Linkuri accesibilitate

Ce efect poate avea în România creșterea de către UE a taxelor la mașinile electrice din China


În imagine, mașini produse în China, pregătite pentru export, într-un port din provincia Shandong din estul Chinei.
În imagine, mașini produse în China, pregătite pentru export, într-un port din provincia Shandong din estul Chinei.

Sprijinul obținut de Comisia Europeană din partea țărilor UE pentru introducerea unor taxe vamale suplimentare la importurile de mașini electrice produse în China, de până la 35%, ar urma să se resimtă și în România. Cel mai vândut model, Dacia Spring, este asamblat în țara asiatică.

Comisia Europeană (CE) a anunțat zilele trecute că a obținut sprijinul statelor membre pentru stabilirea unor tarife vamale pentru mașinile cu baterii electrice importate din China.

Taxele sunt individualizate pe companii și vor ajunge până la 35,3%, cuantum care se adaugă taxei de import standard de 10%.

Aceste taxe sunt definitive, după ce Comisia a impus, la începutul iulie, taxe provizorii între 21% și 38% la importurile de mașini electrice din China.

Măsura a venit ca urmare a unei investigații cu privire la subvențiile acordate de statul chinez producătorilor de automobile electrice.

Subvențiile Beijingului le permit producătorilor de mașini electrice din China să intre pe piața europeană cu prețuri mult mai mici decât cele pe care le pot practica constructorii din Europa, astfel că aceștia ar fi dezavantajați, conform Comisiei.

În perioada vizată de investigația CE, septembrie 2022-octombrie 2023, un sfert din mașinile importate în UE au fost din China, așa cum a scris Europa Liberă.

Concluziile investigației vor fi definitivate până la finalul lunii octombrie, după care vor fi făcute publice.

Ce impact ar putea avea în România

În cazul în care vor fi impuse taxe vamale definitive, asta ar putea avea impact și asupra mașinilor electrice comercializate în România, în frunte cu Dacia Spring.

Și Tesla, al doilea cel mai vândut brand electric în țară, produce unele dintre modelele sale, cele mai vândute ale brandului în luna august în România, în China.

La final de 2023, în România erau înmatriculate 15.859 de Dacia Spring și 5.343 de mașini Tesla.

În prima jumătate a anului au fost înmatriculate aproximativ 2.100 de Dacia Spring și aproape 1.500 de Tesla. În topul mașinilor electrice de pe piața românească mai sunt și modelele ale brandurilor Hyundai, Volkswagen și BMW.

În România sunt înmatriculate și autovehicule electrice ale unor producători chinezi – Xev, Seres 3 sau Skywell, dar numărul acestora este doar de ordinul zecilor.

„Va exista un impact asupra consumatorilor în primul rând, în condițiile în care vorbim de taxe suplimentare. Există posibilitatea însă ca producătorii să amortizeze ei înșiși o parte din aceste taxe, pentru a nu se răsfrânge în totalitate în prețul pe care îl va suporta clientul”, spune Adrian Mitrea, jurnalist auto la portalul 0-100.ro.

Cel mai vândut model electric din România – Dacia Spring – este asamblat 100% în China, de către grupul Renault, care deține Automobile Dacia într-un joint venture cu Nissan și cu compania chineazească Dongfeng Motor Corporation.

Dongfeng este o companie de stat chinezească, iar joint venture-ul Nissan-Renault-Dongfeng funcționează sub numele de eGT New Energy Automotive Co.

Atât Dongfeng cât și eGT New Energy Automotive figurează în lista Comisiei Europene privind producătorii de mașini electrice exportatori din China.

De altfel, conducerea Renault confirma în luna iulie că CE a decis introducerea unei taxe (provizorii) de 20,8% pentru exporturile Dacia Spring, care se adăugau taxei standard de 10%, potrivit Bloomberg, citat de Economedia.

Potrivit procedurilor din investigația Comisiei, companiilor exportatoare care au cooperat în cadrul investigației li se va aplica o taxă suplimentară de 21%, iar celorlalte – de 38%.

Comisia preciza că o situația specială o reprezintă cea a companiei Tesla – al doilea cel mai vândut brand electric din România - care produce, de asemenea, în China, dar care a depus un dosar consistent pe această temă.

Conform celor mai recente informații, Tesla va fi penalizată cu o taxă suplimentară de până în 8%.

În schimb, pentru producătorul chinezesc SAIC, aceasta va trece de 35%. De investigație sunt vizate și companii în care SAIC este partanere cu grupuri auto americane sau europene, precum General Motors sau Volkswagen.

Inițial, taxa provizorie pentru SAIC era de 38,1%, în timp ce pentru alte două companii chinezești, Geely – acționarul majoritar al Volvo – era de 20%, iar pentru BYD Group de 17,4%.

Scăderi ale vânzărilor de mașini electrice

Temerile legate de impactul măsurile CE asupra costurilor unor mașini electrice cu trecere în România vin în contextul în care vânzările au scăzut simțitor în 2024.

Unul dintre motivele invocate de specialiști este reducerea eco-bonusului pentru mașinile full electric din Programul Rabla Plus, de la 10.200 de euro la 5.100 de euro per mașină.

În august 2024, au fost înmatriculate cu 69% mai puține mașini full electrice decât în august 2023, cota de piață scăzând de la 12% la 5%, conform datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Autovehicule (APIA) din România.

Cele mai vândute branduri electrice în august au fost Tesla 3 și Tesla Y – ambele asamblate și în China, respectiv Hyundai Kona.

În primele nouă luni din an, au fost înmatriculate 7.378 autoturisme noi cu propulsie full electrică, cu 32% mai puțin decât în 2023, conform datelor Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

Și la nivel european a existat o scădere, însă mult mai mică: cu 8% mai puține autovehicule electrice au fost înmatriculate în primele opt luni din an, față de aceeași perioadă din 2023.

Atât în România cât și în Europa au crescut în schimb, cu procente între 20-30% vânzările de mașini hibrid.

Asociația – care grupează în conducere reprezentanți ai Dacia-Renault și ai Ford – a precizat pentru Europa Liberă că nu poate comenta deocamdată inițiativa Comisiei Europene, menționând că e în acord cu poziția exprimată de Asociația Europeană a Constructorilor Auto (ACEA).

ACEA precizează că a luat la cunoștință votul statelor membre pentru impunerea de taxe vamale suplimentare definitive, dar și de încercarea CE de a găsi o soluție alternativă, alături de autoritățile chineze, și că așteaptă concluziile finale ale investigației forului de la Bruxelles.

Asociația care grupează mari producători auto, precum BMW, Merceds-Benz, Volkswagen sau Renault, subliniază însă că „asigurarea unei piețe libere și corecte” reprezintă doar un aspect al pieței automobilelor electrice.

„Pentru ca sectorul automotive din Europa să fie competitiv pe piața globală a mașinilor electrice, o strategie comprehensivă este crucială”, a transmis ACEA.

Asta presupune, conform asociației, materiale și energie accesibile, reglementări consecvente, extinderea rețelelor de alimentare electrică și cu hidrogen, oferirea de stimulente.

De altfel, unii dintre membri săi, precum Volkswagen sau BMW – partenere cu companii chinezești în cadrul unor companii din China – au criticat vehement inițiativa Comisiei Europene.

De altfel, Germania, unul din producătorii majori auto, ar fi votat împotriva imunerii de taxe compensatorii definitive.

Bun cunoscător al evoluțiilor din piața auto, Adrian Mitrea spune că încercarea Comisiei Europene este cu două tăișuri.

Pe de o parte, „este și de înțeles, pentru că este singurul mecanism pe care Uniunea Europeană îl poate avea momentan ca să mai limiteze un pic, să mai stăvilească progresul ăsta economic și comercial pe care îl are mașina electrică fabricată în China”, spune el.

Din alt punct de vedere, pe termen mediu și lung „nu e o soluție”, spune el.

„Mărcile din China vor ajunge să aibă fabrici în Europa cu componente din China. Vor figura ca producție europeană, dar ele vor fi în mare parte dotate cu componente din China”, adaugă el.

Totodată, „avansul tehnologic pe cercetare și dezvoltare, de exemplu, pe care mărcile unele dintre mărcile chinezești îl au față de unele mărci europene nu va putea fi stăvilit cu astfel de bariere.”

În fapt măsurile amintite și de ACEEA par singurele care pot avea efect pe termen lung, consideră el.

„Vor trebui (autoritățile europene, n.r.) să găsească mecanismele potrivite pentru a stimula producătorii auto din Europa să continue investițiile în acest sector tot mai mult, să producă mașini tot mai mult aici și să fie încurajați să facă cercetare-dezvoltare astfel încât să nu fie depășiți de cei care fac mașini în SUA, China sau Japonia”, conchide el.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Ovidiu Cornea

    Ovidiu Cornea lucrează în presă de peste 16 ani. A activat ca reporter și redactor în presa scrisă și online din Cluj - inclusiv corespondent național. În ultimii ani a lucrat în radio. A fost invitat cu regularitate în diverse emisiuni TV, locale și regionale.

    Îi place munca de teren, dar și dezbaterea temelor cu miză comunitară, socială. Articolele sale pe teme din domeniile Educație, Mediu, Inovație, au fost premiate în 2021 la Gala Premiilor Profesioniștilor din Presă Cluj, jurizate de jurnaliști notorii la nivel național.

    Este licențiat în Jurnalism, cu master în Sociologie și Asistență Socială.

XS
SM
MD
LG