Profesorii care fac saltul de la zero în online. „Mulți sunt la nivelul să-și facă email”

Ministerul Educației încă organizează, în plină perioadă de trecere totală a școlilor în sistem online, cursuri pentru formarea cadrelor didactice într-ale predatului pe internet. Chiar și după atâtea luni în care școlile s-au pregătit și au trecut prin scenarii colorate în funcție de gravitatea ratei de infectare cu Covid-19 din localități, dificultățile predării online sunt majore. Nu există un efort sistemic pentru acomodarea cu sistemul online, iar eforturile profesorilor au fost în toată această perioadă mai degrabă după sistemul „fiecare după puteri”: cei care au vrut mai mult și care au avut resurse mai multe la îndemână s-au adaptat mai repede și mai bine la online.

Departe de București sau de marile orașe, situația este însă departe de a fi reglată. „Dacă faci ceva în București, nu poți să consideri că așa e în toată țara. Diferența este extrem de mare”, spune pentru Europa Liberă Anna Burtea, directoarea Fundației „Inimă de Copil”, care lucrează cu peste 250 de copii și cu circa 40 de școli din satele sau cartierele urbane mărginașe de prin județele Galați, Brăila, Vrancea și Vaslui. Experiențele acestor copii din medii vulnerabile cu școala online sunt la ani lumină de poveștile de succes ale școlilor din marile orașe. Nu doar copiii au probleme, ci și profesorii din aceste zone, pentru că întreg sistemul le-a fost dat peste cap, fără nicio pregătire.

„Nu a existat școală online în prima perioadă de restricții din pandemie. Pe profesori i-a prins puțin pregătiți, iar a spune chiar și acest lucru este mult prea mult. Profesorii, mulți dintre ei, o iau de la nivelul de cum să își facă o adresă de email. De aici la a trece la predare online este un drum extrem de lung. I-a prins foarte nepregătiți și sunt diferențe între profesori. Unii sunt mai în vârstă, nu mai au nici disponibilitatea emoțională, nici capacitatea să se adapteze ușor la niște cunoștințe noi. Sau nu au mijloace”, explică situația din teritoriu Anna Burtea.

Rareori ajutorul și schimbarea au venit de la centrul sistemului, crede Anna Burtea, care prin fundația pe care o conduce contribuie la educația și sprijinul material al copiilor și familiilor dezavantajate, inclusiv prin consiliere sau meditații. De cele mai multe ori, nu cursurile sau sprijinul tehnic al Ministerului Educației au venit primele, ci inițiativele din societatea civilă.

Digital Nation este o organizație care a pus la dispoziția cadrelor didactice cursuri de formare gratuite pentru predarea în online, încă din primele luni ale pandemiei. Până în prezent, când modulele de curs au devenit contra cost, au participat la cursurile lor în jur de 40.000 de profesori din toată țara.

„Sentimentul nostru este că mulți profesori, peste 60% dintre ei, au abilități digitale absolut de bază, minimale, pentru predare online. Știu să folosească un email, Whatsapp, poate să creeze un Zoom, Skype sau Meet și să aibă o clasă virtuală. Dar asta nu înseamnă predare online, ci susținerea unui speech online. Predarea online presupune și tehnici de predare, și alte abilități. Atenția copiilor este mult mai scăzută atunci când stau în fața unui calculator”, explică pentru Europa Liberă Iris Ursea, de la organizația Digital Nation.

De la suportul tehnic la predarea online e o distanță mare

Încă de la începutul noii ere a educației online în România, discuțiile s-au axat mai ales pe partea tehnică a problemei: ce mijloace tehnice au la dispoziție profesorii, dar și elevii, pentru a face acest salt în online. Aceasta este însă problema cea mai mică din întreaga ecuație. Marea provocare este schimbarea întregii paradigme de predare.

„Trebuie să ai profesori pregătiți și nu este suficient doar cum folosești tehnologia ca să predai online. Să pregătești lecții online, să înveți să interacționezi cu copiii online deja este un alt proces. La capătul celălalt ai copiii. Vor fi niște discrepanțe extraordinar de mari între copii”, spune Anna Burtea, de la fundația „Inimă de copil”.

Iris Ursea, de la organizația Digital Nation, spune că la începutul pandemiei formatorii au plecat cu cei mai mulți profesori de la zero în aces domeniu al predării online.

„Interactivitatea pe care trebuie să o ai când susții lecții online trebuie să fie mult mai mare decât în clasă. Pentru asta ai nevoie de niște abilități speciale, să cunoști niște aplicații diferite, cu care să poți jongla în funcție de ce lecții ai. O tehnică este clasa inversată, în care copiii învață teoria acasă, de unii singuri, apoi în timpul lecției e mai degrabă o dezbatere interactivă, cu jocuri, componente interactive precum o tablă virtuală, desene. E foarte diferit de sistemul clasic”, povestește Iris Ursea.

Cei care au venit la cursuri au fost însă cadre didactice care chiar își doreau să învețe și să facă saltul spre nou. Erau cazurile fericite ale sistemului de învățământ românesc – profesorii cu adevărat interesați de cum predau către copii. „Am avut profesori din tot felul de localități. Sunt profesori care au făcut cursurile de pe telefon, că nu aveau altceva, dar totuși s-au ambiționat și au stat trei-patru ore pe zi cu ochii în telefon. Am avut și profesori din medii foarte vulnerabile”, spune reprezentanta Digital Nation.

Unii profesori au abandonat cursurile, pentru că nu au făcut față. „Am avut și cazuri de abandon, au spus că nu pot. E descurajant, pentru că acest salt pe care ei trebuiau să îl facă acum, în 6 luni, era un progres care în mod normal s-ar fi făcut în ani. E un salt foarte mare și pentru unii, cam 10%, saltul a fost prea mare”, estimează Iris Ursea.

Beneficiarii unui sistem nepus la punct suferă: elevii

Cei care au de suferit și pe pielea cărora se vor deconta toate nereușitele sistemului de educație sunt tot copiii. Pentru mulți dintre ei, care trăiesc departe de marile orașe, problemele de bază sunt cam aceleași ca și la cadrele didactice: minimumul tehnic necesar pentru a avea acces la educație online.

Ministerul Educației nu a distribuit nici măcar până acum decât aproximativ un sfert din cele 250.000 de tablete promise elevilor lipsiți de mijloace pentru a accesa școala online. Oricum, acest număr este doar un „vârf al aisberg-ului”, crede Anna Burtea: „Ei s-au bazat pe informații de la începutul pandemiei, când dacă o familie cu mai mulți copii avea un telefon, se considera că toți copiii din familie au mijloace de comunicare online. Uneori s-a bifat un simplu telefon cu taste. Trei, patru, cinci copii la un singur telefon nu au ce face, iar asta dacă părintele este acasă. Dacă el e plecat să lucreze, ai altă problemă”.

Într-unul din programele fundației, „Un sat, un copil”, sunt înscriși în jur de 50 de copii „cu un potențial foarte mare, foarte buni la școală”. Un recensământ tehnic făcut printre ei de Anna Burtea a scos la iveală realitatea: „Am verificat câți dintre ei aveau calculatoare, laptopuri, tablete, telefoane. Erau vreo cinci, șase care aveau calculatoare second hand donate de noi, doar unul avea o tabletă și mai aveau de la părinți niște telefoane. Acei copii care chiar voiau să învețe erau disperați. Noi am cumpărat vreo 70 de tablete și laptopuri, din finanțări. Dar e greu să investești fonduri în asta, în condițiile în care Guvernul a promis că va livra aceste resurse. Am fost într-o situație dificilă, pentru că nu vrei o dublare a eforturilor din resurse și așa limitate ale ONG-urilor”.

Ministerul Educației se ocupă în continuare de educația cadrelor didactice pentru a preda online, prin programul „Educație continuă” și prin sesiuni online pe Facebook și Youtube.