Presupunem că este vorba de acte de corupție săvârșite înainte de intrarea în pușcărie a liderului social-democrat. Dar poate știu americanii ceva ce nu știm noi. Poate că Livache are, în detenție, și alte lucrări în afară de reparațiile auto. Cert este că pentru o bună perioadă de timp, nespecificată clar, el și copiii lui nu vor mai putea să călătorească în America.
Este primul atac dur, cu efecte vizibile imediat, al administrației Trump după rafalele trase de Livache peste Atlantic. Să ne aducem aminte de discursurile delirante împotriva SUA și UE, de pe vremea când justiția românească era urcată pe rampă și luată la ciocan în atelierul de dezmbrembat legi al PSD.
Se pare că această veste l-a supărat foarte tare pe Liviu Dragnea, care a cerut de urgență un psiholog și un avocat. El le-a transmis acestora că din acest moment va manifesta toleranță zero față de SUA și, mai ales, față de Donald Trump. „Domnul Dragnea se simte tras pe sfoară. E o situație pe care nu a mai întâlnit-o, nu e obișnuit să se afle de partea cealaltă a păcălelii. E mult spus că a intrat în depresie, dar se vede că această interdicție îl afectează. Dumneaului este un bărbat puternic, de aceea a luat primele măsuri. Refuză să mai repare mașini produse de companii americane, a renunțat la băuturile răcoritoare americane, cere doar haine rusești. În plus, face eforturi să-și șteargă din memorie serialul „Dallas”, care i-a marcat tinerețea. În aceste zile vom redacta o cerere către Donald Trump, în care domnul Dragnea cere anumite despăgubiri. Ne-a spus clar: «Trump să-mi dea înapoi banii pe Micul Dejun cu Rugăciune!»”, ne-a declarat avocatul său.
Îți mai recomandăm Roșia Today. Iohannis nu-i numise pe miniștrii interimari până acum fiindcă dăduse drapelele de la protocol la spălat și nu se uscaserăPotrivit unor surse din cadrul Ambasadei Americii la București, banii pe care Liviu Dragnea i-a plătit pentru a lua un mic-dejun privat, cu rugăciune, alături de Trump, pot fi restituiți, dar procedura durează mult, deoarece e greu să fie identificați participanții pe camerele de supraveghere.
Acesta este un text satiric, iar opiniile autorului nu coincid, neapărat, cu poziția Radio Europa Liberă.
Îți mai recomandăm Roșia Today. România se modernizează din nou, cu ocazia alegerilor locale Îți mai recomandăm Teodor Viorel Meleșcanu pentru Roșia Today: „ Am gustat din toate câte puţin: PCR, KGB, FSN, FDSN, PDSR, ApR, PNL, ALDE, SIE…”