Acesta a fost primul caz de extrădare a uigurilor la cererea Chinei, „un moment important în evoluția represiunii transnaționale chineze”, conform Bazei de Date despre Reprimarea Transnațională Chineză a Uigurilor, un nou raport publicat pe 24 iunie. Raportul analizează 1.546 de cazuri de arestări și deportări din 28 de țări, începând cu incidentul din 1997 și până în martie 2021. La recensământul din 1990, peste 7 milioane de uiguri locuiau în China, cei mai mulți în regiunea Xinjiang.
Datele, colectate la inițiativa Societății Oxus pentru Afaceri Central Asiatice și Proiectul pentru Drepturile Omului ale Uigurilor, arată cum campania chineză împotriva uigurilor s-a extins la nivel global: din Asia centrală și de sud, acum mâinile Chinei se extind până în Europa, Orientul Mijlociu și Asia de sud-est.
Raportul, care se prezintă ca fiind cea mai extinsă documentare a politicilor Chinei, arată modul în care guvernele țărilor majoritar musulmane din Orientul Mijlociu și Asia au cooperat cu guvernul de la Beijing pentru a supraveghea, aresta și deporta uiguri și alți musulmani care au fugit din Xinjiang.
„A fost până acum foarte multă critică la adresa țărilor majoritar musulmane pe marginea tăcerii lor în problema uigurilor”, conform lui Bradley Jardine, director de cercetare la Societatea Oxus și autor-șef al raportului. „Însă baza de date de arată cum nu e doar ipocrizie, ci colaborare cu China.”
Cei de la Națiunile Unite estimează numărul uigurilor, kazahilor și altor musulmani deținuți în facilitățile din Xinjiang a fi peste un milion. Mulți foști deținuți vorbesc despre cum au fost îndoctrinați forțat, abuzați fizic și sterilizați.
SUA și alte state vestice consideră politicile și acțiunile Chinei a fi genocid. Guvernele multor state musulmane, care au legături din ce în ce mai strânse cu China prin Inițiativa Belt and Road, au tăcut despre problema uigurilor.
Potrivit raportului, eforturile de a urmări uigurii și a-i deporta s-au intensificat după 2017, când guvernul de la Beijing și-a început campania de strângere a uigurilor.
„Prin aceste practici, guvernul Chinei își extinde represiunea și controlul asupra uigurilor din întreaga lume, peste granițele altor state”, explică raportul.
O campanie domestică, extinsă la nivel global
Guvernul Chinei a negat, la început, existența lagărelor de muncă - iar acum conduce o campanie diplomatică și de relații publice pentru a combate protestele internaționale. Beijingul le-a numit „centre educaționale vocaționale” și a spus că sunt necesare pentru combaterea extremismului islamic.
Grija terorismului se află la baza motivației oficiale chineze. Beijingul spionează, atacă cibernetic și urmărește uigurii prin avertismentele roșii ale Interpolului, organizația care coordonează internațional eforturile poliției.
Autoritățile chineze tratează uigurii cu suspiciune de multă vreme. Separatiștii uiguri au coordonat de-a lungul anilor mai multe atacuri - protestele etnice din 2009 din Urumqi, capitala regională, au fost un moment de trezire pentru Beijing. 200 de persoane au murit în urma acelor proteste, majoritatea etnici han (etnia chineză majoritară). Trupele uigure au continuat atacurile.
Mișcările uigurilor au fost adresate de guvernul de la Beijing prin politici anti-extremism. Mulți uiguri au au fugit din China, căutând azil și statut de refugiați în alte țări.
„Acest lucru a forțat China să aibă o perspectivă mult mai globală, de unde înainte se uitau doar înspre țările vecine din Asia Centrală”, conform lui Jardine.
Datele arată trei faze-cheie în politicile Chinei împotriva uigurilor din diaspora.
Prima fază s-a concentrat pe țările vecine cu diaspore uigure, în Asia centrală și de sud. 87 de uiguri au fost arestați și trimiși în China între 1997 și 2007.
A doua fază, din 2008 în 2013, s-a extins în 15 țări și a urmărit 130 de persoane.
În a treia fază, care a început în 2014, 1.327 de oameni au fost arestați sau extrădați din 20 de țări.
Datele se concentrează pe țările majoritar musulmane: 647 dintre cazurile identificate au avut loc în Orientul Mijlociu și Africa de Nord, iar 665 sunt din Asia de sud. Uigurii au fost arestați în statele în care se aflau, în 1.151 dintre cazuri. În 395 dintre cazuri, aceștia au fost deportați sau extrădați către China.
„Numerele sunt doar o parte mică din cazuri”, conform lui Jardine. „Ne putem raporta doar la oamenii care au vorbit despre asta, dar sunt atât de multe cazuri neraportate”.
Reflector pe lumea musulmană
Imran Khan, Prim-Ministrul Pakistanului, a provocat recent un scandal media când a refuzat să recunoască sau să condamne abuzurile guvernului chinez în Xinjiang într-un interviu din 20 iunie pentru postul american Axios.
Beijing și Islamabad păstrează o legătură apropiată - unul dintre principalele proiecte de infrastructură susținute de chinezi este coridorul economic China-Pakistan în valoare de zeci de miliarde de dolari.
Baza de date arată, însă, cum pakistanezii colaborează cu chinezii de câteva decenii pe tema uigurilor, chiar înainte ca Beijingul să încerce să se extindă economic spre Eurasia.
„Deși nu există dovezi ale unui acord oficial pentru monitorizarea activităților uigurilor, activitățile Pakistanului de la sfârșitul anilor ‘90 arată că trebuie să fi fost vreun fel de înțelegere, mai mult sau mai puțin formală”, conform raportului.
Avocații uigurilor deținuți au depus dovezi la Curtea Penală Internațională care arată că guvernul Tajikistanului a cooperat cu Beijingul pentru a trimite mai mulți uiguri înapoi în China. Aceștia au acuzat autoritățile din Tajikistan că facilitează expulzarea uigurilor din Turcia.
Turcia rămâne una dintre destinațiile preferate de diaspora uigură. Președintele Recep Tayyip Erdogan a primit peste 40.000 de uiguri în țară. Erdogan este critic față de politicile Chinei din Xinjiang, dar și-a schimbat atitudinea de când s-a legat mai strâns economic de China.
În Decembrie 2020, Beijingul a ratificat un tratat de extrădare extraordinar din 2017. Parlamentul turc nu a votat încă acordul - dar populația uigură se teme că adoptarea acordului i-ar pueta trimite înapoi în China.
„Turcia era văzută odinioară ca un adăpost sigur, dar nu mai este”, a spus Jardine. „Vestul trebuie să își extindă politicile de refugiați și să faciliteze cererile uigurilor din Turcia și alte țări care își deportează diaspora.”
Facebook Forum