Cine și ce a știut. Cât de conștientă e România de noul tip de război, cel cognitiv? Cât costă tăcerea?

Europa Liberă publică o serie de articole despre instituțiile publice care ar fi trebuit să intervină pentru ca alegerile prezidențiale din România să nu ajungă să fie „viciate” de „actori statali și ne-statali”. În episodul de astăzi, despre războiul cognitiv și cum acțiunile - sau inacțiunile - îl pot alimenta.

Pentru ca populația să înțeleagă ce se întâmplă este nevoie de informații, de comunicare.

De la începutul acestei crizei legate de alegerile prezidențiale, Klaus Iohannis a fost nevoit să comunice public, în persoană, de trei ori:

• a ținut un discurs la Palatul Cotroceni, pe 30 noiembrie, de Ziua Națională a României;
• a făcut o scurtă declarație după ce a votat la alegerile parlamentare de pe 1 decembrie; în primul tur al prezidențialelor a votat fără să facă declarații;
• a explicat populației, în seara anulării alegerilor prezidențiale, pe 6 decembrie (în fața cameramanului oficial al Administrației Prezidențiale) ce se va întâmpla cu alegerile și cu activitatea Guvernului în următoarea perioadă.

La fel ca în multe alte ocazii, președintele nu a răspuns întrebărilor venite din societate.

Premierul Marcel Ciolacu s-a limitat la declarații scurte, înaintea ședinței de guvern, la Partidul Social Democrat – pe care îl conduce – sau prin postări pe rețele sociale.

Au fost absenți din comunicarea publică ministrii Apărării și de Interne.

În acest caz, munca de contracarare a dezinformărilor masive de pe internet a căzut integral pe umerii angajaților direcției de comunicare a Ministerului Apărării. De exemplu: pregătirile pentru un așa-zis război care sunt vehiculate pe TikTok.

Oana Marinescu: O criză creează o nevoie organică a oamenilor de a înțelege

Oana Marinescu este consultant de comunicare strategică și a fost purtător de cuvânt al Guvernului între 2005 și 2007. Înainte de aceasta, a fost ofițer de presă al Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord în România.

Ea explică pentru Europa Liberă că „societatea rămâne divizată, dezorientată și tot mai vulnerabilă în fața unor noi atacuri hibride și a propagandei”, în absența acestei comunicări publice.

Ea spune că, în acest moment, cetățenii și instituțiile trebuie să înțeleagă că „războiul hibrid se dă pe și mințile și emoțiile noastre, pe credințele, valorile, ce urâm, ce iubim, ce referințe avem, dacă mai credem în adevăr sau nu, dacă mai știm cum să verificăm o informație sau nu”.

Oana Marinescu a fost purtător de cuvânt al Guvernului între 2005 și 2007. Între martie 2008 - iulie 2010, a fost Director General pentru Diplomatie Publică în MAE.

Întrebată de ce este nevoie de comunicare publică în momente de criză, Oana Marinescu, care între 2008 și 2010 a fost director General pentru Diplomatie Publică în Ministerul Afacerilor Externe, spune că preferă să răspundă ca simplu cetățean:

„O criză prin natura ei creează o nevoie organică a oamenilor de a înțelege ce se întâmplă, fie că sunt direct afectați și trebuie să acționeze într-un anumit fel, fie că nu. Este o nevoie de bază a omului să înțeleagă ce se întâmplă cu viața lui și în viața lui”, spune ea.

„La aceasta se adaugă obligativitatea care vine din Constituție că cetățeanul are dreptul la informație. În actuala criză, este nevoie cu atât mai mult să existe o comunicare coordonată.”

„Pe mine mă șochează incapacitatea autorităților române de a înțelege chiar și când vorbesc de atacuri maligne ale unor state și de război hibrid că e nevoie să comunice.”

„Un război hibrid este în primul rând un război al narativelor. Iar în acest război hibrid în care e prins, statul român lasă alte entități să construiască narativul cu privire la ce se întâmplă aici și la ce face. Efectiv, în acest moment, statul român ar trebui să comunice despre ce face pentru a asigura rămânerea României în spațiul democratic și al valorilor europene”, completează ea.

O comunicare simplă adresată mai degrabă partenerilor externi în ultimele două săptămâni a făcut Ministerul de Externe.

Instituțiile publice din România nu au în acest moment o celulă de comunicare strategică. Lucru care, în opinia Oanei Marinescu, ar trebuie remediat.

„În mod normal ar trebui să fie o celulă de criză, organizată la nivelul fiecărei instituții implicate în gestionarea crizei, iar activitatea lor să fie coordonată la nivelul președinției.”

Dar cine ar trebui să fie principalul comunicator?

Oana Marinescu crede că „Administrația Prezidențială ar fi trebuit să fie locul de decizie de unde această criză să fie gestionată și de unde să se organizeze comunicarea publică.”

„Acest lucru derivă pe de o parte din responsabilitățile constituționale ale șefului statului, iar pe de altă parte din legitimitatea pe care președintele o are, prin felul în care e ales și prin rolul dat de Constituție”, completează ea.

Oana Marinescu adaugă că, deși Klaus Iohannis este „un comunicator foarte slab și neconvingător”, ar trebui „să treacă la treabă”.

Ea crede că șeful statului plătește acum pentru că nu a avut grijă să aibă un purtător de cuvânt foarte mulți ani. Ultimul purtător de cuvânt al președintelui Iohannis a demisionat în decembrie 2019.

Dincolo de rolul liderilor, Oana Marinescu spune că prezenta criză în care e România este una sistemică. De aceea, spune ea, toată societatea ar trebui implicată în gestionarea ei, inclusiv partidele politice, societatea civilă, mediul universitar și presa.

Întrebată dacă o comunicare deficitară este sau nu periculoasă, Oana Marinescu răspunde: „Din punctul meu de vedere, este deja un pericol la adresa siguranței naționale și a statului de drept din România. Am ajuns în această criză și pentru că statul român nu a comunicat transparent, onest, empatic și cu respect în alte situații de criză, precum Colectiv și, mai ales, pandemia și războiul.”

Ea crede că acum statul acționează ca un pompier:

„Acum este de-a dreptul periculos ce se întâmplă. Vedem descinderile poliției, dar noi știm că adesea justiția televizată nu a dus și la condamnări, ci a rămas doar show. Există teama aceasta dacă acum nu e decât un show, în spatele căruia se aranjează apele între cei care au creat această criză.”

Oana Marinescu exemplifică: „Noi nu am avut ca temă prioritară pe agendă intrarea României în războiul din Ucraina până acum.”

„Acum, unul din rezultatele comunicării lui Călin Georgescu din campanie este că avem această temă. Este o temă falsă, declinată din propaganda rusă, care transformă solidaritatea europeană cu statul agresat de Rusia, Ucraina, într-o atitudine beligerantă și o provocare la adresa Rusiei, o căutare a războiului.”

„Este o propagandă care incită la dezicere de solidaritatea cu Ucraina, de frica războiului, când de fapt căderea Ucrainei în fața Rusiei ar crește riscul de securitate pentru România și Europa”, subliniază ea.

„Din păcate, statul român nu a comunicat pe aceste teme. Nu a spus de ce e un interes strategic pentru România ca Ucraina să câștige în fața Rusiei și de-asta îi ajutăm. Iar acest «de ce» este foarte simplu: ucrainenii luptă și pentru noi. Rusia lui Putin nu se va opri la Ucraina, iar mesajele lui au fost clare”, completează Marinescu.

Războiul cognitiv

Organizația Știință și Tehnologie a NATO, un organism subsidiar Alianței Nord Atlantice, publica anul trecut o analiză în care explica un concept nou pentru societățile noastre – războiul cognitiv.

Analiza, denumită „Atenuarea și răspunsul la războiul cognitiv”, a fost scrisă de doctorul în psihologie Yvonne R. Masakowski, fost profesor universitar la Colegiul de Război Naval din Statele Unite, și de doctorul în biotehnologie Janet M. Blatny, în prezent directoarea diviziei Apărare Totală din Centrul Norvegian de Cercetare pentru Apărare.

Divizia Apărare Totală este o structură care se ocupă de pregătirea societății pentru situații de urgență și de elaborarea de măsuri de siguranță și securitate pentru forțele armate și societatea civilă, inclusiv pentru cooperarea civilo-militară.

Cele două autoare au explicat în studiu că războiul cognitiv (CogWar în engleză) a fost definit de ofițerul David Pappalardo, în 2022, ca fiind „o abordare multidisciplinară care oferă un mijloc de modificare a gândirii umane”.

În războiul cognitiv, scriu Yvonne R. Masakowski și Janet M. Blatny în analiza lor, adversarii „se infiltrează în rețelele digitale globale la toate nivelurile pentru a-și atinge obiectivele strategice”.

„Atacurile CogWar urmăresc să creeze haos, confuzie, să perturbe societățile și guvernele și modelează mediile geopolitice și sociale în conformitate cu strategia unui adversar”, adaugă cele două autoare.

Tot ele scriu că războiul cognitiv este privit de specialiști că „o extensie a Războiului Informațional și a Operațiunilor Psihologice (PsyOps).”

Ele explică însă, că în războiul cognitiv cele două tipuri de operațiuni de mai sus sunt combinate, chiar integrate cu rețele și capabilități de Inteligență Artificială (AI) / Machine Learning (ML).

Atacurile CogWar au impact în masă asupra populației, mai explică autoarele.

În România, colonelul Ciprian Pripoae-Șerbănescu, directorul Departamentului comunicare strategică, publică și interculturală de la Facultatea de Securitate și Apărare a Universității Naționale de Apărare, citează într-un studiu propriu, publicat în luna iunie, mai multe documente apărute sub egida NATO despre războiul cognitiv.

„Războiul cognitiv urmărește obiectivul de a submina încrederea (încrederea publicului în procesele electorale, încrederea în instituții, aliați și politicieni), prin urmare, individul devine arma, în timp ce scopul nu este să atace ceea ce gândesc indivizii, ci, mai degrabă, modul în care aceștia gândesc”, scrie colonelul Ciprian Pripoae-Șerbănescu.

„Războiul cognitiv degradează capacitatea de a cunoaște sau de a produce înțelegere și cunoaștere”, completează el.

Col. Ciprian Pripoae-Șerbănescu, director al Departamentului comunicare strategică, Facultatea de Securitate și Apărare a UNAP.

„Războiul cognitiv este un război al ideologiilor, care se străduiește să erodeze încrederea care stă la baza fiecărei societăți”, adaugă directorul Departamentului comunicare strategică, publică și interculturală de la Facultatea de Securitate și Apărare a Universității Naționale de Apărare.

„Războiul cognitiv este cea mai avansată formă de manipulare până în prezent, permițând influențarea unui individ sau a unui grup de indivizi, a comportamentului lor, cu scopul de a obține un avantaj tactic sau strategic.”

Colonelul Ciprian Pripoae-Șerbănescu mai scrie că „fenomenul influențării în domeniul cognitiv se va extinde, va deveni din ce în ce mai opac și mai accesibil multor entități, dar și mai eficient, creând provocări majore guvernelor naționale de a-și conduce efectiv societățile”.

Studiul scris de colonelul Ciprian Pripoae-Șerbănescu se numește „Războiul cognitiv-dincolo de manevre, dominație și informații – o confruntare pentru viitorul imaginat” și este publicat pe platforma gmr.mapn.ro a Statului Major al Apărării.

Autorul continuă: „Dacă războiul hibrid va deveni forma standard a confruntărilor viitoare, iar aspectele informațional-psihologice ale acestuia vor domina spectrul amenințărilor, atunci studiul războiului cognitiv ca formă de influențare psihologică mediată info-tehnologic devine o necesitate vitală pentru a răspunde la viitoarele amenințări de securitate.”

Din informațiile Europei Libere, la nivelul structurilor de securitate ale României conceptele de „război cognitiv” și „comunicare strategică” nu sunt tratate unitar și standardizat.

Pentru majoritatea instituțiilor publice, nici măcar comunicarea elementară cu populația nu este un lucru obișnuit, așa cum prevede legea liberului acces la informații publice.

Sprijinul statului profund

Pe 9 decembrie, istoricul Oliver Jens Schmitt, declara într-un interviu pentru SpotMedia, în contextul crizei politice și sociale din România, că „Putin se folosește de orice ocazie pentru război psihologic”.

„El profită de confuzia considerabilă din România, unde se confruntă numeroase interpretări divergente ale situației politice. În prezent, este foarte dificil de a obține o imagine clară a situației.”

„Unele lucruri amintesc de manipularea evenimentelor din 1989, deoarece interpretarea Revoluției din 1989 este, de asemenea, caracterizată de discuții despre influența sovietică și tot felul de scenarii conspiraționiste”, mai spunea el în dialogul cu jurnalista Magda Grădinaru.

Profesorul Oliver Jens Schmitt este autorul cărții „Corneliu Zelea Codreanu - Ascensiunea și căderea «Căpitanului»”.

Referitor la tolerarea acțiunilor extremiste din România, Oliver Jens Schmitt a declarat: „Este corect să spunem că extrema dreaptă din România, inclusiv Călin Georgescu, a primit sprijin propagandistic masiv din partea Rusiei de ani de zile”.

„Dar, fără sprijinul statului profund român, Georgescu nu s-ar fi ridicat niciodată la asemenea înălțimi - doar inactivitatea de facto a sistemului judiciar ridică serioase semne de întrebare aici, la fel ca și faptul că alte autorități de securitate au închis ochii.”

Procurorul general al României, Alex Florența, care a dispus anchetarea comemorării lui Corneliu Zelea Codreanu recent, la Tâncăbești, și vicierea alegerilor prezidențiale pe 5 decembrie, nu a ordonat și organizarea unei conferințe de presă.

Comunicarea Parchetului General se limitează la comunicate.

Serviciile secrete, care au informat președintele după alegerile prezidențiale că s-a întâmplat ceva extraordinar la primul tur, nu dau nici măcar communicate.

Fosta purtătoare de cuvânt a președintelui Traian Băsescu, Adriana Săftoiu, a explicat la emisiunea Smart Job de la Europa Liberă că, după evenimentele din ultimele săptămâni, populația este în continuare confuză.

Adriana Săftoiu a condus comunicarea prezidențială în timpul crizei din 2005 când trei jurnaliști români au fost răpiți și ulterior eliberați din Irak.

„Totuși, serviciile noastre au spus public că ele nu dețin informații, că pe teritoriul României, ar exista așa ceva (ingerințe în procesul electoral, n.red.).

Dar aceste documente (cele desecretizate) de fapt, spun, pentru unii: «Dar de ce acum? De ce cu doar două zile înainte de a se închide campania electorală? Nu cumva iarăși vreți să ne manipulați, să ne creați acea emoție ca să votăm împotriva sau pentru cineva?»

Deci nu înseamnă că toată lumea crede în acest demers.

De ce nu cred oamenii? Pentru că (gestul) vine foarte târziu. Pentru că nu știi dacă, într-adevăr, instituțiile noastre știau și au păstrat toate aceste informații exact ca să nu mai poată fi eventual combătute… sau dovedite în mod real”.

Nici înainte de alegerile prezidențiale și parlamentare, premierul Marcel Ciolacu, și aliatul său de la guvernare, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, nu au organizat conferințe de presă.

Iar redacțiile în care au ajuns nu i-au întrebat despre războiul hibrid din România, despre lipsa de reziliență a populației în fața propagandei, despre refuzul de a avansa cu proiectele Legilor Apărării.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.