Linkuri accesibilitate

Criza paturilor | Spitalele Malaxa și Sf. Ioan externează sau transferă pacienții non-Covid


România a nevoită să elimine din nou din spitale pacienții obișnuiți pentru a le face loc celor bolnavi cu Covid. (Imagine generică, ATI)
România a nevoită să elimine din nou din spitale pacienții obișnuiți pentru a le face loc celor bolnavi cu Covid. (Imagine generică, ATI)

Cifrele record ale pandemiei forțează din nou autoritățile din România să redea circuitului Covid spitale care reveniseră la activitatea obișnuită.

În București, potrivit ministrului interimar al Sănătății, Cseke Attila, două spitale trec exclusiv la tratarea pacienților Covid. „Spitalul Malaxa, care are 100 de paturi, din care nouă paturi sunt de ATI și 40 de paturi cu oxigen, respectiv Spitalul Sf. Ioan, cu 200 de paturi, din care 15 paturi ATI. La acest spital mai mult ca sigur vom operaționaliza încă o unitate mobilă ATI cu 8-10 paturi”, a spus ministrul, marți, potrivit News.ro.

Anterior, autoritățile deschiseseră unitatea mobilă ATI la Spitalul „Marius Nasta”, cu 8 paturi și anunțau că urma operaţionalizarea pentru 50 de paturi cu oxigen la Spitalul Colentina, 26 de paturi la Cantacuzino şi 18 la Colţea.

La Maternitatea Bucur, din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Ioan”, nu mai pot fi tratate sau supravegheate gravidele care nu sunt și pacienți Covid. News.ro o citează pe Manuela Predilă, medic primar obstetrică-ginecologie, care precizează că nici urgențele non-Covid nu mai pot fi aduse la această maternitate. „Vrem să putem îngriji şi pacientele noastre non-COVID. Nu există nicăieri în lume maternitate sau spital exclusiv Covid", a spus aceasta.

Și în luna martie, maternitatea a fost trecută în circuitul Covid. Ministerul Sănătății informa la acea vreme că toate pacientele vor fi transferate în alte unități similare din București iar urgențele medicale vor fi redirecționate spre alte maternități.

Lipsa locurilor pentru pacienții care necesită terapie intensivă este una dintre principalele provocări ale sistemului sanitar în contextul exploziei din ultima săptămână a numărului de cazuri noi, grave în special în cazul persoanelor nevaccinate.

La începutul săptămânii, managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, declara pentru Europa Liberă că pacienți bolnavi cu cancer au fost trimiși acasă pentru a face loc celor de Covid.

În București, potrivit Ordinului 434 din 26 martie 2021, care se actualizează perioadic prin Ordin de ministru, erau trei unități Covid:

  • Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș“;
  • Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Victor Babeș“;
  • Institutul de pneumoftiziologie „Marius Nasta“;

  • 16x9 Image

    Carmen Valică

    A început să lucreze în presă în 2000, când studia încă jurnalismul la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Pasionată de radio, Carmen s-a mutat la București în 2004, când s-a alăturat redacției în limba română a BBC World Service. După închiderea acesteia a lucrat la Radio România Actualități iar apoi, timp de cinci ani, s-a dedicat comunicării și relațiilor publice. A revenit în presă în 2020 iar din ianuarie 2021 s-a alăturat echipei Europa Liberă România.

    valican@rferl.org

XS
SM
MD
LG