Carieră la stat. De la mii de specialiști promiși în campanie, la „știu cât de proști sunt”

Principalele partide aflate la guvernare permit sau chiar promovează angajarea unor membri de partid sau „pile” în funcții publice bine plătite. Multe persoanele numite în astfel de condiții nu au nici măcar o urmă de experiență în domeniul în care urmează să lucreze.

Partidul Național Liberal și Partidul Social Democrat s-au lăudat în campania electorală din 2020 că printre membrii acestor formațiuni, aflate acum la guvernare, sunt mii de specialiști care de-abia așteaptă să pună umărul la dezvoltarea României.

„Coaliția Națională pentru România” s-a născut în luna noiembrie 2021, ca o alianță de guvernare formată din PNL, PSD și UDMR. În protocol, cele două partide principale și-au împărțit ministerele, agențiile și angajații din subordine. Liderii celor două formațiuni au decis inclusiv cum se vor redistribui posturile în mai 2023, atunci când Nicolae Ciucă (PNL) ar urma să fie înlocuit la Palatul Victoria de Marcel Ciolacu, șeful PSD.

Înainte de semnarea protocolului de guvernare, Ciucă și Ciolacu promiteau că vor promova specialiști din cele partide care să scoată România din criza economico-sanitară care amenința finanțele țării în toamna anului 2021.

La începutul primăverii, puterea anunța glorios faptul că a ajuns să controleze cazurile de Covid-19 tocmai cu ajutorul specialiștilor angajați. Anunțul a coincis că diminuarea cazurilor de Covid-19 în Europa și cu faptul că virusul este controlat mai ușor de medici, prin noile tratamente.

Asta nu a împiedicat guvernul PNL-PSD-UDMR să se laude printr-un comunicat că „în primele șase luni de Guvernare s-a reușit gestionarea eficientă a efectelor pandemiei de Covid-19, am consolidat resursele sistemului sanitar prin menținerea celor 2.000 de specialiști încadrați în perioada crizei sanitare”.

A urmat criza energetică, cea provocată de războiul din Ucraina și apoi seceta severă care a lovit unele zone ale României. Efectele acestor tulburări economice trebuia să fie combătute măcar parțial de specialiștii din agențiile guvernamentale angajați de cele două partide.

Negocierea pentru angajarea „specialiștilor” la stat

„Înțelegerea dintre cele două partide a prevăzut că, la ministerele conduse de PSD sau PNL, posturile rămase libere prin ieșirea USR de la guvernare sau prin vacantarea lor din alte motive să fie ocupate de reprezentanții partidului care dă ministrul. Ca să fiu clar, PSD a preluat Ministerul Agriculturii, atunci posturile de acolo puteau fi ocupate doar de membri ai acestui partid. Dacă un post era ocupat de un membru PNL, ministrul PSD se obliga să-l păstreze în funcție”, ne-a explicat un fost ales liberal.

Europa Liberă prezenta încă din noiembrie 2021 faptul că actuala putere și-a împărțit la negocieri nu doar funcțiile de ministru, secretar de stat, ci și agențiile din subordine.

Îți mai recomandăm Guvernul PSD-PNL, cum arată „marea împărțeală” a funcțiilor

Negocierile s-au desfășurat aproape concomitent cu cele pentru eșaloanele doi și trei din administrație, la fel de importante pentru partid. Secretarii de stat, conducerile agențiilor de stat, prefecții au fost împărțiți potrivit algoritmului noii majorități.

Fără calificare, dar „de la partid”

Nu doar că au angajat cadre de partid în posturi plătite din bani publici, dar cele două formațiuni politice au răspuns și cererilor formulate de așa-numiții „baroni” locali sau de filialele județene. Chiar dacă persoanele recomandate erau „dobitoci” și „proști” ele trebuiau angajate, așa cum reiese din stenogramele rechizitoriului fostului ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

„Crede-mă că-i știu cât de proști sunt. Ne trezim... la televizor!”, spunea Adrian Chesnoiu despre candidații pe care urma să îi ajute să câștige concursuri de angajare, potrivit stenogramelor publicate de G4Media.

Îți mai recomandăm La Ministerul Agriculturii au fost angajați membri PSD în perioada în care DNA susține că Adrian Chesnoiu ar fi trucat concursurile

„Promovarea unor oameni mediocri, fără experiență, sau chiar impostori cu diplome falsificate care ocupă – așa cum știm deja cazuri celebre – poziții la vârf în administrația publică centrală, având la baza drept unic criteriu recompensa politică este una dintre cauzele fundamentale pentru care România nu reușește să facă pasul înainte de 30 de ani”, este de părere Marian Murguleţ, expert în administrația publică. Acesta a ocupat și el un post de secretar de stat în Ministerul Cercetării, venind însă din sectorul privat.

Promovarea lui Nea Petrică

La Ministerul Agriculturii, cel care în ultimii patru ani s-a confruntat cu seceta în trei ani (2019, 2020 și 2022), în locul lui Adrian Chesnoiu, care a demisionat luna trecută după ce DNA a cerut urmărirea sa penală, liderii PSD l-au ales în unanimitate pe Petre Daea sau „Nea Petrică”, cum este apelativul folosit de Chesnoiu la adresa noului ministru.

Ironic, Chesnoiu a fost prins de procurorii DNA când încerca angajarea unor persoane recomandate chiar de Petre Daea, așa cum reiese din stenogramele trimise de procurori.

Daea a fost audiat, vineri, la DNA, în dosarul în care predecesorul său la minister este acuzat că a intervenit pentru a influenţa mai multe concursuri de angajare.

Îți mai recomandăm Petre Daea, audiat la DNA pentru concursurile de angajare la ministerul Agriculturii

Europa Liberă a obținut lista propunerilor PSD din care liderii partidului l-au ales pe înlocuitorul lui Chesnoiu:

  • Florin Barbu, președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților;
  • Daniel Botănoiu, președinte Asociația Fermierilor Români, membru PSD și fost secretar de stat în minister în mandatul trecut al lui Daea;
  • Petre Daea, fost ministru al Agriculturii;
  • Călin Mătieș, membru în Comisia de Agricultură din Senat;
  • Sorin Moise, secretar de stat în Ministerul Agriculturii;
  • Alexandru Potor, administrator public, județul Ialomița.

Cel ales în unanimitate, Petre Daea, este și cel care susține refacerea sistemului de irigații de tip comunist, care avea canale pe care pompele trag apa la deal.

Acest sistem de irigații a fost propus și de fostul ministru al Agriculturii, Adrian Oros, pentru a fi finanțat cu bani europeni în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Petre Daea se recomandă fermierilor ca inginer în domeniul agriculturii, calitate dată de studiile sale. Și după ce a revenit în funcție, Daea continuă să susțină investiții în sistemul de irigații ceaușist, deși recunoaște că în unele zone apa nici nu mai ajunge la pompe din caza nivelului scăzut.

Îți mai recomandăm Banii pentru irigații din PNRR nu mai vin! Liberalii dau vina pe Oros și Ghinea

Cristian Ghinea, fostul ministru al Fondurilor Europene, a explicat într-o postare pe blogul său că experții de la Bruxelles nici nu au vrut să ia în calcul finanțarea unui sistem de irigații costisitor sau care nu protejează mediul.

„Nu putem accepta ideea că voi faceți canale unde împingeți apa la deal, consumând energie, unde jumătate din apă se evaporă pe drum și în condițiile în care nu există nicio analiză despre resursa de apă”, a precizat acesta.

Petre Daea (centru) a fost audiat pe 22 iulie la DNA pentru că una din cele patru persoane căreia fostul ministru Chesnoiu le-ar fi dat subiectele pentru concursul de angajare ar fi fost „pila” acestuia.

Cristian Ghinea a mai subliniază că în exemplele date cu Cehia și Portugalia, care au irigații în PNRR, nu este prezentat tot adevărul: „Da, au. Irigații prin picurare și supravegheate de drone, apa merge la vale prin subteran, nu e împinsă în sus și deschis, cum voiau ai noștri. E tot irigație, dar e totuși altceva”.

Cazul Loteria Română

De la jumătatea lunii ianuarie, din consiliul de administrație al Loteriei Române face parte Cristina Elena Arghir (36 de ani).

Ea este sora Sorinei Stan (fostă Docuz), considerată o apropiată a lui Marcel Ciolacu.

Din această poziție, Arghir primește o indemnizație de aproape 7.200 de lei brut lunar. Propunerea a fost făcută în Adunarea Generală a Acționarilor de Ministerul Economiei condus de Florin Spătaru (PSD).

Compania Națională Loteria Română este o societate comercială pe acțiuni cu capital integral de stat, activitatea fiindu-i coordonată de Ministerul Economiei.

Clanul Buzatu din Vaslui

Tudor Buzatu este fiul președintelui Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, care este simultan și președinte al organizației PSD Vaslui. În Guvern a fost prezent pe diverse funcții până în toamna anului 2019.

Social-democratul a revenit la Palatul Victoria după aproximativ 26 de luni, de data aceasta ca secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului. Conducerea SGG este asigurată de Marian Neacșu, fost membru PSD și Pro România.

Îți mai recomandăm Restaurația oamenilor PSD. Printre numiri: nepotul unui fost lider PCR și fiul șefului CJ Vaslui

„Procedura politică e simplă. Propunerile au fost hotărâte în forurile statutare ale PSD, am fost propus de PSD Vaslui. E o procedură obișnuită. Propunerile locale sunt analizate de conducerea centrală, ni se cer și dosare informative asupra celor propuși”, a declarat Tudor Buzatu pentru Europa Liberă.

Liberalii nu pierd pasul la promovări suspecte

În septembrie 2021, Bogdan Pascu era numit în Consiliul de Administrație (CA) la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Acesta este acum director adjunct al CNAIR.

Pascu a fost deputat al Partidului Conservator (fostul Partid Umanist Român -PUR) în perioada 2004-2008. PUR este partidul fondat de Dan Voiculescu, eliberat condiționat pentru devalizarea Institutului de Cercetări în Agricultură (ICA) și deconspirat oficial ca fost turnător la Securitate sub numele de cod „Felix”.

Pascu, fost vicepremier din partea Partidului Conservator în guvernul Tăriceanu (2006), a condus și fundația care poartă numele fostului său șef de partid.

El mai ocupat în trecut posturi publice: a fost consilier de stat în fostul cabinet al premierului PSD Viorica Dăncilă, unde conducea Departamentul pentru dezvoltarea și monitorizarea proiectelor de investiții în infrastructură.

Specialiștii în cale ferată ai lui Grindeanu

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a făcut în luna februarie numiri care ies în evidență în conducerea companiilor feroviare de stat.

Sorin Grindeanu nu s-a sfiit să angajeze un patron de salon de înfrumusețare la companii publice de cale ferată.

La CFR Electrificare, divizia energetică a CFR, a fost numită în funcția de administrator Monica Hunyadi, consultant la Camera Deputaților, proprietara unui „salon de coafură și înfrumusețare”. Despre acest subiect a scris prima dată Economedia.

Tot la CFR Electrificare a fost numit provizoriu și inginerul Petre Ungureanu, fost angajat SRI între 1998 și 2017.

În CA-ul CFR Marfă a fost numită Marilena Gubendreanu, absolventă a Facultății de Litere, la Spiru Haret, fost redactor la TVR și consilier în Ministerul Transporturilor din 2017.

Totodată, Grindeanu l-a numit pe medicul veterinar Ionel Sabin Emil Bociu ca administrator la CFR Infrastructură.

Iancu și energia

Plenul Parlamentului a decis la sfârșitul lunii iunie, numirea fostului deputat PSD Iulian Iancu în funcția de membru al Comitetului de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Fostul parlamentar PSD a fost implicat în mai multe inițiative legislative din domeniul energetic care au făcut ca România să nu exploateze nici în acest moment cea mai mare parte din gazele din Marea Neagră.

„Iulian Iancu a promovat aici, în Parlamentul României, o lege care ne-a făcut mai dependenţi de gazele rusești, nu doar una, chiar mai multe, dar mă gândesc la Legea offshore pe care chiar dumneavoastră ați modificat-o și dependența României de gazele rusești a ajuns undeva la 28%", a spus Cristina Prună, parlamentar USR, atunci când membrii PSD și PNL au votat numirea lui Iancu la ANRE.

Îți mai recomandăm Negocieri PNL–PSD pentru ca un fost deputat USL să preia șefia ASF. Niculae Bădălău și Ilie Sârbu vor la Curtea de Conturi

HotNews.ro a scris acum șapte ani, când a fost propus de PSD pentru o înaltă funcție europeană, că numele lui Iulian Iancu a fost asociat multă vreme, în urma Wikileaks, cu gigantul rus Gazprom.

În decembrie 2012 circula informația ca Ambasada SUA s-ar fi opus numirii sale. Aceste bănuieli au fost alimentate de apariția unor telegrame Wikileaks în care era prezentat ca „omul Gazprom".

Romania - Iulian Iancu, former MP from PSD party

Erau note diplomatice trimise în 2008 de la Ambasada SUA la București și publicate în 2011 de către Wikileaks.

Iulian Iancu era descris în telegramele Wikileaks de colegul sau de partid, Georgian Pop, drept „controlat de Gazprom”.

Tot Georgian Pop spunea, citat de oficialii americani într-o telegramă publicată de HotNews.ro, că Iulian Iancu „va susține South Stream și propunerile Rusiei pentru instalații de depozitare a gazului în Mediaș, Moldova și București". Georgian Pop a fost președintele Comisiei de control SRI din Parlament.

Iancu a negat permanent orice apropiere de Gazprom și Moscova.

Marian Murguleţ consideră că statul nu va reuși să-și administreze resursele dacă în funcțiile plătite din bani publici sunt salarizați doar cadre de partid.

„Este nevoie ca toate partidele să înțeleagă faptul că administrația publică centrală și locală se află în slujba cetățeanului și a mediului de afaceri. Toată lumea clamează asta, a devenit o lozincă însă realitatea este cea pe care o resimt din plin – la fiecare interacțiune cu statul – cetățenii și oamenii de afaceri”, este opinia acestuia.