O nouă stea se pregătește să strălucească pe cerul politicii românești. Este el, Viorel! Cum care Viorel?! Teodor Viorel Meleșcanu. Gata cu toți zaharisiții! Gata cu ăia vechi din politică! Avem nevoie de oameni noi, iar Teodor Viorel Meleșcanu este aici pentru noi. Madam Dăncilă se pregătește să-l pună șef la Senat în locul lui Tăriceanu. Iar cea mai bună caracterizare i-a făcut-o, săptămâna asta, Traian Băsescu: „Meleșcanu este gaga.”
Și dacă am văzut că Teo Vio este omul momentului, am hotărât să comitem un interviu marca Roșia Today cu acest mare bărbat politic.
Reporter: Bună ziua domnule Teo Viorel Meleșcanu. Cum să vă spunem? Teo? Vio? Mele?
Teodor Meleșcanu: Îmi puteți spune și Napoleon. Așa îmi spun prietenii care mă cunosc mai. Mai sunt alintat de doamna care-mi pasează piureul de morcoviori și Urechilă sau Super-Urechilă. Asta pentru că am fost şef la SIE, normal.
Rep.: De când sunteți în politică, domnule Meleșcanu? Păreți, uneori, la fel de vechi ca Iliescu. Doar că Iliescu s-a cam retras totuși la o vârstă mai mică decât vârsta dumneavoastră de acum.
T.M.: Nu-s foarte bătrân în politică, să știți. Am fost martor la evenimente de istorie recentă cum ar fi întoarcerea armelor de la 23 August 1944, când aveam trei ani, bomba de la Hiroșima, la patru ani, sau invazia Ungariei de către URSS când eram deja mare. Îmi pare rău că am ratat mişcarea revoluţionară a lui Tudor Vladimirescu şi Unirea Principatelor. Precis prindeam şi acolo un şef de senat, un ministru de externe, ceva…
Îți mai recomandăm Ponta pentru Roșia Today: „Îl sprijinim pe Diaconu pentru că Iohannis este un actoraș amator, necredibil”Rep.: Dar în politica contemporană de când activaţi? Păreți o libelulă prinsă în chihlimbar.
T.M.: Am intrat recent, pe vremea lui Gheorghiu Dej. M-aș descrie ca o tânără speranță. Am prins doar câteva regimuri din astea mai noi: Gheorghiu Dej, p-ormă nenorocitul de Ceauşescu pe care a trebuit să-l împușcăm, am lucrat cu Iliescu, Roman, Văcăroiu, am plecat de la Iliescu şi am făcut Alianța pentru România să mă dau cu Convenția Democrată, apoi PNL, premieri, președinți, Ponta,Tăriceanu, Dăncilă, nici nu mai țin minte.
Rep.: Ați ciugulit de peste tot. NU cred că-i om să fi schimbat atâtea tabere. Codrin Ștefănescu este mic copil pe lângă dumneavoastră.
T.M.: Ei, și sunt abia la început de drum. La primăvară abia fac 79 de ani. Am avut grijă, n-am exagerat cu nimic. Seara, după șase, maxim un ceai c-o felie de pâine prăjită. Am gustat din toate cât a fost cazul: PCR, KGB, FSN, FDSN, PDSR, ApR, PNL, ALDE, SIE și nici eu nu mai știu de pe unde am mai ciugulit. Ăsta e secretul, ascultați-mă pe mine. Câte puțin din fiecare tabără. Cum simți că nu-ți mai pică bine la stomac, schimbi drapelul. Ajută și la ligamente gimnastica asta. Contorsionismul în politică menține încheieturile în stare bună.
Nu aveți voi partide cât traseism pot să fac eu. Chiar m-am gândit să fac un partid: PSB.
Rep.: Cum adică PSB? Avem deja PSD. Se vor confunda ușor.
T.M.: Asta este și ideea. PSB va fi Partidul Securiștilor Bătrâni.
Rep.: Păi, nu asta este și PSD?
T.M.: Pe naiba. Acolo sunt și securiști tineri și mai ales au rămas și securiștii proști. D-asta și sunt unde sunt, dă-i încolo de fraieri. Eu sunt pentru un securism de calitate și de bună credință.
Rep.: Domnule Meleșcanu, dumneavoastră ați fi bun de pus într-o vitrină la Muzeul Antipa. Ași rezistat cu brio la peste jumătate de secol de epurări de partid şi rotiri de cadre. Sunteți un exemplar de succes. Dinozaurii s-au dovedit niște efemeride pe lâmngă dvs. Pare că puteți rezista, precum șobolanul, și unui atac nuclear.
T.M.: Mulțumesc mult de compliment. Vedeți d-asta am și urechile astea așa de mari. Aud și simt imediat de unde vine pericolul.
Îți mai recomandăm Teodorovici pentru Roșia Today: ”Promit să-mi fac operație de schimbare de sex dacă Dăncilă câștigă alegerile!”Rep.: Ce planuri de viitor aveți?
T.M.: Pe termen scurt vreau să fiu preşedintele senatului susţinut de PSD, iar după ce se desfiinţează PSD-ul, la anul, vad că merg destul de bine în sondaje copiii aştia de la USR şi o să intru la ei în partid. Trebuie să-I înveţe cineva cum se face politică corectă în ţara asta, că văd că sunt cam idealişti şi umblă după cai verzi pe pereţi. Nu de alta, dar par talentaţi şi ar fi păcat să se piardă.
Rep.: Bine. Mulțumim. Meritați o statuie lângă girafa din fața Muzeului de Științe Naturale, deși sunteți o creatură nenaturală.
Acesta este un text satiric, așadar opiniile autorului nu coincid, neapărat, cu poziția Radio Europa Liberă
Îți mai recomandăm Alexandru Cumpănașu pentru Roșia Today:„Ideea să fiu președinte nu mi-a venit acum, ci de la cazul Elodia”