Schimbările de profunzime în ceea ce privește adopția națională au plecat de la o realitate crudă: românii nu se înghesuie să adopte copii, iar legea, una birocratică și plină de piedici, nu le era de ajutor.
Ca dovadă, în 2019 au fost adoptați doar 1.286 de copii din totalul de 50.400 aflați în grija statului, adică undeva în jur de 2,55%. Mai mult, majoritatea copiilor adoptați sunt fie bebeluși- 491, fie cu vârste între 3 și 6 ani- 521. Copiii peste 14 ani își găsesc cu greu o familie, figurând, de regulă, pe lista care le pune stigmatul de „greu adoptabil”.
Piedicile legislative, birocrația, dar și nepăsarea autorităților care nu se implicau suficient în declararea unui copil drept „adoptabil”, sau în procesul de potrivire cu o potențialii viitori părinți sunt eliminate într-o bună măsură de lege și de normele de ei de aplicare.
Modificările sunt primite bine de reprezentanții organizațiilor neguvernamentale cu care a stat de vorbă Europa Liberă, iar efectele lor se vor vedea în creșterea numărului de adopții și a familiilor adoptatoare.
„Actualele modificări vin în întâmpinarea unor nevoi de evaluare psihologică mai serioasă ale copiilor care sunt grupul copiilor adoptabili, vin să șteargă eticheta de copil greu adoptabil de pe cei care sunt fie cu nevoi speciale, fie de etnie sau copii mai mari. Scurtează procedura de potrivire și, de asemenea, simplifică birocrația”, spune pentru Europa Liberă Ștefan Dărăbuș, director regional, Europa Centrală și de Sud la fundația Hope and Homes for Children.
Efectele legii nu se vor vedea însă prea repede, spune Liviu Mihăileanu, președintele Alianței România fără Orfani
„Legea aduce niște modificări foarte bune și clar va duce la fluidizarea procesului, la îmbunătățirea sistemului și la creșterea numărului de adopții. Efectele vor fi în de 3- 4 ani, pentru că este efectul de bumerang la nivel social și în sistem”.
Dispare sintagma „greu adoptabil”, nu și lista
Una dintre principalele modificări este înlocuirea sintagmei copil ”greu adoptabil”, un stigmat, cu “profilul public al copilului”
Lista copiilor ”greu adoptabili” a fost implementată în 2016. Numărul copiilor adoptabili a fost, în 2019, de 3274, din care 2672 la categoria ”greu adoptabil”.
În 2020, numărul copiilor adoptabili a crescut la aproape 8000. Este urmarea programului ”Copii, nu dosare” derulat de Autoritatea Națională pentru Adopții, prin care au fost revizuite peste 26.000 de dosare, pentru care nu se deschisese procedura de adopție. Motivul acestei situații: modul în care managerii de caz și-au făcut treaba, spunea pentru Europa Liberă Mădălina Turza, fostă directoare a Autorității.
Nu e prea greu ca un copil să ajungă în această categorie: nu s-a identificat nicio familie din România potrivită pentru adopție, familia găsită a renunțat la adopție, sunt mai mulți frați care pot fi adoptați doar împreună, copilul are nevoi speciale, o vârstă prea mare sau e dintr-o anumită etnie.
Liviu Mihăileanu spune că era mare nevoie ca această sintagmă, care devenea un fel de stigmat să fie schimbată și „umanizată”.
„Copil greu adoptabil era o ștampilă care nu era reală de multe ori. În sensul că unul din criteriile de a ajunge în acea listă este să nu intre în potrivire teoretică cu un adoptator atestat timp de 3 luni, or asta se poate întâmpla din varii motive. Având ștampila asta era mult mai greu ca oamenii să înțeleagă nevoia de a merge să vizualizeze lista. Trebuia umanizată sintagma asta, mai puțin peiorativ”.
Fetiță de 3 ani cu intoleranță la gluten pusă pe listă la „handicap sever”
Roxana Ota e profesoară de pian și acum trei ani a adoptat o fetiță, Iris, de pe lista copiilor „greu adoptabili”. Iris figura acolo cu handicap sever, fiind diagnosticată cu boală celiacă, adică intoleranță la gluten.
„Nu pot să înțeleg cum pot ei să pună așa un stigmat de handicap sever pentru o boală cu care trăiești fericit, la care în ziua de azi există atâtea și atâtea soluții, mâncăruri, diete”.
Roxana Ota nu a ezitat, provine dintr-o familie de medici ieșeni și are câteva cunoștințe generale de medicină, așa că a ”blocat copilul” după cum cerea legea și a anunțat că vrea să continue procedurile de adopție. La vremea respectivă era singură, așa că adopția s-a făcut ca mama singură, ceea ce nu a fost o problemă. Altele au fost problemele, ne spune Roxana Ota, care mărturisește că nu a vrut să cerceteze prea mult cum de e posibil ca un copil de doi ani cu intoleranță la gluten să ajungă pe acea listă neagră.
„Nu am stat să caut mai mult, știți cum e , îți dorești un copil, îl vrei acasă, dar lucrurile sunt foarte urâte. Cazul copilului meu cu siguranță nu e singular, se întâmplă foarte multe lucruri în spate și lucrurile astea țin de asistenții sociali împreună cu asistenții maternali. Fetița mea până la 2 ani a stat numai prin spitale. Din punctul meu de vedere nu avea nicio problemă, doar că nu era hrănită corect, era hrănită cu bomboane și biscuiți, care nu erau fără gluten. La 2 ani nu știa să mănânce, cei de la Protecția Copilului Botoșani o internau mereu și mereu și avea foi întregi cu analize, ba la București, ba la Iași”
În momentul în care am blocat copilul, am spus: ”vă rog frumos din momentul acesta să nu o mai internați în spital”. Copilul era traumatizat de atâtea internări și analize”.
Una dintre explicațiile unor astfel de situații poate fi aceea că atât asistenții maternali, cât și statul încasează mai mulți bani pentru un copil diagnosticat cu handicap.
„Problema e că acel copil are șanse mult mai mici, pentru că nu sunt mulți care se duc la listele de copii greu adoptabili, pe care sunt mulți copii sănătoși. Dar oamenii se gândesc că dacă e greu adoptabil are probleme. Sunt, desigur, și copii cu probleme mari, dar sunt și copii sănătoși pe acele liste.
Cei de la Protecția Copilului Botoșani ar fi trebuit să o viziteze mai des să vadă ce mănâncă, nu numai să facă hârtii și să interneze copilul de o sută de ori. Ce să mai zic, a trecut și mă bucur că a trecut. Dar e păcat, pentru că sunt foarte mulți copii în situația asta”, spune Roxana Ota.
În final, totul minunat, iar Roxana Ota crede că lucurile s-au legat într-un fel cum numai divinitatea putea s-o facă: ”Fetița e extraordinară, nu că-i a mea, dar e extraordinară, sunt extem de norocoasă”.
Noile priorități la adopție, o prevedere cu dus-întors
O altă modificare importantă adusă de Hotărârea de guvern este cea a stabilirii unei ierarhii a priorității la adopție, în sensul că se renunță la prioritatea pe care o aveau rudele copilului din cadrul familiei extinse.
Noile priorități:
- persoanele/familiile care se află în procedură de adopție cu un frate al acestuia;
- persoanele/familiile care au adoptat frați ai copilului;
- rudele copilului până la gradul al patrulea inclusiv;
- persoana/familia alături de care copilul s-a bucurat de viață de familie o perioadă de minimum 6 luni.
Noua ierarhie a generat controverse, existând opinii care au susținut că prioritate ar trebui să aibă familia la care copilul s-a aflat în plasament pe o perioadă de minimum 6 luni, argumentul fiind relația de afecțiune dezvoltată între copil și familie, așa cum se precizează de altfel și în Nota de fundamentare a normelor.
Liviu Mihăileanu, președintele Alianței România fără Orfani, se plasează pe această poziție, dar admite că problema este complicată și depinde de cazuistică.
„Este un principiu ca frații să fie împreună, dar nu este singurul principiu. Gândiți-vă că sunt grupe de 7-8-10 frați care intră în sistem, ce facem, nu-i mai lăsăm să devină adoptabili pentru că nu pot fi adoptați decât împreună ca să rămână frații împreună. Tocmai de aceea există și principiul separării fraților ca să poată fi adoptați și să ajungă în familii. Principiul păstrării fraților împreună este cel ridicat de guvern dar nu este singurul atunci când iei în calcul binele superior al copilului. Este și bine și rău, dacă copilul nu a stat mult în plasament și s-a declarat adoptabilitatea atunci este bine să rămână cu frații, dar dacă copilul a stat 5-7 ani în plasament la o familie și îl rupi de acolo ca să-l duci într-un mediu pe care nu-l cunoaște, cu niște frați pe care nu-i cunoaște se produce un dezechilibru. Totul depinde de cazuistica din practică”.
Ștefan Dărăbuș susține însă că atunci când se găsesc familii adoptatoare pentru grupuri mari de frați, ceea ce este greu, atunci e normal ca ele să aibă prioritate.
„Mi se pare normal, pentru că întotdeauna e o mare problemă să ții frații împreună. Atunci când găsești familii dispuse să adopte grupuri de frați e normal să le acorzi prioritate. E greu să găsești însă astfel de adoptatori, iar dacă nu găsești e specificat și criteriul legat de interesul superior al copilului. E o situație cu dus și întors întotdeauna, mai ales în privința grupurilor mari de frați. Unde ai 2 frați e mai simplu. Grupurile mari de frați intră în categoria celor greu adoptabili”.
Debirocratizare, scurtarea termenelor
Hotărârea de guvern are o serie de prevederi al căror scop este să accelereze procesul de adopție prin scurtarea termenelor.
- Renunțarea la dubla căutare a rudelor până la gradul IV
- Introducerea unui nou criteriu de potrivire în etapa de potrivire inițială - „nevoia copilului”, criteriu care înlocuiește două dintre criteriile existente, respectiv starea de sănătate și nivelul de dezvoltare al copilului.
- Stabilirea unui singur criteriu- vechimea atestatelor- pentru accesul familiilor adoptatoare la intrarea pe liste în procesul de potrivire.
- Stabilirea unei perioade maxime de 3 luni în care se poate derula potrivirea practică între familia adoptatoare și copil.
- Verificarea anuală a îndeplinirii condițiilor care au stat la baza eliberării atestatului de familie adoptatoare. Schimbarea a fost dictată de faptul că atestatul era eliberat pe o perioadă de cinci ani, timp în care puteau interveni schimbări în starea familiei adoptatoare.
Liviu Mihăileanu consideră că una dintre cele mai importante modificări, care vor reduce birocrația la jumătate, este renunțarea la dubla căutare a rudelor de până la gradul patru.
„Legea a redus perioada birocratică de căutare a rudelor, care sunt căutate acum doar o dată la intrarea în sistem, după care este responsabilitatea lor să spună dacă vor să se ocupe de îngrijirea copilului. Nu mai trebuie refăcută această căutare când se declară adoptabilitatea. Reduce la jumătate efortul birocratic” .
Adopțiile internaționale, în continuare blocate
Unul din motivele pentru care atât de puțini copii reușesc să-și găsească o familie este și faptul că în continuare adopțiile internaționale rămân interzise.
Din 2004, timp de aproape 10 ani adopțiile internaționale au fost blocate complet, prima portiță fiind redeschisă în 2013, când legea a fost modificată în sensul în care aceste adopții se pot realiza doar către țările semnatare ale Convenției de la Haga și doar dacă cei care doresc să adopte un copil sunt rude de pînă la gradul patru cu acesta, sau unul dintre soți este cetătean român. Pe scurt, în momentul de față cetățenilor străini le este interzisă adopția unui copil din România.
Introducerea în lege a liberalizării adopțiilor internaționale s-a soldat cu un eșec în parlament în 2019, una dintre opozantele cele mai vehemente fiind Lia Olguța Vasilescu (PSD). Nu s-a admis nici măcar deschiderea listei de ”greu adoptabili” pentru adopțiile internaționale, deși exact acești copii au șanse mici să-și găsească familii în România.
Facebook Forum