Anul trecut, DNA a mai investigat un proiect în care firma liderului USR, Dan Barna, a asigurat consultanța, ca și în proiectele despre care au scris jurnaliștii de la Rise Project. Procurorii de la DNA Alba, acolo unde s-a desfășurat proiectul, au clasat dosarul.
”Nu am primit nimic. Dacă au început verificările e foarte bine. Chiar am solicitat DNA să facă verificări. Dacă mă cheamă la audieri nu văd nicio problemă”, a spus Barna la o întâlnire informală cu ziariștii, potrivit Mediafax.
Dan Barna a fost cel care a cerut ca DNA să se ocupe de anchetă, după ce s-a autosesizat si Departamentul pentru Lupta Anti-Frauda (DLAF). Barna a argumentat că DLAF este un organism aflat în subordinea Vioricăi Dăncilă, contracandidata sa în alegerile prezidențiale, în timp ce în DNA are încredere.
Săptămâna trecută, joi, USR a dat publicității un comunicat în care susținea că toate contractele cu fonduri europene în care firma lui Dan Barna a fost partener au mai ”fost verificate de organismele intermediare și de autoritățile de management care nu au găsit niciun fel de nereguli financiare sau de oricare altă natură. Contractele au fost în regulă, așa cum a demonstrat rambursarea integrală a fondurilor, fără corecții financiare”.
Facebook Forum