3 minute | PPE vrea România în Schengen. Nikki Haley renunță la Casa Albă. R. Moldova, încrezătoare în fața eforturile de destabilizare

La București se reunesc mai mult de 2.000 de delegați ai partidelor din peste 40 de țări europene, nu doar cele UE. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, stă între liderul PNL Nicolae Ciucă și președinta Moldovei, Maia Sandu. București, 6 martie.

Manifestul PPE cere aderarea deplină a României la Schengen. Haley părăsește cursa prezidențială a Partidului Republican. Declarațiile oficialilor moldoveni despre stabilitatea țării: încredere vs avertismente.

Bun găsit,

Iată subiectele dimineții:

  • La București, congresul Partidului Popular European aprobă un manifest în care cere aderarea deplină a României la Spațiul Schengen.
  • Nikki Haley s-a retras din cursa primară a Partidului Republican din SUA. Donald Trump va fi cel mai probabil candidatul republicanilor la alegerile din noiembrie.
  • Republica Moldova transmite mesaje încrezătoare despre stabilitatea și calea europeană a țării, în ciuda eforturilor rusești de destabilizare.

PPE spune că locul României e în Schengen

Miercuri și joi are loc la București congresul Partidului Popular European (PPE), cea mai mare grupare politică europeană. PNL a ratat șansa de a-și prezenta candidații, pentru că listele comune PSD-PNL nu sunt gata.

Politicienii români de la congres vorbesc la Europa Liberă despre candidații comuni. Libertatea și Agerpres au ținut bloguri live.

Tot la Europa Liberă, despre Austria și opoziția lor față de intrarea României în Schengen: delegația austriacă nu a respins manifestul electoral al PPE, care cere aderarea cât mai curând a României la zona de liberă circulație. Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a confirmat că manifestul electoral al PPE cere aderarea României la Schengen, scrie Digi24.

Manifestul PPE a fost adoptat în unanimitate, potrivit eurodeputatului Siegfried Mureșan, citat de G4Media.

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și-a exprimat și ea susținerea pentru aderarea României la Schengen, la fel și liderul PPE, Manfred Weber. Președintele Klaus Iohannis urmează să se întâlnească cu cancelarul austriac Karl Nehammer astăzi, când vor discuta despre tema Schengen, scrie Euronews.

La congresul PPE a vorbit și Svetlana Țihanovskaia, lidera în exil a opoziției din Belarus, considerată de mulți a fi președintele de drept al țării.

Tot în acest manifest, PPE transmite că ar vrea ca solicitanții de azil să fie transferați către țări terțe, potrivit G4Media. The Guardian arată că este un plan similar cu cel controversat al Marii Britanii, care vrea să trimită azilanții în Rwanda, o țară din centrul Africii.

În fața centrului Romexpo, liderul AUR George Simion și-a mobilizat câteva sute de susținători într-un protest împotriva Ursulei von der Leyen.

Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a ajuns la congresul de la București la scurt timp după ce s-a aflat la doar câteva sute de metri distanță de o explozie la Odesa, unde se întâlnea cu președintele Volodimir Zelenski.

Nikki Haley se retrage din cursa republicanilor americani

Nikki Haley, ultima alternativă la Donald Trump pentru nominalizarea Partidului Republican, s-a retras din cursa prezidențială.

Anunțul lui Haley, fostă ambasadoare a SUA la ONU în mandatul lui Trump, vine după ce a câștigat nominalizarea doar unui stat în alegerile din Super Tuesday. Mai multe despre runda electorală de marți, în newsletter-ul de ieri.

„A venit timpul să-mi suspend campania. Nu am regrete”, a declarat Haley, citată de Reuters.

Ea nu și-a îndrumat susținătorii să-l voteze pe Trump, dar a recunoscut că el va câștiga, cel mai probabil, nominalizarea republicană. Atunci când s-a alăturat concursului intern al partidului, Haley a trebuit să promită că va susține candidatul final - un angajament despre care a spus, recent, că nu ar fi neapărat obligatoriu, potrivit NBC.

Nikki Haley nu a reușit să câștige decât unul dintre statele contestate de Super Tuesday, fapt care a mărit diferența între ea și Trump până la un punct imposibil de depășit.

Cometa Haley se prăbușește, transmite Politico. Urmează un candidat Trump și mai imprevizibil decât data trecută, scrie CNN, pentru că el ar putea împinge limitele tuturor instituțiilor democratice și ar putea retrage SUA din NATO.

Haley a reușit, în ciuda campaniei eșuate, să scrie o pagină de istorie: este prima femeie care a câștigat o cursă primară a Partidului Republican, în Washington D.C. și Vermont. Mai multe în Politico.

Echipa de strategie a lui Trump trebuie să fie atentă la faptul că Haley nu a pierdut la diferență atât de mare pe cât se anticipa, amintește The Guardian. Dacă suficienți susținători ai lui Haley rămân mobilizați, l-ar putea opri pe Trump din a ajunge din nou la Casa Albă, potrivit Time.

R. Moldova, amenințată de Kremlin, se simte în siguranță

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat la Digi24 că Rusia nu are cum să ajungă în țara ei pentru că Ucraina este un scut rezistent. Deși Kremlinul încearcă să împiedice aderarea Moldovei la UE, spune Sandu, țara sa are prieteni de încredere în Occident și va rămâne stabilă în ciuda presiunii destabilizatoare din Transnistria.

„Republica Moldova va fi în mult mai multă siguranţă şi cetăţenii ei vor fi mult mai bine alături de România în Uniunea Europeană”, a punctat Sandu.

Separat, ministrul de Externe Mihail Popșoi declară pentru Politico că Rusia nu are capacitatea de a invada Republica Moldova și că țara se simte în siguranță deși războiul din Ucraina este aproape și regiunea separatistă Transnistria pare a fi un element volatil zilele acestea.

În discursul său de la congresul PPE, Sandu a declarat că „Astăzi, Moldova nu mai este pe masă pentru a fi împărţită aşa cum îşi doreşte Rusia, ci se află la masa discuţiilor. Noi am făcut o alegere conştientă să nu fim contrânşi iarăşi să revenim în sfera de influenţă a Rusiei.”

Fostul președinte și actualul europarlamentar Traian Băsescu spune la Digi24 că Rusia ar fi capabilă să ocupe Transnistria într-o noapte, dar că nu ar putea păstra controlul asupra regiunii pe termen lung.

Liderii de la Tiraspol au cerut la sfârșitul lunii februarie ca Rusia să ia „măsuri pentru protejarea” regiunii. Mai multe la Europa Liberă și analiza Institutului pentru Studiul Războiului, aici.

Cu toate acestea, șeful Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Alexandru Musteață, avertizează că eforturile Kremlinului de a răsturna echilibrul de la Chișinău sunt din ce în ce mai puternice. Mai multe pe Deutsche Welle. Lucruri similare spune și șeful Poliției din Moldova, Viorel Cernăuțeanu, la podcastul „Pe Agendă” al Europei Libere Moldova.

Un alt expert moldovean spune că Rusia ar încerca să compromită un eventual referendum pentru integrarea europeană.

UE a extins recent lista celor sancționați pentru încercările de destabilizare a Moldovei, iar interdicția liderului AUR, George Simion, de a intra în Moldova a fost prelungită tot din motiv că ar încerca să destabilizeze țara.

Bașcana (guvernatoarea) Găgăuziei, cealaltă regiune separatistă din Moldova, s-a întâlnit miercuri cu președintele rus Vladimir Putin, conform News.ro. Evghenia Guțul a acuzat Chișinăul că încearcă să-i destabilizeze regiunea.

Alte subiecte:

  • Asociația Moașelor Independente a publicat harta accesului la avort în România, în care arată că peste 80% dintre unitățile medicale publice nu oferă acces la avort sau nu răspund la solicitări. Mai multe informații, pe site-ul asociației.
  • Afișe cu liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu au început să apară în toaletele din aeroportul Otopeni. Europa Liberă explică de ce fenomenul este îngrijorător.
  • Fostul campion de șah și critic al Kremlinului, Gari Kasparov, a fost adăugat pe lista „teroriștilor și extremiștilor” a ministerului de Justiție rus. Kasparov spune că este „o onoare” și că vrea să-l adauge pe Putin pe lista lui de teroriști. Mai multe, aici.

Așteptăm mesajele tale la adresa de e-mail treiminute@rferl.org și pe paginile noastre de Facebook și Instagram.

O zi frumoasă,

Sabina

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.