte care pot fi atenuate doar în timp.
„Expunerea prelungită la un stresor atât de puternic precum este războiul și ororile sale, produce multă suferință și un răspuns traumatic care este greu de cuantificat. Un răspuns cu efect care afectează viața, calitatea vieții și capacitatea de a putea procesa trauma”, conchide Monica Loga.
Marea provocare pentru refugiații ucraineni: lipsa de perspectivă
Aproximativ 6 milioane de intrări ale cetățenilor ucraineni au fost înregistrate în România, după declanșarea invaziei rusești în Ucraina. Aproximativ 90.000 dintre aceștia au rămas provizoriu aici.
„Unul dintre cele mai puternice efecte ale războiului pentru refugiații ajunși în România a fost lipsa perspectivei: se vor mai regăsi cu cei dragi? Se vor mai întoarce vreodată acasă? Ce se va întâmpla cu părinții, soții, frații rămași în urmă? Neștiind cât va însemna această rupere de pământul natal, formularea unui plan de reconstrucție a propriei vieți a fost pusă în așteptare”, spune Alina-Bordaș Mohorea, de la Asociația Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor (ADRA).
Voluntarii au fost prezenți la toate punctele de frontieră din România încă de la începutul invaziei și derulează în continuare proiecte pentru ucraineni.
„Manifestarea traumei, lipsa perspectivei, ruperea de cei iubiți sunt câteva din elementele care au contribuit la menținerea refugiaților într-un cerc vicios de vulnerabilitate, trăire la limită și dependență de proiectele de sprijin existente”, mai atrage ea atenția.
După cum a constatat și Europa Liberă în numeroasele dialoguri cu refugiați din Ucraina, pentru mulți vestea că se pot întoarce acasă a rămas lucrul cel mai dorit, confirmă și psiholoaga.
„Un loc de muncă sau învățarea limbii române echivala cu pierderea speranței și negarea originii, cu recunoașterea posibilității de a nu-i mai revedea niciodată pe cei atât de dragi”, a conchis reprezentanta asociației.
