Linkuri accesibilitate

România continuă vaccinarea cu AstraZeneca. Germania, Franța, Italia, Spania o suspendă


Experții români au decis să continue vaccinarea cu AstraZeneca
Experții români au decis să continue vaccinarea cu AstraZeneca

România va continua vaccinarea cu AstraZeneca, au decis luni seara reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Ministerului Sănătății, Institutului Național de Sănătate Publică și ai Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR).

Întruniți într-o ședință extraordinară, experții români au luat decizia după ce au analizat rapoartele privind evenimentele înregistrate la nivel european legate de vaccinul produs de compania AstraZeneca, ca urmare a apariției cazurilor cu tulburări de coagulare la persoane imunizate cu acest tip de vaccin.

În urma analizării rapoartelor de reacții adverse înregistrate în România, a motivării deciziilor celorlalte țări, a evenimentelor raportate la nivel internațional, dar și a recomandărilor autorității de reglementare de la nivel european, Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), reprezentanții din cadrul instituțiilor mai sus menționate au decis continuarea campaniei de vaccinare în România cu toate vaccinurile împotriva COVID-19, autorizate în momentul de față la nivel european”, se arată într-o informare a CNCAV.

Experții români își bazează decizia și pe faptul că Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) recomandă continuarea vaccinării cu AstraZeneca, subliniind că beneficiile vaccinării în prevenirea formelor grave de COVID-19 și deces depășesc riscul apariției de reacții adverse.

Joi, 18 martie, Comitetul de farmacovigilență al Agenției Europene a Medicamentului (EMA) și PRAC (Pharmacovigilance Risk Assessment Committee) vor avea o ședință extraodinară și vor emite o recomandăre cu privire la AstraZeneca.

Cazurile de tulburări de coagulare au apărut la un număr redus de pacienți vaccinați, fără să depășească frecvența raportată în populația generală nevaccinată. Trebuie avut în vedere că aceste tulburări au diferite cauze și pot apărea independent de administrarea vaccinului. În prezent, experții de la nivel european analizează cu maximă rigurozitate toate datele disponibile pentru a stabili dacă există o relație de cauzalitate între administrarea vaccinului și aceste evenimente”, arată experții români.

CNCAV recomandă raportarea oricărei reacții adverse suspectate atât de către profesioniști cât și de către pacienți și asigură populația de transparență completă și responsabilitate deplină în comunicarea cu celeritate a tuturor informațiilor de interes, astfel încât procesul de vaccinare să se realizeze într-un mediu favorabil și sigur pentru toate persoanele care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19, se mai arată în aceeaiași informare.

Decizia experților români vine după ce mai multe țări europene au decis suspendarea temporară a vaccinării cu AstraZeneca.

Germania a anunțat luni că va opri administrarea vaccinului anti-COVID al AstraZeneca. Ministerul german al Sănătății a arătat că suspendarea vaccinării cu AstraZeneca este „cu titlu preventiv”, în urma semnalării unor efecte secundare și după o serie de alte suspendări în ţări precum Danemarca, Irlanda şi Olanda.

Și Spania a anunțat că va suspenda vaccinarea cu serul dezvoltat de AstraZeneca pe o perioadă de 15 zile, în urma acordului convenit în cadrul reuniunii de urgenţă convocate luni pentru a dezbate acest subiect de guvernul central cu provinciile regionale, relatează EFE.

Această decizie a fost adoptată la câteva ore după ce și Franţa şi Italia s-au alăturat listei ţărilor care au suspendat administrarea acestui vaccin, în condiţiile în care se investighează circa 30 de cazuri de tromboză apărute în mai multe ţări europene.

Franța a suspendat vaccinului AstraZeneca până la un aviz al Agenției Europene a Medicamentului (EMA), așteptat miercuri. Anunțul a fost făcut de președintele francez Emmanuel Macron.

În Italia, decizi a fost luată tot luni, Agenţia italiană a medicamentului AIFA a anunţat într-un comunicat că „a decis cu titlu de precauţie şi în mod provizoriu, în aşteptarea unei decizii EMA, să interzică utilizarea vaccinului AstraZeneca pe tot teritoriul naţional”.

În total, 13 ţări au suspendat în ultima săptămână vaccinarea cu vaccinul împotriva COVID-19 AstraZeneca-Oxford, în urma unor probleme sangvine grave la persoane vaccinate cu acest vaccin. Însă nimic nu indică o legătură de tip cauză-efect, după cum a anunțat compania AstraZeneca în urma unui raport făcut după analiza fișelor de vaccinare.

Citiți și: Germania, Franța, Italia și Spania suspendă vaccinarea cu AstraZeneca

Sunt programat la vaccinare cu AstraZeneca? Mă mai duc? Ce răspund specialiștii de la RoVaccinare

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG