Alături de această măsură, Ciucă a anunțat că va compensa bonusurile de cogenerare și contravaloarea certificatelor verzi pentru consumatorii casnici.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a insistat de asemenea ca furnizorii de energie electrică și gaze care au emis facturi către clienți și au ignorat plafonarea prețurilor la gaze - adoptată încă din 1 noiembrie prin intermediul Ordonanței nr. 118/2021 - să returneze din oficiu banii încasați.
„Neaplicarea legii a fost o hoție și cei care au făcut acest lucru trebuie penalizați. Oamenii nu trebuie să plătească penalități și facturile trebuie refăcute”, a transmis marți Virgil Popescu. Acesta a anunțat că ANPC se află, în prezent, în control de aproape o săptămână la toți furnizorii de gaze.
Întrebat de reporteri dacă măsura ce reduce TVA-ul la energie electrică îi va mai ajuta pe consumatorii români odată cu începutul primăverii, Virgil Popescu a precizat că energia electrică menține un nivel similar de consum cu cel din perioada iernii.
Popescu a precizat că Guvernul analizează o schemă nouă de sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM), începând cu data de 1 aprilie. Aceste măsuri ar urma să fie anunțate la începutul lunii aprilie.
Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Intergia Inteligentă, a declarat că măsurile prezentate astăzi ar fi putut intra în vigoare imediat, întrucât legea poate fi suspendată.
„Noi trebuie să înțelegem că, în momentul de față, ceea ce se întâmplă în sistemul energetic nu mai reprezintă o activitate de normalitate. În momentul în care discutăm de aceste creșteri enorme, și mai ales de la o zi la alta, avem de-a face cu o disfuncționalitate a pieței. În conformitate cu legislația existentă în România, există posibilitatea unor intervenții și a aplicării unor termeni”, a transmis Chisăliță pentru Europa Liberă.
Cât despre reducerea TVA-ului de la 19% la 5%, acesta se arată rezervat față de garanția că măsura își urmează și scopul - acela de a amortiza costurile pentru consumatori.
„Dincolo de TVA, accize, iar noi am cerut asta încă din luna iunie, dacă se luau treptat, adică 2%, 3%, 5%, putea să se observe dacă acești bani salvați ajung înapoi la populație sau ajung la intermediari. Încă odată, e un proces în care nu poți să ai siguranța că dacă îi dai drumul se va întâmpla chiar cum dorești tu”, a continuat Chisăliță
Alături de măsurile luate de Guvern, Chisăliță amintește că acesta ar fi trebuit să ia în calcul inclusiv aducerea marjei comerciale în discuții.
„În momentul de față, marja comercială a furnizorilor, nimeni nu știe care e aceasta. Propunerea noastră din iunie este ca atât în contracte cât și pe orice factură să existe marja comercială, așa cum ori de câte ori intri într-un restaurant sau hotel și vezi care este marja comercială practicată, mi se pare un element de minim bun simț să o aplici și aici”.
Totodată, expertul a precizat că un alt aspect pe care Guvernul ar trebui să îl ia în calcul este aplatizarea curbei sau a vârfului de plată pentru consumatorii casnici.
Guvernul urmează să elaboreze o schemă de sprijin și pentru gaze naturale. Chisăliță a explicat că o măsură similară cu cea adoptată pentru energie electrică nu îi va ajuta pe consumatorii casnici.
„Gazele naturale sunt folosite în general pentru apa caldă și prepararea hrănii. Când se va mai încălzi, vom discuta deja de un consum atât de mic încât nu te vei încadra în plafonul respectiv. Fiindcă dacă s-a vorbit de 300 kWh la energia electrică, atunci va fi plafon și pe gaz. Pentru gaze, după data de 1 mai, nu prea mai contează până în octombrie ce se întâmplă.”