În ce parte merge Serbia după alegeri și ce vrea România

După victoria partidului său în alegeri, președintele sârb merge la Moscova și apoi la Washington. Rezolvarea diferendului cu fosta sa regiune, Kosovo, se află printre priorități. Ce vrea Serbia, în schimbul recunoașterii Kosovo? Aderarea la Uniunea Europeană și mai mult decât atât.

Serbia glisează între Rusia și Occident, iar cel care jonglează mergând pe sârmă este președintele Aleksander Vucici, susținut de Partidul Sârb al Progresului care a câștigat duminică alegerile parlamentare cu peste 63%. România privește cu suspiciune jocul Belgradului, mai ales după ce rușii au început să opereze baza militară de la Niș, aflată la mai puțin de 200 de kilometri de frontiera Serbiei cu România și Bulgaria și la aproape 300 de kilometri de baza americană din Kosovo.

Pentru diplomația de la București ieșirea Serbiei din sfera de influență rusească ar fi vitală, mai ales că România e înconjurată de state în care Rusia menține conflicte fierbinți sau înghețate (Ucraina și R. Moldova) și de țări, așa-numite pragmatice, care fac parte din familia euroatlantică, dar au relații preferențiale cu Rusia (Ungaria și Bulgaria). Serbia, care are o frontieră de peste 500 de kilometri cu România, se află într-o categorie distinctă: vrea să fie membră a Uniunii Europene, dar să-și păstreze aceleași raporturi cu Moscova, care i-a oferit mereu susținere aproape necondiționată.

România și Serbia nu au fost niciodată în tabere diferite până în 1999, când Bucureștiul a trecut de partea Statelor Unite în conflictul prelungit din fosta Iugoslavie, în care Rusia a susținut regimul președintelui de atunci, Slobodan Miloșevici, pus sub acuzare pentru crime de război de Tribunalul Internațional și care a murit la Haga în 2006 în timpul procesului.

Rusia folosește Serbia ca avanpost al ei în Balcani, regiune pentru care s-a luptat în ultimii 200 de ani și pe care păstrat-o sub pulpana ei până acum 30 de ani. Cu două zile înainte de alegerile generale, șeful diplomației ruse, Seghei Lavrov, a mers la Belgrad pentru a-și demonstra sprijinul față de președintele Aleksandar Vucici. Președintele sârb s-a lăudat imediat că a primit informații de la Lavrov, care îi provoacă „îngrijorări suplimentare” înaintea discuțiilor inițiate de Statele Unite între Serbia și Kosovo. Inițiativa americană elimină din cadrul tratativelor atât Uniunea Europeană, cât și Federația Rusă.

Vucici, care a acceptat să participe la tratativele de la Washington cu reprezentanții Kosovo, va face mai întâi o vizită la Moscova, marți, pe 23 iunie. Președintele sârb este sigur pe el după victoria decisivă de la sfârșitul săptămânii trecute, victorie care îi dă mână liberă în mai multe privințe, inclusiv în ceea ce privește negocierile privind Kosovo, fosta sa provincie sudică. Belgradul refuză să recunoască independența proclamată în 2008 de acest mic stat și recunoscută de majoritatea statelor euroatlantice, mai puțin de Spania, România, Grecia, Cipru și Slovacia.

Spania cu problemele ei legate de Catalonia și Țara Bascilor, precum și Grecia și Cipru aflate în conflict cu Turcia, care a ocupat nordul cipriot, ar putea avea argumente împotriva recunoașterii Kosovo, de tipul un „precedent periculos”. Slovacia și România par, în schimb, să intre în rolul inadaptaților din UE. Traian Băsescu, pe vremea când era președinte, a mers total pe mâna sârbilor în acest diferend, invocând de mai multe ori „precedentul Cehoslovaciei”. Fostul șef de stat român credea că recunoașterea Kosovo ar periclita integritatea României și ar pune sub semnul intrebării apartenența Transilvaniei la România.

Între timp, lucrurile nu par să se fi schimbat prea mult, fiindcă și actualul președinte, Klaus Iohannis, pare să fie bântuit de temeri similare. Spre deosebire însă de el, Traian Băsescu vorbea atunci și despre pozitia Romaniei ceaușiste din 1968 ca despre o "tradiție în politica externă românească" și compara devenirea noului stat Kosovo, recunoscut de marile democrații, cu armatele Pactului de la Varsovia, care au invadat Praga.

România rămâne deci în tabăra Rusiei în ce privește chestiunea Kosovo pe care americanii ar vrea să o tranșeze pe 27 iunie la Washington. Președintele sârb a spus deja că nu se pune în discuție recunoașterea Kosovo:

„Ca răspuns la o posibilă ofertă adresată Serbiei de a recunoaşte Kosovo şi de a accepta intrarea Kosovo în ONU, dacă nu primim nimic în schimb în plus faţă de aderarea la UE, răspunsul nostru va fi NU.”

Serbia și Kosovo au fost în război între 1998-1999, ultimul conflict armat de la granița UE. Uniunea Europeană a demarat negocieri cu cei doi inamici încă de acum zece ani, dar totul s-a blocat în 2018, când Kosovo a impus taxe de 100% asupra produselor importate din Serbia. Sub presiuni americane Priștina a renunțat la aceste taxe vamale pentru a deschide din nou calea negocierilor, de data aceasta cu medierea americanilor, nu a europenilor.

Serbia a stabilit un set de precondiţii pentru normalizarea relaţiilor cu Kosovo, inclusiv crearea unei asociaţii a municipalităţilor cu populaţie predominant sârbă şi a unui statut special pentru bisericile şi mânăstirile ortodoxe sârbe, alte subiecte dificile fiind energia şi finanţele. Kosovo preferă medierea americană și nu mai are încredere în UE, după ani de zile în care Bruxelles-ul nu a reușit să miște lucrurile din loc, iar acum au trimis în zonă un emisar slovac, pe Miroslav Lajcak, care a fost însă primit cu răceală la Pristina.

Președintele Klaus Iohannis, deși i-a promis lui Aleksandar Vucici că se implică în această mediere dificilă, nu a făcut niciun pas înainte și a rămas încremenită în poziția pro-sârbă, pentru a marca mitul că România ar avea doi buni prieteni: Marea Neagră și Serbia. Între timp însă, Belgradul a cumpărat arme sofisticate din Rusia, privește Bruxelles-ul peste umăr și își recompune vechea relație cu Beijingul.

E greu de crezut că odată primită în UE, în schimbul recunoașterii Kosovo, Serbia ar deveni mai democrată și mai orientată spre Vest, renunțând brusc la tradiționala prietenie cu Moscova.