Linkuri accesibilitate

Critici de la Bruxelles după ce Rusia descrie Cehia și SUA drept țări „neprietenoase”


În 22 aprilie, Vladimir Putin a participat, online, la Summitul cu privire la schimbările climatice găzduit de Joe Biden. Tema este printre puținele în privința cărora cele două țări par dispuse să coopereze.
În 22 aprilie, Vladimir Putin a participat, online, la Summitul cu privire la schimbările climatice găzduit de Joe Biden. Tema este printre puținele în privința cărora cele două țări par dispuse să coopereze.

Consiliul European a criticat, sâmbătă, decizia Rusiei de a desemna Statele Unite și Republica Cehă drept state „neprietenoase”, o acțiune a Moscovei care va limita posibilitatea ca cele două țări să angajeze personal la ambasadele din Moscova.

Guvernul Rusia a aprobat vineri „lista ataşată cu state străine care comit acţiuni neprietenoase împotriva Federaţiei Ruse, a cetăţenilor Federaţiei Ruse sau a persoanelor juridice ruse". Lista include doar două ţări - Statele Unite şi Republica Cehă, dar Moscova spune că alte state pot fi adăugate, dacă desfășoară „acțiuni neprietenoase”.

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a descris gestul Rusiei drept unul care „subminează relațiile diplomatice”, a exprimat, pe Twitter, solidaritatea europeană cu Republica Cehă și a cerut Rusiei să respecte Convenția de la Viena care reglementează relațiile diplomatice. „Eforturile de a diviza Europa sunt inutile”, a scris acesta.

Într-o reacție transmisă vineri, Ministerul de Externe al Cehiei descrie gestul Rusiei drept „un nou pas înspre escaladarea relațiilor nu numai cu Republica Cehă, ci și cu Uniunea Europeană și aliații săi". Crearea acestei liste este contrară Convenției de la Viena, arată Cehia, și va afecta atât turismul între cele două țări, cât și relațiile comerciale.

Relațiile diplomatice dintre Praga și Moscova s-au înrăutățit considerabil în urma acuzațiilor din 17 aprilie, când Republica Cehă a anunțat că Rusia a fost implicată în explozia unui depozit de muniție pe teritoriul Cehiei, în 2014. Au urmat expulzări reciproce, iar Cehia a primit sprijinul categoric al Uniunii Europene și Statelor Unite.

Decizia de acum a Rusiei, spune ministrul de Interne al Cehiei, Jan Hamacek, „dovedește că reacția noastră la incidentul din 2014 a fost cea corectă și a afectat profund Rusia”.

Ambasada Statelor Unite la Praga și-a declarat pe Twitter solidaritatea: „suntem mândri să ne aflăm alături de aliatul nostru de neclintit, Republica Cehă!”

Desemnarea Cehiei și Statelor Unite drept țări „neprietenoase" vine cu câteva zile înainte de întâlnirea dintre secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. Cei doi vor participa, joi, la Summitului Consiliului Arcticii și au stabilit să poarte și discuții bilaterale, într-o sesiune separată, pentru a analiza relațiile dintre cele două state și situația internațională.

Preluarea administrației SUA de președintele Joe Biden, în luna ianuarie, a fost urmată de o serie de amplificări ale tensiunilor dintre cele două țări, cu sancțiuni din partea Americii și expulzări de ambele părți. Cu toate acestea, au loc discuții pentru organizarea, în luna iunie, a unei întâlnirii între președinții Biden și Putin.

  • 16x9 Image

    Carmen Valică

    A început să lucreze în presă în 2000, când studia încă jurnalismul la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Pasionată de radio, Carmen s-a mutat la București în 2004, când s-a alăturat redacției în limba română a BBC World Service. După închiderea acesteia a lucrat la Radio România Actualități iar apoi, timp de cinci ani, s-a dedicat comunicării și relațiilor publice. A revenit în presă în 2020 iar din ianuarie 2021 s-a alăturat echipei Europa Liberă România.

    valican@rferl.org

XS
SM
MD
LG