Este cunoscut că promisiunea unui muzeu al Revolutiei în Timișoara a fost subiect de campanie electorală timp de treizeci de ani. În acest răstimp, Memorialul Revoluției, un ONG cu statut de utilitate publică, a adunat tot ce se putea despre evenimente, acumulând o impresionantă arhivă: presă, video, audio, obiecte, artă etc.
„Marile victimele al comunismului, țăranii, sunt cea mai mare „uitare” a istoriei. Ei reprezintă mai bine de jumătate dintre persoanele care au murit în întreaga lume în timpul acestui regim. România, dacă s-ar privi în oglindă pentru a-și recunoaște defectele, ar trebui în primul rând să reabiliteze victimele comunismului și să le creeze un piedestal care să facă parte din locul de onoare al istoriei umanității”.
Ce rol a avut Radio Europa Liberă pentru societatea românească înainte de 1989? Și cum au trăit două voci celebre ale postului zilele Revoluției anticomuniste din 1989? O dezbatere organizată în cadrul Festivalului Național de Teatru 2019.
Ce rol a avut Radio Europa Liberă pentru societatea românească înainte de 1989? Și cum au trăit două voci celebre ale postului zilele Revoluției anticomuniste din 1989? O dezbatere organizată în cadrul Festivalului Național de Teatru 2019.
O dată pe an, în decembrie, apoi în fiecare campanie electorală, timișorenilor li se promite un grandios muzeu al Revoluției. Campionii proiectelor discursive sunt Ben-Oni Ardelean, deputat liberal și Călin Dobra, președintele pesedist al Consiliului Județean Timiș. În vreme ce politicienii se întrec în vorbe, clădirea Asociației Memorialul Revoluției din Timișoara, unde se află colecționate documente valoroase, arhiva media, fotografii, filme, cărți, lucrări de artă etc., este invadată de igrasie. Ministerul Culturii n-a alocat bani decât sporadic pentru repararea ei.
Un tur pe la câteva monumente aduce concluzii dezolante: nici cetățenii orașului, nici municipalitatea, nici societatea civilă n-au investit atenție și respect pentru a nu le lăsa să decadă.
După căderea comunismului, profesorul Peter Gross s-a contrazis cu Silviu Brucan despre perioada necesară unei societăți venite din comunism să se transforme într-una democratică. Brucan propunea atunci 20 de ani. Gross era de părere schimbarea are nevoie de circa un secol.
Să fii român aciuat într-un grup de turiști străini, care vizitează muzeul Casa Ceaușescu din cartierul Primăverii, face ochii angajaților de la intrare să se caște mari: turul costă cu 15 lei mai mult pentru străini. Dar merită, pentru că engleza cu accent de dincoace de Cortina de Fier și plictisul pasiv-agresiv al ghidei te bagă în atmosferă.
„Dacă adulții ar mai recunoaște o parte din lucrurile din această casă, copiii nu cred, pentru că nu au prins deloc acea perioadă”, spune Șerban Ioniță (17 ani), un tânăr care a acceptat să facă un salt în timp și să vadă cum se trăia în comunism.
A fost cea mai sângeroasă dintre revoltele anticomuniste din Europa. Trei decenii mai târziu, revizităm locurile importante din 1989.
Ileana Olteanu, actriță la Teatrul Național București, era adolescentă la Revoluția din 1989. 25 de ani mai târziu primește cadou, de la un prieten, un album Magnum Photos, în care găsește o fotografie cu ea pe un tanc.
...au trecut de la Revoluția care a dus la căderea comunismului. Ce s-a întâmplat atunci și cum arată România acum. Sunt încă secrete de aflat, schimbări de explicat, o tranziție de încheiat și lucruri care nu trebuie uitate.
Din septembrie până în decembrie, Europa Liberă va actualiza constant acest proiect special.
Alături de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, în 1989, Gelu Ionescu era realizatorul „Actualității culturale românești”. Un interviu despre revoluția din decembrie 1989, Europa Liberă și desigur, impactul pe care revoluția l-a avut asupra emisiunilor culturale.
În 1989, Mircea Carp era director adjunct (asistent) al redacției române din Radio Europa Liberă/Libertatea și realizatorul „Programului politic” de actualitate internațională.
În acele zile, imediat după căderea regimului Ceaușescu, sute de jurnaliști străini au dat năvală în România, în căutarea poveștilor și mărturiilor celor care au avut curajul să înfrunte gloanțele regimului comunist, care a încercat, în primele zile, să-l mențină la putere pe Nicolae Ceaușescu.
Eroii Timișoarei, cu piepturile goale, au stat în fața tancurilor și apoi a baionetelor trupelor de la Armată și Ministerul de Interne (în care era inclusă și Securitatea). Operațiunea „Trandafirul”, de incinerare a celor uciși în 17 Decembrie la Timișoara, s-a desfășurat cu știrea Elenei Ceaușescu, a Miliției și a Securității comuniste.
„Știam că este un tren pe ruta Lvov-Sofia, via București, și m-am gândit că aș putea să încerc ceva... Aveam speranțe minime, eu și colegul meu cu care am mers spre România. La granița (dintre URSS și România) eram singuri, noi doi, în vagon. Grănicerii ne-au spus că România este „închisă”, dar eu le-am spus că noi vrem să mergem la Sofia, ceea ce scria și pe biletele noastre...”
Trudi Dumitrescu, cunoscută sub numele de „Ioana Crișan”, este una dintre vocile Europei Libere care s-au auzit la microfon relatând, în zilele lui decembrie 1989, informații legate de începutul Revoluției în România și despre desfășurarea evenimentelor de la Timișoara și de la București.
În 1989, Radio Europa Liberă/Libertatea era unul din cele mai populare și influente posturi de radio străine care transmiteau spre țările comuniste din Europa de Est și fosta Uniune Sovietică, alături de Vocea Americii, BBC și DW/DLF.
David Funderburk, 75 de ani, a fost ambasador al Statelor Unite în România în perioada 1981-1985, trimis de Ronald Reagan la București. Povestește cât de complicată era situația, fiindcă nu-și putea convinge colegii de la Washington că regimul Ceaușescu nu merita să primească niciun fel de ajutor.
Nostalgicii imberbi sau nu ai comunismului ar trebui să citească romanul lui Adrian Buz intitulat simplu și cât se poate de elocvent 1989 (Polirom, 2014). Ar fi antidotul perfect pentru regretul de a nu fi fost călcaţi în picioare de Marele Mecanism al ineptei, imbecilei și atât de umilitoarei dictaturi totalitare a lui Nicolae Ceaușescu, „Eroul între Eroi”, „cârmaciul destinului național” și întruchiparea „virtuților milenare” ale daco-românismului revoluționar.
În 1989, Radio Europa Liberă/Libertatea era unul din cele mai populare și influente posturi de radio străine care transmiteau spre țările comuniste din Europa de Est și fosta Uniune Sovietică, alături de Vocea Americii, BBC și DW/DLF. Și prin această poziție privilegiată, a jucat cu siguranță un rol important în revoluțiile din 1989, care au dus la căderea comunistului în Europa Centrală și de Est.
Pe 17 decembrie 1989, cu câteva ore înainte ca Nicolae Ceaușescu să ordone închiderea granițelor, un fotograf vine în țară să-și petreacă sărbătorile cu bunicii săi, în satul copilăriei, Sânpetru Mare, de lângă Timișoara.
Soprana Ioana Bentoiu, născută în 1955, vorbește în interviul pentru Europa Liberă despre cei 10 ani cât a lucrat mama ei, Annie Bentoiu, la deja celebra carte, „Timpul ce ni s-a dat. Memorii, 1944-1959”.
În 1989, teoria dominoului a fost inversată. Administrațiile americane au dezvoltat această teorie încă din anii 50, spunând că dacă un stat dintr-o regiune ajunge sub influența comunismului și țările din jur ar urma să aibă aceeași soartă. În Europa de Est, piesele au căzut una câte una, România fiind ultima dintre ele. Doar Uniunea Sovietică a mai supraviețuit după căderea lui Ceaușescu.
Despre Timișoara și București în anul 1989 se povestește de trei decenii încoace. Dar orașele mici, cu revoluțiile lor la fel de „mici”, au fost date uitării pe nedrept.
Primul șef al SRI după Revoluția din 1989, Virgil Măgureanu, povestește despre personaje cheie ale evenimentelor din decembrie, dar și despre altele care au defnit tranziția către capitalism și democrație.
Cum arăta societatea românească și ce personaje erau în prim-plan acum 30 de ani, înainte de Revoluția din decembrie? Găsiți aici ce scriau ziarele în (aproape) fiecare zi a anului 1989. Plus, cum era vremea și ce se vindea la mica publicitate.
1.116 persoane și-au pierdut viața la Revoluția din 1989. Trei decenii mai târziu, copiii lor își aduc aminte de clipele în care au rămas orfani.