Ministrul Comunicațiilor susține că implementarea 5G va începe „cu siguranță” în 2020

Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Alexandru Petrescu, susține că România va implementa tehnologia 5G în 2020 și așteaptă ca, până la sfârşitul acestui an, licitaţia pentru alocarea noilor frecvenţe să se finalizeze conform planului.

„Aşa cum a fost planificat de la sfârşitul anului trecut, începutul anului în curs, reglementatorul adică autoritatea care are responsabilitatea în ceea ce priveşte parcursul licitaţiei pentru alocare frecvenţelor de 5G (Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii - ANCOM, n.r.) a demarat deja procesul de consultare publică chiar pe site-ul instituţiei. Parcursul este în desfăşurare conform planului pe care noi ni l-am asumat şi aşteptăm ca, până la sfârşitul acestui an, această licitaţie să se finalizeze. În anul 2020, cu siguranţă vom începe implementarea tehnologiei 5G la nivelul României şi astfel ne putem situa în plutonul primelor ţări europene care implementează această tehnologie”, a declarat Alexandru Petrescu, citat de Agerpres, în cadrul conferinţei anuale pe teme de securitate cibernetică, organizată de Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO).

Ministrul Comunicațiilor a amintit că licitaţia s-a desfăşurat sau este în curs de desfăşurare în câteva ţări, cum ar fi Germania, Italia, Austria, Ungaria, „deci, este important să menţinem acest parcurs, astfel încât să rămânem printre primele ţări care vor adopta tehnologia 5G - un punct de cotitură. 5G va fi fundamentul pentru adoptarea de noi tehnologii şi vorbim de Internetul Lucrurilor (Internet of Things, n.r.), Inteligenţa Artificială şi ne dorim ca România să rămână în plutonul ţărilor fruntaşe care vor avea la îndemăna fiecărui utilizator o nouă tehnologie”.

Săptămâna trecută, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Eduard Lovin, declara, pentru Agerpres, că, pe tema procedurii de licitaţie pentru 5G, calendarul asumat de către reglementator este respectat, însă este nevoie de Hotărârea de Guvern care include preţurile de plecare, act normativ care ar trebui „să iasă în câteva zile, maxim o săptămână”.

ANCOM a anunţat, pe data de 7 iunie 2019, că procedura de licitaţie pentru acordarea resurselor de spectru disponibil în benzile desemnate pentru implementarea tehnologiei de noua generaţie 5G urmează să fie finalizată până pe data de 31 octombrie, iar licenţele de utilizare vor fi acordate până la finalul anului. Astfel, operatorii care vor câștiga licitația vor putea folosi o parte a spectrului câştigat începând cu data de 1 ianuarie 2020.

Recent, deputatul USR, Cărălin Drulă, președintele Comisiei de Tehnologia Informației din Camera Deputaților, i-a atras atenția ministrului Comunicaţiilor, Alexandru Petrescu, la „Ora Guvernului”, că Guvernul a prevăzut 2 miliarde de lei la buget, sumă care s-ar obține din vânzarea licențelor 5G. În opinia deputatului, acest lucru este un eșec, deoarece „unul dintre obstacolele principale este transpunerea memorandumului semnat cu SUA în legislaţie”.