Situația asistaților social din România aprinde din nou spiritele, pe fondul declarațiilor noului ministru al Muncii, Raluca Turcan. Dincolo de discursurile politice, realitatea din teren și statisticile spun cu totul altă poveste.
Campania de vaccinare este în plină desfășurare în mai toate orașele României, însă cadrele medicale din spitalele suport Covid se luptă în continuare cu pandemia.
Cursurille de numerologie sunt derulate de o asociație care recunoaște că metoda nu este validată științific.
O majoritate tăcută, născută în sânul Partidului Republican, alături de facțiuni adepte ale teoriei conspirației, sunt „nucleul dur” al evenimentelor violente de pe scările Capitoliului american.
Haosul post-Brexit le ridică multe nedumeriri românilor din Regatul Unit, care nu mai știu cât îi va costa un apel telefonic dat în țară și nici cum mai pot trimite sau primi pachete.
Într-un interviu pentru Europa Liberă, Christian Mititelu, fostul director al redacției BBC România, a vorbit despre atmosfera generală post-Brexit din Regat, dar și despre efectele pe termen mediu și lung ale acordului.
Cum se vede 2020 și cu ce așteptări este întâmpinat 2021 la Alexandria/Teleorman, un oraș cu puțin peste 40.000 de locuitori, pierdut în Câmpia Dunării, dar mai ales în vaste rețele de corupție.
Am asistat la externarea lui Constantin Dumitrașcu, 77 de ani, și l-am însoțit până acasă, în satul din Teleorman unde locuiește.
Din cauza restricțiilor de călătorie impuse în Uniunea Europeană pe fondul pandemiei, zeci de mii de copiii români sunt separați de Sărbători de părinții lor.
Marea Britanie este prima țară din lume care a demarat campania de vaccinare împotriva Covid-19. Printre primii beneficiari s-a numărat și un medic român din Manchester. Radio Europa Liberă a stat de vorbă cu Corina Ichim despre experiența vaccinării, dar și despre procesul de vaccinare în sine.
După o campanie electorală exclusiv online, lui Valeriu Nicolae îi mai lipsesc doar 17 voturi că să ajungă în Parlamentul României. În timp ce aștepta rezultatele contestațiilor, Europa Liberă a stat de vorbă cu candidatul independent Valeriu „Ciolan” Nicolae.
După o campanie electorală exclusiv online, lui Valeriu Nicolae i-au lipsit doar 17 voturi ca să ajungă în Parlamentul României. În timp ce aștepta rezultatele contestațiilor, Europa Liberă a stat de vorbă cu candidatul independent Valeriu Ciolan Nicolae.
Cine sunt votanții Alianței pentru Unirea Românilor și cum își motivează încrederea în cel mai nou partid apărut pe scena politică din România și care a obținut un neașteptat 9% la alegeri.
Pentru că niciun membru al comisiei nu a vrut să meargă cu urna mobilă la spitalul COVID din județul Teleorman, până la urmă s-a tras la sorți.
Peste 9.800 de persoane au solicitat urna mobilă pentru votul de duminică, de patru ori mai multe decât la ultimele alegeri din 2016.
Generația crescută în democrație are așteptări de la noii parlamentari. Pentru tineri, votul de duminică este despre acțiune și schimbare mai mult ca oricând.
Încarcă mai mult