O evocare a lui Cornel Chiriac semnată de profesorul, poetul, diplomatul și criticul de jazz Virgil Mihaiu, în cadrul seriei de emisiuni comemorative realizate de Radio Europa Liberă în 1999-2000. Această evocare este urmată de emisiunea „Metronom” difuzată în 22 ianuarie 1974: Pink Floyd ,„The Piper at the Gates of Down”.
Virgil Mihaiu: „Lucian Ștefănescu mi-a telefonat din Praga, unde lucrează la postul de radio Free Europe, pentru a-mi trasa o misiune imposibilă: anume, să evoc în șapte minute personalitatea lui Cornel Chiriac. Zic „misiune imposibilă” în cunoștință de cauză. Am urmărit cariera radiofonică a acelui personaj fascinant și misterios, de la primele emisiuni „Metronom”, difuzate la Radio București, până la tragica sa dispariție.
Cum totul s-a petrecut pe când aveam etatea elanurilor adolescentine, e lesne de înțeles că l-am receptat pe Cornel Chiriac prin prisma unei afecțiuni impetuoase, demnă de o ființă apropiată idealurilor mele juvenile. Paradoxal, tocmai această calitate de martor mă determină să afirm că definirea resorturilor intime ale fenomenului Chiriac depășește puterile unui singur om. Căci este vorba despre un fenomen cultic, în care au fost angrenate mase întregi de admiratori, fiecare cu reacțiile sale individuale.
În ceea ce mă privește, lucrurile au decurs cam așa: prin 1967, s-a lansat la Radio București emisiunea „Metronom”. Ca elev de liceu, interesat de muzica beat și rock, mi-am dat seama imediat că prin vocea baritonală a lui Cornel Chiriac venea un mesaj completamente inedit: în locul așa-numitei „muzici ușoare”, cu atmosfera ei vetustă, îmbâcsită de kitsch, ni se propuneau valori reale, inovative, preponderent anglo-saxone, reprezentând cu adevărat spiritul libertar al acelor ani.
Dintr-o dată, aveam acces la universuri sonore mirifice, pe care blocada informațională instituită de regimul totalitar le ținuse ascunse. Până astăzi, îmi sunt vii în memorie momente cum ar fi prima audiție a piesei „Psychotic Reaction” cu grupul Count Five, selecțiunile din fabuloasele albume ale anului 1967, „Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band”, creat de The Beatles, împreună cu aranjorul George Martin, „Their Satanic Majesties Request”, compus și interpretat de The Rolling Stones, apoi „Winds of Change”, cu Eric Burdon and The New Animals, sau „Bee Gees' 1st”, și așa mai departe. Pentru a înregistra asemenea evenimente îmi procurasem la mâna a doua un magnetofon masiv, greu de transportat, însă foarte util. Benzile le-am păstrat până în prezent.
Aceste oaze de fericire difuzate săptămânal contrastau violent cu înregimentarea socială căreia îi era supus tineretul, împreună cu urgisita națiune română. Nu trebuie să uităm că pe atunci fenomenul muzical la zi era cvasi-ignorat de către presa scrisă. Ce să mai speri din partea unicului program de televiziune, când pe străzi aveau loc razii ale Miliției contra bărboșilor, pletoșilor sau a purtătoarelor de fuste mini. Nota Bene: vorbesc despre așa-numita perioadă de liberalizare a societății comunizate românești, din a doua jumătate a anilor '60.
Intuind că proaspăt unsul șef al RSR nu va deveni nicicând un protector al avangardelor artistice, Cornel Chiriac a evadat din lagărul socialist și s-a relansat în toată splendoarea talentelor sale radiofonice la Europa Liberă.
Ceea ce realizase până atunci în regim de underground, cu precauții și restricții, se putea manifesta de acum încolo in extenso. Emisiunile sale au căpătat amploare, devenind un fel de școală a gustului muzical pentru ascultătorii din țară. În paranteză fie spus, probabil că din această atmosferă pe care știa să o creeze și să o întrețină Cornel Chiriac au decurs unele inițiative de-ale mele, memorate de Lucian Ștefănescu, din vremea când îmi era discipol.
Mi se părea normal ca în cadrul orelor de fonetică engleză pe care le-am ținut la Special English High School, din Cluj, în anii '70, să utilizez ca material didactic texte de Beatles, Frank Zappa, Hendrix, Cream, Spencer Davis Group etc., ilustrate prin muzica respectivă. Nu mai vorbesc de influența imensă exercitată de emisiunile „Jazz à la carte”, produse tot de Cornel Chiriac, asupra orientării mele filo-jazistice.
Din fericire, la München, insubordonabilul Cornel Chiriac a beneficiat de susținerea lui Noël Bernard, directorul providențial al Europei Libere din acele timpuri.
Cu toate riscurile pe care le implica statutul nostru de ascultători ai unei „oficine a dușmanilor poporului”, elevii și studenții nu se sfiau să își manifeste deschis admirația pentru Cornel Chiriac.
Majoritatea nici măcar nu știau cum arată eroul lor. Însă el devenise o prezență vie, camaradul nostru îndepărtat-apropiat, protectorul utopiei noastre sonore. Emisiunile îi erau audiate și comentate aproape cu evlavie.
Într-o țară tot mai claustrată în propria-i nefericire, muzica pe care ne-o dăruia Cornel Chiriac reprezenta unul dintre puținele orizonturi deschise, una dintre rarele adieri de speranță.
Mai târziu, destinul a vrut ca, începând de prin anul 1983. să devin reprezentantul României în redacția mulți-națională a revistei „Jazz Forum”, editată la Varșovia de către Federația Internațională de Jazz. Sosit pentru prima dată în biroul redactorului-șef, Pawel Brodowski, am aflat abia atunci că idolul atâtor tineri români fusese unicul participant din țara noastră la reuniunea de fondare a Federației Europene de Jazz. Retrăiesc și acum emoția ce m-a cuprins când mi-a fost înfățișată fotografia colectivă realizată cu acea ocazie.
Avui un fel de revelație similară celei transpuse de Antonioni pe peliculă în „Blow Up”, deslușind într-o margine a grupului figura îngândurată a lui Cornel Chiriac. Rolul jucat de el în promovarea artei jazz-ului în România rămâne încă prea puțin cunoscut, cercetat și apreciat.
S-a identificat în asemenea grad cu speranțele generate de blânda insurecție flower-power, încât a dispărut fizic când acelea păliseră.
Dincolo de circumstanțele tulburi ale plecării sale definitive, moartea lui Cornel Chiriac poartă în sine ecouri din traumatizantele dispariții ale unor Brian Jones, Jimi Hendrix, Jim Morrisson, Janis Joplin, Allen Wilson, mai apoi John Lennon.
A fost, ca și ei, un idealist ce și-a dus programul până la ultimele consecințe. În fond, prin activitățile sale iluministe Cornel Chiriac a dat unei întregi generații de expresie română conștiința că există valori pentru care merită să trăiești și, la rigoare, chiar să te sacrifici.”
Transcriere de Diana Benea
Facebook Forum