Linkuri accesibilitate

Mobilizare pe Facebook | Românii își oferă casele pentru a-i găzdui pe ucraineni, autoritățile așteaptă


Mame cu copii trec granița din Ucraina înspre România prin Vama Siret/jud. Suceava. Mii, poate zeci de mii de ucraineni ar putea ajunge în România în perioada următoare pentru a scăpa de conflictul din țara lor.
Mame cu copii trec granița din Ucraina înspre România prin Vama Siret/jud. Suceava. Mii, poate zeci de mii de ucraineni ar putea ajunge în România în perioada următoare pentru a scăpa de conflictul din țara lor.

Mai mulți români s-au mobilizat pe Facebook și își pun la dispoziție casele pentru a-i primi pe cetățenii Ucrainei care fug de război. La nivel administrativ, primele tabere pentru refugiați încă așteptau, vineri după-masă, să fie instalate.

Mesajele de ajutor și susținere pentru ucraineni curg, pe Facebook, în fiecare minut.

Români din Cluj, Neamț, Timișoara, Constanța, Vaslui, Argeș, Neamț, București și din multe alte zone ale țării își oferă gratuit locuințele pentru familiile cu copii, inclusiv pentru cei care vin cu animale. Mulți dintre cei care vor să ajute au fost impresionați de faptul că femeile cu copii au fost nevoiți să-și părăsească țara.

Silviu Ardeleanu este unul dintre miile de români care au postat un anunț prin care își oferă sprijinul refugiaților. Bărbatul, care are doi copii gemeni, oferă spre găzduire pensiunea pe care o are la Izvorul Muntelui, în județul Neamț. El spune că l-a impresionat să vadă cum ucrainenii fug cu copiii în brațe din calea războiulu.

Silviu Ardeleanu își oferă spre găzduire pensiunea de la Izvorul Muntelui
Silviu Ardeleanu își oferă spre găzduire pensiunea de la Izvorul Muntelui

„Când am văzut fotografiile cu femeile cu copii n-am putut vorbi vreo trei ore. Având copii… oricine ar fi făcut la fel”, spune, pentru Europa Liberă, Silviu Ardeleanu care așteaptă sosirea primiilor ucraineni în weekend.

De profesie economist, Silvana Strava, din Avrig/jud. Sibiu, s-a oferit și ea să ajute. Femeia are trei copii minori, o fată și doi băieți, și s-a pus pentru un moment în locul ucrainenilor care sunt nevoiți să-și părăseacă țara.

A scris pe grupul „Uniți pentru Ucraina” că oferă cazare și masă pentru o familie cu copii și e dispusă să meargă după ei la graniță, cu toate că stă la câteva sute de kilometru de frontiera ucraineană.

Mulți români au mers în Vama Siret cu apă și sandvișuri pentru a-i întâmpina pe ucrainenii care vin.
Mulți români au mers în Vama Siret cu apă și sandvișuri pentru a-i întâmpina pe ucrainenii care vin.

„Am și eu trei copii și mi se pare înfiorător ceea ce vedem acolo și nici nu ne putem imagina prin ceea ce trec părinții, familiile și copiii în momentul în care trebuie să se despartă sau trebuie să plece cu nimic”, a spus Silvana Strava.

Femeia completează că poate să meargă cu mașina personală să îi transporte pe care îi vor cere ajutorul. Deocamdată nu a primit nicio solicitare pentru găzduire.

„Durerea e foarte mare”

Caesar Sirian a plecat de 16 ani din România și are afaceri în Germania. Are o casă mare la Brașov și a scris un anunț prin care oferă două camere spre găzduire, pentru patru persoane. Asta pentru că are casa în renovări. Spre sfârșitul lunii, după ce se vor termina reparațiile, ar putea să găzduiască mai mulți oameni.

Caesar Sirian își pune la dispoziție casa din Brașov.
Caesar Sirian își pune la dispoziție casa din Brașov.

„Durerea e foarte mare. Mă doare sufletul când îi văd pe oamenii ăia că pleacă și nu știu încotro să o ia. Cred că ar putea toată lumea să ajute”, a spus Caesar Sirian pentru Europa Liberă. El va reveni în România în weekend.

Sute de mesaje de la românii care s-au mobilizat să ajute

Pe un grup de Facebook, o altă femeie a scris în anunțul ei că se întoarce luni în România și de atunci oferă cazare, în județul Satu Mare, pentru patru persoane afectate de conflictul din Ucraina.

În anunțul pus pe grupul Uniți pentru Ucraina, femeia spune că va oferi și acces gratuit la medic, haine și alimente. În plus, dacă va fi nevoie, va merge după ucraineni să-i ia de la graniță.

La punctul de trecere Siret, sute de cetățeni din Ucraina au format cozi imense să treacă în România
La punctul de trecere Siret, sute de cetățeni din Ucraina au format cozi imense să treacă în România

Tot pe Facebook, un alt român își oferă casele din județul Iași pentru cei care vin din Ucraina, una din Schitu Duca pentru 3-4 familii, alta din Miroslava tot pentru 3-4 familii.

O femeie din comuna Berceni, de lângă București, spune și ea că oferă gratuit găzduire pentru femeile cu copii.

Alți membrii ai grupului de ajutor pentru Ucraina se oferă să traducă din rusă în română și invers, în timp ce unii întreabă dacă sunt persoane cu dizabilități care au nevoie de asistență.

Un domn care deține trei fast-food-uri în Argeș spune că poate oferi mâncare gratuită pe termen nelimitat familiilor cu copii.

La punctul de trecere de la Siret, trec sute de ucraineni zilnic
La punctul de trecere de la Siret, trec sute de ucraineni zilnic

Un alt bărbat, din județul Vaslui, spune că oferă cazare pentru o familie care poate să aibă și 6 persoane, în condiții decente.

Printre sutele de români care postează, sunt și unii antreprenori care lasă mesaje prin care spun că oferă o masă caldă refugiaților ucraineni în baza unui act de identitate.

Un bucureștean oferă cazare, dar și loc de muncă pentru o persoană care să aibă o condiție fizică bună și carnet de conducere.

Între membrii grupului sunt și români din Republica Moldova, care postează mesaje de găzduire pentru ucrainenii care sunt în Chișinău, în tranzit spre România.

Ucrainenii au început și ei să ceară ajutor

La început mai timizi, ucrainenii au mulțumit pe grupurile de Facebook românilor care își oferă ajutorul.

O ucraineancă a scris în grupul Uniți pentru Ucraina că nu voia să părăsească Ucraina, dar va pleca în România în comuna Tudora (județul Botoșani). În postare, femeia spune că își va părăsi și casa și pisicile, iar la acest anunț are zeci de răspunsuri de încurajare.

„Ei bine, s-a întâmplat. Îmi părăsesc casa, pisicile, viața obișnuită. Mă duc la Tudora și plănuiesc să merg la București. Am rămas fără bani, nu am mașină. Așa că poate cineva poate să îmi ofere transport și cazare. Nu sunt sigură cât timp pot rămâne în legătură și sincer nu am idee ce să fac”.

Zeci de ucrainieni au plecat din țara lor pentru a trece în România pe la vama Siret.
Zeci de ucrainieni au plecat din țara lor pentru a trece în România pe la vama Siret.

O altă ucraineancă a scris în românește, scuzându-se pentru limba română pe care nu o știe bine, că încă nu se gândește să plece din țara ei, dar e bine să știe că are unde să ceară ajutor în caz că se hotărește. Zeci de români i-au răspuns să nu mai stea nicio clipă în calea războiului.

Printre miile de mesaje de la românii care sar în ajutor, sunt și multe mesaje ale ucrainenilor care răspund și ei tot în română: „Multe mulțumiri cetățenilor României pentru răspunsul prompt și crearea unui grup pentru a ajuta Ucraina!”

Până acum, s-au remarcat trei grupuri principale dedicate ajutorării ucrainenilor nevoiți să își părăsească țara - Uniți pentru Ucraina, Ucrainieni în România și Voluntari în Europa. Dar local oamenii din diverse județe, cum este de exemplu Maramureșul, au creat și ei o comunitate virtuală care să ajute: Maramureșul găzduiește Ucraina.

În grupul Uniți pentru Ucraina s-au adunat, într-o singură zi, de la debutul invaziei rusești până vineri, peste 50.000 oameni. Aceștia își oferă casele și mașinile pentru a-i aduce în orașe și alte localități și pentru a-i găzdui pe cei care vin de peste graniță.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG