Exercițiul militar, început joia trecută, se încheie în 20 februarie, iar la acesta participă militari, forțe de operațiuni speciale Spetsnaz, avioane de luptă SU-35, rachete Iskander cu capacitate dublă și sisteme de apărare aeriană S-400.
Dimensiunile exercițiului au amplificat temerile liderilor din Occident cu privire la o posibilă intervenție militară în Ucraina, începută de pe teritoriul altui stat.
Autoritățile militare din Belarus transmiseseră că forțele ruse se vor retrage la finalizarea exercițiului, dar președintele Lukașenko nu a părut la fel de sigur, joi, când a anunțat întâlnirea cu președintelui Putin.
El a spus doar că va discuta cu Vladimir Putin detalii ale cooperării militare viitoare. El nu a precizat dacă forțele ruse vor pleca după 20 februarie, ci doar că „baze militare ruse nu sunt fi necesare în Belarus”.
Pe 7 februarie, cu puțin timp înainte de începerea exercițiilor militare din Belarus, Aleksandr Lukașenko, care a fost locotenent-colonel în armata sovietică, glumea într-un interviu dat unui reporter că președintele Rusiei, Vladimir Putin, i-ar fi promis liderului de la Minsk rolul de colonel în armata rusă.
Jurnalistul a sugerat, tot în glumă, că o asemenea măsură nu le-ar da decât dreptate criticilor, ce acuză Kremlinul că acesta încearcă să reînvie Uniunea Sovietică.
„Bun. Și ce dacă? Lăsați-l să facă ceea ce dorește. Ce e greșit în asta”, a continuat liderul autoritar al Belarusului.
Dincolo de ironia răspunsului, interviul pune în lumină relația tot mai apropiată dintre Belarus și Rusia în fața tensiunilor cu Occidentul și a modului în care Moscova ar putea-o exploata în cazul unui conflict cu Ucraina.
Cele două țări au dezvoltat o relație tot mai strânsă pe fondul izolării lui Lukașenko pe scena politică internațională în urma alegerilor din august 2020, considerate de statele europene și SUA ca fiind fraudate. Putin a profitat de statutul de paria a lui Lukașenko pentru a consolida relația dintre Belarus și Rusia.
În tot acest timp, Ucraina, un fost stat sovietic aflat în sfera de influență a Rusiei, a continuat procesul integrării europene în ciuda dificultăților pe plan intern, precum lupta împotriva corupției, dar și a problemelor cauzate de Moscova – anexarea Crimeei în 2014 și susținerea conflictului separatist pro-rus, declanșat în același an.
În timpul întâlnirii de luni dintre cancelarul german, Olaf Scholz, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, liderul de la Kiev a declarat că apartenența la NATO rămâne în continuare un „vis îndepărtat” pentru țara sa.
În același timp, atât Putin cât și Lukașenko, se îndoiesc de afirmațiile făcute de Zelenski.
Politica externă a Belarusului
Pe data de 2 aprilie 1997, Aleksandr Lukașenko și președintele rus, Boris Elțîn, au semnat Tratatul de Uniune Statală Rusia-Belarus. Tratatul presupune adâncirea relațiilor dintre cele două state în chestiuni economice și de securitate.
De-a lungul timpului însă, Belarusul a încercat constant să se poziționeze la mijloc, mai întâi între Rusia și Occident, iar mai apoi între Rusia și Ucraina. Este și unul din motivele pentru care Lukașenko nu a recunoscut imediat anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia. A făcut-o doar după ce guvernul ucrainean a condamnat fraudarea alegerilor din 2020 și a adoptat poziția statelor din Occident față de conducerea de la Minsk.
Profesorul Laurynas Jonavičius, membru al Departamentului de Relații Internaționale al Universității din Vilnius, Lituania, și fost consilier al administrației prezidențiale, explică motivele din spatele poziționării Belarusului în relația sa cu Rusia, Occidentul și Ucraina.
„Lukașenko a încercat să obțină toată finanțarea posibilă din partea Rusiei, promițându-i Moscovei că nu va permite extinderea UE, NATO, a democrației și nu va permite revoluții colorate și alte lucruri cu potențial destabilizator pentru regiune”, a explicat Jonavičius.
Expertul spune că Belarus nu a intenționat în trecut să devină prea dependent de Rusia, deoarece dependența de Rusia „aduce propriile riscuri”.
Printre acestea se numără intenția rușilor de a privatiza o parte din companiile de stat din Belarus, alături de controlarea politicii interne și a problemelor de securitate din țară.
„Foarte important, ei doresc să aibă o prezență militară de facto pe teritoriul statului belorus, lucru care până recent nu s-a întâmplat. Au fost multe locații în Belarus denumite baze rusești, dar nicio stație permanentă a trupelor rusești acolo”, a continuat Laurynas Jonavičius pentru Europa Liberă.
Pentru o perioadă de timp, Lukașenko a reușit să prevină prezența rușilor pe teritoriul Belarusului și a încercat să se poziționeze atât alături de Putin, cât și de Occident. Jocurile sale de neutralitate au fost, însă, privite cu scepticism de ambele părți.
„Pe de-o parte, Moscova nu a fost mulțumită de jocul de echilibristică al lui Lukașenko, iar de cealaltă parte, europenii nu l-au agreat din cauza prezenței dictaturii impuse de acesta la granița cu UE”, a afirmat Jonavičius.
Odată cu anexarea Crimeei de Rusia și începerea conflictului din Donbas, liderul de la Minsk a ales să continue în a-și menține poziția de neutralitate a țării, alegând chiar să găzduiască negocierile de pace dintre Ucraina și separatiștii pro-ruși.
Rezultatul discuțiilor dintre Franța, Germania, Rusia și Ucraina de la Minsk au dus la semnarea Acordului de la Minsk ce prevede încetarea focului între ambele părți.
„Între 2014 și 2020, Lukașenko a jucat rolul de ‘garant al stabilității’ din regiune. A dorit ca Belarusul să devină un fel de ‘Elveție a Europei de Est’, ceea ce era complet imposibil fiindcă era încă aliat cu Vladimir Putin, deși era comod să arate cooperare cu Occidentul”, spune Siarhei Kharytonau, expert la think-tankul American iSANS, fost jurnalist al serviciului Current Time TV - o rețea în limba rusă a RFE/RL.
După ce Aleksandr Lukașenko a fraudat alegerile prezidențiale din 2020, relațiile cu Occidentul s-au deteriorat considerabil, iar liderul autoritar de la Minsk a ales singurul fel prin care regimul său putea supraviețui nerecunoașterii legitimității venite dinspre Vest – alierea cu Putin.
Potrivit lui Ostap Kryvdyk, directorul Consiliului de Supraveghere Civică a Implementării Planului Național Anual NATO-Ucraina și Associate Fellow la Centrul Analitic al Universității Catolice din Ucraina, depărtarea de Vest cât și uniunea statală dintre Minsk și Moscova au transformat Belarusul într-o țară de tip „proxy” pentru regimul de la Kremlin.
„Putin s-a folosit de protestele din 2020 pentru a-l încolți pe Lukașenko, ce a devenit ulterior un singur mandatar rus.
Regimul de la Minsk se aseamănă, într-un fel, cu Republicile Populare Donețk și Luhansk”, a afirmat Kryvdyk.
Mobilizarea armatei ruse la granița Belarusului cu Ucraina
Ultimele exerciții militare ridică semne de întrebare dacă trupele vor fi retrase vreodată în totalitate de pe teritoriul statului belarus. Pe 14 februarie, Aleksandr Lukașenko a spus că se va întâlni „în viitorul apropiat” cu omologul său rus să discute „când, în ce condiții și conform cărui program” vor părăsi soldații ruși Belarusul.
Experții sunt de părere că șansele lui Lukașenko de a convinge Kremlinul să își retragă echipamentul militar și soldații sunt foarte mici.
„Ceea ce vedem la suprafață nu este dorința lui Lukașenko de a avea trupe rusești în țara sa. Mai degrabă, acesta îndeplinește dorințele venite de la Kremlin pentru a desfășura exercițiile militare, indiferent de criza ce are loc în acest moment”, a transmis Siarhei Kharytonau.
Kharytonau spune că natura relațiilor dezvoltate între Lukașenko și Putin au transformat Minskul într-un „regim marionetă”. Ostap Kryvdyk crede că prezența militară a Rusiei în Belarus poate servi drept o bază de unde Rusia își poate continua activitatea de destabilizare a Ucrainei.
„Ultimele fraze ale lui Lukașenko, cum că acesta va permite plasarea de arme nucleare în Belarus sau că va contraataca dacă Ucraina îl atacă, sunt complet bizare, întrucât Ucraina nu dorește un al doilea front de luptă la momentul de față”, a adăugat Kryvdyk.
Relația dintre Belarus și Ucraina
În ciuda diferențelor de regim, atât Belarusul cât și Ucraina mențin relații comerciale strânse. Regimul lui Lukașenko a jucat un rol vital în aprovizionarea armatei ucrainene cu combustibil pentru vehiculele militare ale acesteia.
Anul trecut, serviciul ucrainean al Europei Libere transmitea că oligarhul belorus, Mykola Vorobya, un apropiat de-al lui Lukașenko, ce a scăpat de sancțiunile occidentale, câștiga un profit semnificativ de pe urma unui program național de construcții din Ucraina.
Programul presupunea ridicarea a sute de școli, spitale, grădinițe, complexe sportive, cât și construirea a mii de drumuri în 2020.
În schimb, Tratatul de Uniune Statală dintre Belarus și Rusia reprezintă o provocare pentru comerțul dintre cele două state. În același timp, Lukașenko a dorit să continue comerțul cu Ucraina, inclusiv după ce Putin a invadat pentru prima dată Ucraina, în 2014, și în ciuda deciziei de la Kiev din 2020 de a nu-l recunoaște drept lider al țării.
Ostap Kryvdyk explică nivelul extins al relațiilor comerciale dintre cele două foste state sovietice. Potrivit organizației World Bank, Ucraina reprezintă a doua țară ca destinație – după Federația Rusă – pentru exporturile din Belarus. Principalele produsele exportate de Belarus către Ucraina sunt petrolul rafinat (aproximativ $2 miliarde), cărbunele ($205 milioane) și fertilizatorii chimici și minerali ($169 de milioane).
„Ucraina a fost capabilă să treacă peste primii ani de agresiune rusă folosindu-se de Belarus ca sursă de combustibil pentru tancurile și camioanele militare, dar și pentru alte tipuri de mașinării cumpărate direct din țara învecinată”, a explicat acesta.
„Belarusul a susținut Ucraina pe tot parcursul războiului cu Rusia, iar Putin a încercat să pună presiune pe Lukașenko prin intermediul Tratatului de Uniune, să renunțe la acest lucru”, a continuat Kryvdyk.
În cazul unui conflict militar cu Rusia, părerile experților sunt împărțiți cu privire la cât de dependente sunt economiile celor două state între ele.
Laurynas Jonavičius e de părere că economia Ucrainei va suferi mai mult decât cea a Belarusului dacă Lukașenko ar autoriza lansarea un conflict ruso-ucrainean de pe teritoriul țării sale. Acesta notează că Belarusul e mai degrabă dependent economic și politic de Rusia, ca urmare a graniței directe și extinse dintre cele două.
„Cu toate acestea, Ucraina are o oarecare importanță pentru Belarus. Dacă Uraina și-ar închide piața pentru mărfurile din Belarus, o parte din comercianții de acolo ar avea de suferit”, a afirmat acesta.
În acest sens, Lukașenko nu doar că nu își dorește începerea unei invazii rusești a Ucrainei de pe teritoriul său – acesta nu își dorește sub nicio formă ca un conflict între acestea să aibă loc. Jonavičius spune că liderul de la Minsk preferă, în schimb, acest statut al incertitudinii cu privire la un conflict militar în zonă datorită importanței strategice recunoscute la nivel internațional.
„Dacă are loc vreun război, Lukașenko nu mai poate controla situația din propria lui țară, întrucât Rusia e deja acolo. Dacă se semnează vreun acord de pace între Rusia și Occident, criza a luat final, iar Lukașenko redevine un pion neimportant în ochii liderilor din Occident. Lukașenko nu-și dorește nici pace, nici război pentru propria sa supraviețuire ca lider”, a concluzionat Jonavičius pentru Europa Liberă.
Propagandă vs realitate
Marți, Rusia a transmis că își va retrage trupele de la granița cu Ucraina. Purtătoarea de cuvânt a ministerului de Externe rus, Maria Zakarova, a transmis că ziua de marți, 15 februarie, va intra în istorie drept „ziua în care propaganda din Vest a eșuat. Au fost umiliți și distruși fără ca vreun foc să fie tras”.
În paralel, parlamentarii din Duma de Stat, Parlamentul Rusiei, adoptau o rezoluție prin care i-au cerut președintelui rus, Vladimir Putin, să recunoască independența Republicilor Populare Donețk și Luhansk. Recunoașterea independenței celor două teritorii, care fac parte din Ucraina, ar fi o încălcare a legilor internaționale și a suveranității Ucrainei.
Noi imagini cu mobilizarea masivă de armament rus la granița cu Ucraina
Liderii din Occident nu au însă încredere în retragerea trupelor anunțată de Moscova. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a comunicat că tensiunile sunt departe de a fi rezolvate, iar ministrul de Externe ucrainean, Dimitri Kuleba, a afirmat că va crede într-o retragere a armatei ruse când o va vedea cu proprii ochi.
Tot pe 15 februarie, în timp ce Kremlinul promitea retragerea trupelor de la granița cu Ucraina, mai multe atacuri cibernetice loveau Guvernul ucrainean și câteva bănci din țară.
Site-ul web al ministerului Apărării „a suferit probabil atacuri DDoS (Distributed denial of service) când a fost înregistrat un număr excesiv de solicitări pe secundă”, a transmis ministerul pe Twitter, adăugând că eforturile de a remedia problema și de a restabili accesul sunt în curs de desfășurare. Atacurile DDoS au ca scop blocarea serviciilor oferite de o entitate legală.
Pe lângă ministerul Apărării, cel de Externe și ministerul Culturii s-au numărat printre instituțiile afectate. Un centru de comunicații și securitate a informațiilor din cadrul ministerului Culturii și Politicii Informaționale nu a spus cine e bănuit că ar fi în spatele atacului, există însă sugestii că Rusia s-ar face vinovată.
