Linkuri accesibilitate

#10 Întrebări. Alexandru Muraru: Ce fac cei de la AUR ia forma unui război ideologic


România - Alexandru Muraru, Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei

În ultima perioadă în România a crescut numărul gesturilor și declarațiilor de glorificare a fascismului, antisemitismului, a celor responsabili pentru Holocaust.

România este, după Germania, al doilea stat care a eliminat cea mai numeroasă populație evreiască din Europa. În România există o lege care sancționează penal negarea Holocaustului. Cu toate acestea, de la tribuna Parlamentului României sunt glorificate figurile emblematice care l-au făcut posibil în România.

La 80 de ani de la Pogromul de la Iași, cu puțin înainte de comemorarea sa, primarul Iașului dezvelește bustul lui Octavian Goga, premierul-poet care a scos un sfert de milion de evrei de sub protecția statului, lăsându-i pradă persecuțiilor și exterminării.

Atitudinea publică este imitată și multiplicată pe rețelele sociale, într-un atac de o violență ieșită din comun la adresa actriței Maia Morgenstern, a familiei sale și a actorilor de la Teatrul Evreiesc de Stat chiar în ajunul Paștelui Evreiesc.

Pentru că în spațiul public au apărut tot mai multe manifestări antisemite, deputaţii au adoptat săptămâna trecută, cu majoritate de voturi, Declaraţia privind unele manifestări cu caracter antisemit din România şi tentativele de reabilitare a criminalilor de război.

Alexandru Muraru, deputat PNL și reprezentant special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, explică într-un interviu pentru Europa Liberă care sunt posibilele resorturi ale acestui fenomen și legătura sa cu evoluțiile de pe scena politică.

Cazul Morgenstern este fără discuție un atac antisemit, care s-a produs deloc întâmplător într-un moment de amplificare a atitudinilor și mesajelor extremiste, xenofobe, rasiste, instigatoare la ură și intoleranță.

1. Ce mesaj transmite cazul Morgenstern? Credeți că pe scena publică s-a creat un context favorabil unui derapaj de o asemenea violență? Ce anume credeți că l-a făcut posibil?

„Cazul Morgenstern” este fără discuție un atac antisemit, care s-a produs deloc întâmplător într-un moment de amplificare a atitudinilor și mesajelor extremiste, xenofobe, rasiste, instigatoare la ură și intoleranță. De câteva luni, în România, curentele latente, atitudinile s-au radicalizat, iar perioada pandemică și ascensiunea parlamentară a unui partid de factură neofascistă a culminat cu acțiuni fără precedent în ultimii douăzeci de ani, generând o nouă perspectivă și un nou format, unde mesajele și atitudinile latente au prins „curaj”, o saturnalie a radicalizării. „Cazul Morgenstern” are toate datele unui pattern cunoscut, în care un anumit context dă semnale grupurilor și indivizilor care aderă la transformarea prejudecăților, a stereotipiilor în acțiuni țintite. Acumularea continuă și cumulativă de ură și complexitatea crescândă a sindromului antisemit se ridică la suprafață în asemenea momente de cotituri sociale și schimbări abrupte în peisajul social.

„Cazul Morgenstern” are toate datele unui pattern cunoscut, în care un anumit context dă semnale grupurilor și indivizilor care aderă la transformarea prejudecăților, a stereotipiilor în acțiuni țintite.

Are toate datele unui pattern cunoscut, în care un anumit context dă semnale grupurilor și indivizilor care aderă la transformarea prejudecăților, a stereotipiilor în acțiuni țintite

„Cazul Morgenstern” a fost un „turnesol” politic, instituțional și civic, unde am văzut că România are anticorpi, că instituțiile, cadrul normativ, o anumită cultură a reacției au funcționat și este de apreciat că Poliția, DIICOT, SRI au reușit repede să identifice persoanele, pentru că – și acest lucru este de apreciat – s-a constatat repede potențialul de exacerbare virală a unor asemenea amenințări și atacuri care pot periclita grav climatul social. În plus, gândiți-vă că eforturi de douăzeci de ani pe care statul român le-a făcut în direcția combaterii antisemitismului și a protejării memoriei victimelor Holocaustului pot repede să fie puse în pericol de astfel de acte, unde, percepțiile combinate cognitive și experiențele conținutului antisemitismului și canalelor de transmisie, împreună cu autorii, dezvoltă imediat o capacitate mare și potențial de transfer de la antisemitism latent, narativ la cel activ, violent.

„Cazul Morgenstern”, cum l-ați denumit, este un moment hotărâtor pentru decizia pe care a luat-o Parlamentul. Declarația solemnă a plenului Camerei Deputaților adoptată săptămâna trecută cred că are valoare politică semnificativă, este un semnal puternic pe care forul suprem al democrației, instanța legiuitoare a națiunii îl dă, într-un context complicat, unde mesajele și atitudinile de radicalizare sunt prezente la multe paliere ale societății, concomitent cu un trend european. Declarația Parlamentului este, de miercuri, act oficial al statului român, ceea ce transmite instituțiilor nu doar această preocupare, îngrijorare privind creșterea numărului manifestărilor cu caracter antisemit în România și tentativele de reabilitare a criminalilor de război – dar și fermitatea deciziei de a le combate cu toate instrumentele necesare, ale puterii legislative, executive și judecătorești. Repet, ceea ce a făcut Parlamentul este extrem de important și de util, iar încercările de relativizare sau de negare a pericolului antisemit sunt expresia unui curent de care am pomenit în societate.

2. Are AUR datele unui partid fascist? Cărei nevoi a societății credeți că răspunde acest partid? Ce a făcut posibilă apariția sa? Era latent și doar a fost întrupat sau a apărut artificial?

Există un filon vechi naționalist și populist în România, reprezentat în anii 90 și primul deceniu al anilor 2000, de diferite formațiuni cu reprezentare parlamentară, dar acum cred că vorbim cu precădere de un partid de factură neo-fascistă, neo-legionară, ultranaționalistă. Dinamica lor este mare, ei intercalează și alternează teme și motive din neo populismul european, fascismul românesc interbelic (excepționalismul, filiația religioasă), dar și un mod de acțiune specific acestor partide extremiste, o rețea aproape invizibilă dar eficiență din punct de vedere a captării aderenților. Totodată, un partid care face apologia persoanelor condamnate pentru crime de război, înalți funcționari ai regimului Antonescu, care au participat la implementarea deciziilor genocidale care au dus la exterminarea a aproape jumătate din comunitatea evreiască din România, este o formațiune extremistă, radicală, reacționară, dar care funcționează ca o „confederație” de -isme, dintre cele mai toxice și cu potențial mare de iradiere. Contextul social și politic în care ne aflăm relevă frecvențe diferite ale diverselor aspecte ale extremismului și acestea nu sunt de natură să relativizeze acest fenomen, ci dimpotrivă, să îngrijoreze.

Un partid de factură neo-fascistă, neo-legionară, ultranaționalistă

Tocmai pentru că aceasta este o caracteristică a curentelor extremiste, violente, de a avea răbufniri, creșteri exponențiale, urmate de scăderi de intensitate, ceea ce îi dă o notă importantă de imprevizibilitate și de radicalizare accentuată.

Nevoia de care vorbiți e o identificare a unor indivizi și grupuri din societate care își regăsesc nemulțumirile, iritările, frustrările, neîmplinirile, idiosincraziile într-un exponent pe care-l consideră nociv, alimentat de apelul la propriile prejudecăți, la lipsa de cunoaștere, la mesajele pe care le primesc, transferă toate acestea spre un paratrăsnet social închipuit: străinii, evreii, ungurii, celelalte culte și secte religioase, membrii și susținătorii comunității LGBTQ etc. Aceștia devin ținte.

Ceea ce fac cei de la AUR e un atac direct la toleranță, la alteritate, la diversitate care ia forma unui război ideologic pe măsură ce rețeaua câștigă teren.

Stigmatizarea socială a celuilalt, a minoritarilor creează extremiștilor și adepților lor sentimentul că pot trece la nivelul următor, că sunt legitimi, vitalitatea cu care se propagă le dă încredere, ca și lipsa de reacție a autorităților.

Prezența lor publică în stradă, pe rețelele de socializare, în mass-media, având mereu și mereu noi motive și instrumente de a propaga ura creează pentru adepții lor sentimentul unei societăți în pragul prăbușirii și a victoriei lor iminente.

Ceea ce fac cei de la AUR e un atac direct la toleranță, la alteritate, la diversitate care ia forma unui război ideologic pe măsură ce rețeaua câștigă teren

De aceea, ei sunt mereu în mișcare, războiul lor nu se încheie cu nicio concesie pe care o primesc, cedarea autorității e pentru ei un pas înainte.

Spre exemplu, vizitele pe care ei le fac pe la ministere arată ca o intimidare la adresa membrilor cabinetului și, din păcate, câțiva miniștri au cedat. Pot înțelege nevoia de dialog, pot înțelege obsesia omului politic pentru a căuta apreciere și voturi, dar nu cu cei care alimentează apoi un tip de fanatism și de torpilare a instituțiilor statului.

Cei de la AUR se legitimează tocmai prin aceste acțiuni, unde vor să pară frecventabili, să se facă utili, se erijează în negociatori, purtători de mesaje ai unor categorii pe care ei le numesc „nereprezentate” sau excluse de la dialog, vor să întrețină un soi de adormire a conștiinței pentru a da ulterior alte lovituri la adresa democrației.

Când pandemia va trece, mă tem că va veni și momentul în care ei vor face o alianță parlamentară cu PSD.

Ei știu să sunt pasibili de scoatere în afara legii, dar e nevoie de un pact național, parlamentar, împotriva extremismului, un angajament de izolare a lor în Parlament.

Stigmatizarea socială a celuilalt, a minoritarilor creează extremiștilor și adepților lor sentimentul că pot trece la nivelul următor, că sunt legitimi, vitalitatea cu care se propagă le dă încredere, ca și lipsa de reacție a autorităților

3. Împărtășiți teza potrivit căreia AUR este o creație de laborator?

Nu pot da un asemenea răspuns tranșant pentru că nu mă pot substitui unei instituții care să aibă toate datele necesare în formularea unei asemenea concluzii.

Pot remarca felul de campanie practicată din toamna trecută, pe rețelele de socializare, o campanie țintită către un anumit tip de public, ce nu poate fi susținută decât cu resurse imense pe care un partid neparlamentar nu le poate capacita.

Ulterior, am văzut ce a urmat, adică s-a propus un program plin de ură, de instigare la grevă fiscală, de contestare a tuturor măsurilor, concomitent cu un stil de acțiune „paramilitar” dacă pot spune așa, unde acțiunea în stradă, mitingurile neautorizate, incidentele frecvente, atacul la medici, la tot ce înseamnă normă și legitimitate, conspiraționistul, anti-vaccinismul, coronasceptismul, antieuropenismul, neo-fascismul, neo-legionarismul, ultra-ortodoxismul, homofobia, toate aceste lucruri vin cu o inspirație legionară apreciabilă din interbelic și fascism, dar și din neo-populismul european.

Au exacerbat temeri identitare, globaliste, au înregimentat grupuri de acțiune sau organizații din diferite medii sociale, cu preocupări diverse, tocmai pentru a crea o rețea semnificativă care funcționează ca structură politică, mai abilă, mai ferită de ochii opiniei publice, subterană.

Sunt numeroase elemente care converg spre această teză, este un mod de a face politică specific, dar ei sunt astăzi prezenți în arhitectura politică a statului, au penetrat un cordon de salvgardare a democrației și tendința e de a mări mereu capacitatea de a străpunge și alte medii, de a invada instituțiile, de a modifica cadrul legislativ și, poate mai important, de a obișnui establishment-ul și opinia publică asupra discursului suveranist, extremist, rasist, naționalist care să devină un dat în interiorul societății, de la nivel parlamentar.

Din decembrie au acces și la subvenția parlamentară, deci pot plăti cu bani publici o propagandă de factură neofascistă și, fără să se mențină o monitorizare strictă, riguroasă, din partea instituțiilor, se produce practic o sponsorizare publică a extremismului.

Mai mult, personal fac analogii cu ceea ce se petrece de ceva vreme în Europa și unde partide de factură neo-fascistă, care răspândesc teme din siajul acestei doctrine toxice și-au făcut loc în peisajul politic pe fondul ascensiunii neo-populismului, a discursului instigator la ură, a homofobiei, a extremismului.

Au acces și la subvenția parlamentară, deci pot plăti cu bani publici o propagandă de factură neofascistă (...) se produce practic o sponsorizare publică a extremismului

Cauzele sunt multiple, dar pot sublinia aici criza economică din 2008 și consecințele sale, o creștere exponențială a atitudinilor de respingere față de imigranți, a mesajelor de contestare a instituțiilor europene și a proiectului european, iar odată cu intervenția rusă din Georgia din 2008 și mai ales cu acea expansiune împotriva Ucrainei care a culminat cu raptul teritorial asupra Crimeii și a regiunilor din Estul Ucrainei, a influenței ruse asupra alegerilor din diferite țări europene.

Trebuie adăugat un filon naționalist autohton, xenofob, alimentat puternic în comunismul târziu, în anii 90, dar și după aderarea României la UE.

Alexandru Muraru, deputat PNL
Alexandru Muraru, deputat PNL

4. De unde, credeți, nevoia aceasta din ultima vreme de a omagia legionari și persoane responsabile de aplicarea politicii naziste în România, de la discursuri în parlament până la botezarea de străzi și dezvelirea de busturi?

Din păcate, școala nu oferă o justă și completă explicație a biografiilor celor care, în cultura română, în diverse medii, precum spre exemplu medicina, au completat sau au folosit anvergura profesională sau vocațională ca pe o tribună a antisemitismului, a rasismului, a xenofobiei ce au alimentat și creat curente, partide, doctrine criminale. Ba chiar le eludează cu bună știință pentru că mulți autori de manuale sunt formați într-un spirit necritic, formalist, de istorie festivistă, poate chiar cu tendințe spre glorificarea trecutului cu orice preț.

Există un soi de naționalism primitiv, unde onestitatea se lovește de tentația omului politic spre populism, spre omagiere fără a supune unui examen critic personalitatea și opera.

Oamenii politici români au în majoritate o cultură politică deficitară creată în comunism sau în postcomunism și unde orice detaliu care iese din sfera laudelor și a marilor merite este imediat văzut ca un atac, ca o încercare de subminare a autorității științifice și a gloriei istorice. Iar dacă omul politic actual mai este atins și de cultul personalității, atunci orice astfel de dezbatere este imediat etichetată ca un atac la adresa sa, ca o conspirație mai amplă, „cineva sigur se află în spate”... Suntem foarte departe de dezbaterile contemporane și de ceea ce se petrece în Occident.

5. Colegul dvs de partid, Mihai Chirica, primarul Iașului, a inaugurat recent un bust al lui Octavian Goga, care a implementat, ca premier, pachetul de legi antisemite de la Nürnberg și a retras protecția statului pentru aproximativ un sfert de milion de evrei lăsându-i pradă persecuțiilor și exterminării. V-au mulțumit explicațiile sale că a vrut să elogieze un cărturar?

Dar trebuie să înțelegem că această persistență în a omagia necritic personalități ale istoriei noastre cu un trecut recunoscut antisemit, xenofob, rasist, intolerant, eventual de participare sau cauționare de regimuri criminale sau autoritare, aduce mari deservicii autorităților, statului român, imaginii noastre, este un mesaj care menține o tentație spre naționalism toxic, unde adevărul istoric nu este văzut cu ochi buni.

Este o încurajare latentă a mesajelor de elogiere a celor care au dus România într-un faliment politic total acum trei sferturi de veac.

Octavian Goga a fost un astfel de caz, un scriitor poate talentat, dar un antisemit și un instigator la ură etnică notoriu. Aliat de nădejde al lui AC Cuza, ambii fondatori și conducători de partide naziste, care au promovat și răspândit inițial teoriile antisemite, xenofobe, rasiste, iar ulterior, când au avut puterea politică, au pus în practică un întreg pachet de legi și decrete care au exclus un sfert de milion de evrei din protecția statului.

Goga este, fără să greșim, un instigator la excludere și purificare etnică, la persecuție și crimă și un personaj care a dezvoltat și pus în operă fundamentul pentru genocid. A fost primul premier cu vocație nazistă.

Romania - Familii de evrei ucise în Pogromul de la Iași, în 1941
Romania - Familii de evrei ucise în Pogromul de la Iași, în 1941

Am revăzut în ultimele zile numeroase scrieri ale sale și ele sunt virulente, pline de ură, care propagă un prohitlerism agresiv.

Este un paradox și un nonsens identificat și la alții, Goga elogiat ca unionist și pe de altă parte, a fost un promotor al alianței cu Germania nazistă care a răpit României Transilvania. Ce poate fi mai absurd? Goga a fost un mare adversar al democrației parlamentare, al presei libere, este un personaj malefic în plenitudinea sa și nimic și nimeni nu vor putea șterge vreodată contribuția sa la persecuție și crimă.

Goga elogiat ca unionist și pe de altă parte, a fost un promotor al alianței cu Germania nazistă care a răpit României Transilvania

Culpa și rușinea se vor așeza și pe cei care-și asociază numele cu elogierea lui Goga și ascunderea activității sale politice.

6. Considerați corectă distincția care se face între activitatea politică și cea vocațională? Cui servește ea? A făcut-o și colegul dvs de partid, primarul Iașului.

Distincția între activitatea politică si cea vocațională se face deseori selectiv cu scopul exonerării de răspundere politică, ceea ce e inacceptabil.

Nu există cenzură, nimeni nu ia dreptul oricărei persoane de a discuta despre Goga ca literat si om politic. Dar nu poți să elogiezi o personalitate culturală cu un trecut politic atât de întunecat fără a menționa acest lucru.

Goga a retras protecția statului pentru un sfert de milion de evrei pavându-le calea spre genocid, a declanșat legi rasiale și de excludere care au oficializat drumul spre soluția finală de tip autohton.

Ni se pare firesc ca cineva care a militat pentru anihilarea democrației si persecutarea unor cetățeni români să fie preamărit din bani publici fără a menționa măcar aceste idei nocive pentru care a militat?

Viziunea și principiile mă despart în multe puncte de domnul primar Chirica, este de notorietate acest lucru, cu mult înainte ca domnia sa să vină în PNL. Dar există aici o problemă instituțională și mai puțin personală. Am avut cu domnia sa o discuție imediat după ce am aflat de eveniment și am explicat motivele pentru care prezența acestui bust nu este deloc potrivită și nici permisă chiar. Nici ca spațiu, nici ca moment, nici acum, nici pe viitor.

Pot accepta lipsa de cunoaștere istorică, dar greșeala se poate îndrepta.

Iașul, cum știți, este un simbol tragic al Holocaustului, cel mai mare masacru din istoria modernă de pe teritoriul României s-a produs aici, un eveniment care a schimbat pentru totdeauna istoria orașului.

Anul acesta vom comemora 80 de ani de la Pogrom și nu se poate ca în același an să comemorăm acest moment și cu 3 luni înainte să-i facem lui Goga - cel care a anulat cetățenia pentru un sfert de milion de evrei aruncându-i pradă persecuțiilor și exterminării – un bust.

Progromul de la Iași, 1941
Progromul de la Iași, 1941

Lucrăm încă din ianuarie cu un grup de lucru interinstituțional (primărie, Consiliu Județean, Comunitate evreiască, Institutul Elie Wiesel, Ambasada Israelului etc) pentru evenimentele din iunie care vor comemora Pogromul de la Iași și de aceea eu cred că acest moment afectează ce vrem să facem în iunie.

Păstrez speranța că bustul va fi îndepărtat sau că aplicarea unei plăci pe soclu - care să detalieze activitatea politică și literară antisemită și profascistă a lui Goga, persecutorie ca prim-ministru la adresa evreilor - va fi cât mai curând făcută.

Culpa și rușinea se vor așeza și pe cei care-și asociază numele cu elogierea lui Goga și ascunderea activității sale politice

7. Care credeți că este explicația pentru care nu se fac cursuri despre holocaust și antisemitism în școală? Sau măcar capitole în cartea de istorie?

Recomandările Comisie Wiesel au fost preluate doar într-o manieră formală de instituții și de sistemul educațional românesc. După aproape două decenii, multe trebuie regândite, repuse în programele cadru, discutate cu mediul universitar, chiar la nivel guvernamental cu instituțiile din sistemul central și local de administrație.

Este important nu doar ca să existe o disciplină preuniversitară care să predea istoria Holocaustului și cursuri academice în toate centrele universitare, programe de masterat și doctorat, dar educația non formală aproape că nu există. Câte astfel de repere normative educaționale sunt incluse în instituțiile de formare profesională care există în sistemul românesc de administrație?

E nevoie la academiile și centrele de formare a instituțiilor de ordine și siguranță publică, de administrație, de justiție etc de cursuri și lectori care să predea, să explice, să aducă în discuție modele de bună practică pentru a traduce în acte administrative și judiciare acțiunile antisemite.

Pogromul de la Iași, 1941
Pogromul de la Iași, 1941

Avem, spre exemplu, în parchete și instanțe la ora aceasta peste 40 de astfel de cauze privind acte antisemite, de negare a Holocaustului sau de promovare a persoanelor condamnate pentru crime de război, cele mai multe nesoluționate, doar un caz de trimitere în judecată.

Cauzele acestei situații des întâlnite de specialiști sunt: lipsa cunoașterii jurisprudenței în materie, lipsa pregătirii și a training-urilor de specialitate pentru polițiști sau magistrați în materia cadrului legislativ privind combaterea antisemitismului. E doar un fascicul al unui tablou amplu.

Poți să înțelegi, să asumi, să empatizezi cu memoria victimelor Holocaustului, cu responsabilitățile statului român, cu tragedia comunității evreiești, cu importanța protejării memoriei victimelor dacă nu ai cunoștințe minimale despre aceste subiecte?

Combaterea antisemitismului, cum spun și instituțiile europene, e o chestiune transversală, de rețea amplă, care implică politici, decizii la nivel local și național, este o sarcină complexă, de durată, este nevoie de politici publice complementare.

Poți să înțelegi, să asumi, să empatizezi cu memoria victimelor Holocaustului, cu responsabilitățile statului român, cu tragedia comunității evreiești, cu importanța protejării memoriei victimelor dacă nu ai cunoștințe minimale despre aceste subiecte?

În ultimii zece ani, s-a evidențiat prin cercetări sociologice anuale faptul că există o fluctuație a cunoștințelor privind Holocaustul și aprecierile corecte despre acest fenomen și a responsabilităților instituționale sau individuale în trecutul recent pentru categoriile de victime persecutate sau ucise.

Constatăm faptul că, în continuare, există o parte semnificativă a societății, în raport cu alte state europene, care fie nu asociază acest fenomen cu România, fie relativizează responsabilitățile, fie neglijează rolul jucat de instituțiile statului român și de regimul Antonescu în organizarea și desfășurarea Holocaustului în România.

De asemenea, aprecierile pozitive pe diferite considerente pe care le asociază opinia publică, legate de formațiuni politice, instituții sau lideri care au jucat un rol determinant în Holocaust, sunt de natură să indice că instituțiile existente și politicile publice și educaționale în vigoare nu sunt suficiente pentru a crea o politică publică adecvată în materia memoriei.

Constat, totodată, că facultățile umaniste și de științe sociale și politice neglijează acest subiect, și deși autoritățile române au fost în al doilea război mondial un aliat puternic al Germaniei naziste eliminând la o scară unică, după Germania nazistă, cea mai numeroasă populație evreiască din Europa, nu există un trend sau o datorie de ordin științific, ca să nu mai spun moral, în această direcție.

Executați pentru „culpa” de a fi evrei - Pogromul de la Iași, 1941
Executați pentru „culpa” de a fi evrei - Pogromul de la Iași, 1941

Este de remarcat faptul că subiectul este menținut într-o zonă marginală, repet, deși există multe argumente, resurse, acces la arhive, pârghii instituționale pentru ca acesta să recupereze ani pierduți sau să se situeze pe un trend crescător în raport cu interesul care e manifestat în alte state europene. Există o sumedenie de subiecte care stau încă neatinse la nivel de cercetare științifică, la nivelul universităților.

Este nevoie de o dezbatere mai amplă, de o punere în context, dezinteresul față de propriul trecut, conformismul științific, eludarea unor subiecte așa-zis sensibile, nu cred că toate acestea fac parte din resursele unei democrații emergente.

8. Credeți că statul român - prin reprezentanții săi - are o atitudine duplicitară pe acest subiect? Cum vă explicați lentoarea sau lipsa de reacție cu care statul reacționează la derapaje cum a fost cel al senatorului AUR Sorin Lavric în parlament sau la mitingul AUR cu mesajul „Vakcin macht Frei”? Sau la promovarea, ca repere, a unor personalități culturale implicate în persecutarea și exterminarea evreilor?

Există o duplicitate evidentă la mulți din cei care fie nu vor să vorbească deschis despre derapajele negaționiste, antisemite pe care le produce acel senator în Parlament, fie unii rezonează cu acest fel toxic de a readuce în discuție un mesaj de anii 90, de victimizare și eroizare a criminalilor de război.

Este o încălcare flagrantă a legislației în vigoare, care interzice, sub sancțiunea pedepselor cu închisoarea, promovarea unor asemenea personaje macabre.

Instituțiile au o dinamică inerțială, dar ele sunt conduse de lideri, nu funcționează în virtutea unei mecanici neutre, de aceea este determinant ceea ce se petrece în peisajul public.

În mod clar, ultimele luni conduc la ideea că ascensiunea unei formațiuni politice în Parlament a degradat masiv discursul public și a reluat o amplă operațiune sistematică de punere în discuție a faptelor istorice din anii 40, de elogiere a criminalilor de război, de relativizare a crimelor din timpul Holocaustului, de parodiere a simbolurilor memoriei victimelor Holocaustului.

Toate acestea reprezintă o escaladare fără precedent după anii 90! Au existat o înlănțuire și mesaje cu caracter negaționist și antisemit de la tribuna Parlamentului și acest tip de acțiuni au încurajat în societate acțiuni antisemite.

Este în mod clar o relație de tip cauză-efect când membri ai Parlamentului, ostentativ, violând legislația în vigoare, fac apologia și, ei provoacă o hemoragie a cadrului normativ și sparg o barieră.

Atunci efectul e imediat în societate și cazul Morgenstern e indubitabil legat de asemenea atitudini.

Mai mult, juridic vorbind există evident limite ale imunității declarațiilor politice și instanțele de judecată au motivat aceste aspecte în diverse spețe, când membri ai Parlamentului au depășit cadrul constituțional sau legal. Este cazul senatorului invocat de dvs care are deja la activ câteva așa-zis declarații politice de elogiere a unor persoane condamnate de la tribuna Parlamentului, este un glorificator recunoscut al legionarilor, un homofob cu state vechi, naționalist șovin, are toate ingredientele unui ideolog extremist.

În opinia mea, este deja sub incidența legii 217/215, pasibil de închisoare până la trei ani și știu că se va porni o acțiune în acest sens. Ceea ce a făcut cere un răspuns judiciar ferm, puternic.

Dar, am subliniat mai devreme, repet, declarația Parlamentului de pe 31 martie recalibrează și ranforsează instituțiile în condamnarea și lupta împotriva antisemitismului, a negării Holocaustului și a încercărilor de reabilitare a criminalilor de război.

9. În România trăiau în 1930 peste 756 de mii de evrei, a treia comunitate evreiască din Europa. La ultimul recensământ, din 2011, mai trăiau 3.271, cu 99,56% mai puțini. Câți români ar fi putut fi direct afectați de interacțiunea cu unul dintre cei 3.271 de evrei pentru a justifica această recrudescență a antisemitismului? Câtă bază au în realitate teoriile conspiraționiste în baza cărora această minoritate este demonizată, Holocaustul negat iar faptele celor care l-au susținut, minimalizate?

Ceea ce remarcați și sugerați, este fără îndoială, corect. O cercetare sociologică de acum câțiva ani pentru Europa Centrală și de Est a evidențiat procentul semnificativ al celor care resping eventuala cooptare a unui evreu în propria familie (54%), ca vecin (30%) și ca cetățeni naționali (23%). Or, această respingere este foarte problematică, este bazată pe o percepție construită pe prejudecăți, pe un antisemitism latent, istoric, transmis, nu pe o experiență directă.

O altă problemă majoră este lipsa de înțelegere în rândul populației și a decidenților că antisemitismul este o problemă actuală, iar fiecare act antisemit, motivat de ură, este un indicator al omniprezenței antisemitismului în societate.

Formele de exprimare sunt multiple, directe, subtile sau codate și ele sunt în sine un mesaj de excludere, de insecuritate, la nivel individual și de grup.

Așa cum am tot spus în declarații publice sau interviuri, ceea ce, de asemenea, nu se înțelege deseori, este că antisemitismul nu este o problemă a comunității evreiești, ci a întregii societăți.

Nu puține sunt statele europene, în care ura față de evrei este semnificativă, deși comunitatea evreiască este dispărută în mare măsură, cum ați subliniat și dvs. Este un atentat la drepturi civile fundamentale, la demnitate. Experții vorbesc astăzi despre fenomenul „antisemitismului fără evrei”, unde ura are rădăcini și cauze multiple, iar răspândirea prejudecăților și a stereotipiilor nu mai este condiționată, în era digitală și a globalizării, de „confruntarea” efectivă „noi” vs „evrei”. Non-evrei, simboluri sau proprietăți asociate cu comunitatea evreiască devin, la rândul lor victime ale acestor forme de discriminare, ură sau agresiune. Nu există astăzi un concept global concludent pentru combaterea antisemitismului, iar lupta împotriva antisemitismului rămâne o „sarcină permanentă pentru politică și societate”, spun experții europeni. Nu există destul, nu există prea mult, orice inovație în această materie e binevenită pentru că și miturile conspiraționiste antisemite se alimentează necontenit cu fiecare nouă criză socială. Mediul politic și decizional este așadar așteptat să ia măsuri concrete pentru a combate acest fenomen care, chiar dacă se manifestă predominant în forme latente (non violente), acesta afectează un procent semnificativ din societatea românească și europeană, în chiar miezul ei. Iar teoriile conspiraționiste, mitologiile bazate pe negarea sau relativizarea Holocaustului, care pun evreii în centrul unei oculte mondiale ultragiază memoria victimelor Holocaustului, denaturează spațiul social, public și adaugă această temă unor îngrozitoare conspirații menite să crească ura și respingerea față de alteritate, diversitate.

Trenul morții și evrei morți în Pogromul de la Iași, 1941
Trenul morții și evrei morți în Pogromul de la Iași, 1941

Discriminarea și intoleranța devin astfel atitudini omniprezente, iar combaterea lor e o datorie a instituțiilor, a comunităților, a sistemului legislativ, a spațiului civic, e un demers care face parte din datoria unei societăți care se dorește a fi europene, civilizate, democratice.

10. La care dintre capitolele din PNRR se încadrează finanțarea celor două muzee: Muzeul Național de Istorie a Evreilor și Holocaustului din România și Memorialul „Închisoarea tăcerii” din Râmnicu Sărat?

Există două axe denumite „România atractivă” și ”România creativă” în viitorul PNRR și prima va cuprinde un număr de opt muzee, dintre care două memoriale naționale - Muzeului Național de Istorie a Evreilor și Holocaustului din România și Memorialul „Închisoarea tăcerii” din Râmnicu Sărat, ambele ajungând la o valoare de aproape 50 de milioane de euro. Dar există un proces de follow-up al Comisiei Europene, în care toate proiectele vor fi discutate. Ceea ce vă pot spune este că în cazul ambelor, acestea se înscriu bine în filosofia PNRR pentru că ating o strategie de reziliență pentru comunități, ele devin spații cu valoare adăugată mare din punct de vedere al redresării unor zone și spații ce pot pune în valoare părți semnificative din orașe.

Statul român nu avea materializat niciun complex memorial pentru aceste teme sensibile din societate cu un public numeros, atent la valorizarea memoriei și a modului în care spațiul politic și decizional se implică, generează și, eventual, reușește să ofere societății în interior și în exteriorul său o recunoaștere corectă a consecințelor tragediilor regimurilor criminale sau autoritare din România ultimilor opt decenii.

Mai mult, perioada 1938-1989, sinonimă cu numeroase dictaturi, regimuri totalitare, lovituri de stat, trebuie să fie descoperită de tineri, dincolo de cărțile de istorie.

Acestea două vor fi cărți de vizită ale statului român.

La Râmnicu Sărat vorbim de un oraș care suferă accentuat de depopulare, de dezindustrializare, de lipsă de investiții, imaginați-vă ce înseamnă pentru ei acest memorial. Cu un potențial de vizitare imens, aproape de București, de cel mai lung drum expres din România.

Iar în privința muzeului istoriei evreilor și al Holocaustului, vorbim de palatul Banloc-Goodrich, centrul municipiului București, într-una dintre zonele emblematice ale orașului, Calea Victoriei. Trebuie să remarc aici întregul sprijin al premierului Florin Cîțu, al întregului Executiv, al ministrului Ghinea și a echipei de la Ministerul Fondurilor europene, a secretarei de stat Hegedüs, care au prioritizat această propunere pe care le-am făcut-o.

XS
SM
MD
LG