„Astăzi anunț că Statele Unite țintesc principala arteră a economiei Rusiei. Interzicem toate importurile de petrol, gaze și energie rusești", a spus președintele Joe Biden, într-o declarație de presă susținută, în mod simbolic, în sala Roosvelt de la Casa Albă.
„Asta înseamnă că petrolul rusesc nu va mai fi acceptabil în porturile americane și că poporul american va da o altă lovitură puternică mașinii de război a lui Putin.”
Decizia nu va fi una fără „costuri” pentru SUA, a avertizat președintele SUA, dar a amintit că atât republicanii cât și democrații au fost uniți în luarea acestei decizii.
„Vor fi și costuri aici, în Statele Unite”, a spus Joe Biden.
„Când am vorbit prima dată despre asta, am spus că apărarea libertății va costa, ne va costa și pe noi, în Statele Unite. Republicanii și democrații înțeleg asta deopotrivă. Republicanii și democrații deopotrivă sunt deciși că trebuie să facem asta”, a spus președintele Biden.
El a mai spus că SUA au oferit Ucrainei asistență de securitate de peste 1 miliard de dolari.
„Transporturile de arme defensive sosesc în Ucraina în fiecare zi din Statele Unite, iar noi noi suntem cei care coordonăm livrările făcute de aliați și de partenerii noștri din Germania până în Finlanda și Țările de Jos. De asemenea, oferim sprijin umanitar poporului ucrainean”, a adăugat el.
Biden a spus că sancțiunile impuse de Statele Unite și aliații săi au făcut deja un „crater” în economia rusească.
El a spus că ultimele decizii au fost luate în strânsă consultare cu aliații și partenerii din întreaga lume.
De când Putin a invadat Ucraina, rubla rusească a scăzut cu 50%, a mai sus Biden. Așa s-a ajuns ca o rublă să valoreze mai puțin decât un penny american.
Decizia administrației americane va afecta doar importurile de petrol ale SUA din Rusia, care reprezintă 8% din totalul importurilor, pentru că SUA nu importă și gaze naturale din Rusia, explică Reuters.
Pe 7 martie, prețul petrolului a atins cel mai ridicat nivel din 2008 încoace, pe fondul temerilor legate de aprovizionarea pieței. În primele minute de tranzacționare, petrolul Brent a ajuns la 139,13 dolari pe baril, iar petrolul american West Texas Intermediate a atins 130,5 dolari.
Biden: Putin pare hotărât să-și continue calea criminală, indiferent de cost
Cât privește acțiunea președintelui rus, care a decis invadarea Ucrainei pe 24 februarie și nu a ascuns că revendică întreaga țară, fapt demonstrat și de campania militară pe care a pornit-o în țara vecină, Joe Biden a spus că Vladimir Putin nu va reuși niciodată să cucerească toată Ucraina.
„Putin pare hotărât să-și continue calea criminală, indiferent de cost”, a spus Biden la Casa Albă.
„El a transformat deja două milioane de ucraineni în refugiați. Rusia poate continua să-și mărească avansul la un preț oribil, dar acest lucru este deja clar: Ucraina nu va fi niciodată o victorie pentru Putin. Putin poate fi capabil să ia un oraș, dar el nu va putea niciodată să țină țara. Și dacă nu răspundem astăzi la atacul lui Putin asupra păcii și stabilității globale, costul libertății și al poporului american va fi și mai mare mâine”, a spus el.
Biden a lăudat, de asemenea, poporul ucrainean pentru rezistența sa în fața războiului.
„Au inspirat lumea cu curajul lor, cu patriotismul lor, cu hotărârea lor sfidătoare de a trăi liber. Războiul lui Putin a provocat o suferință enormă și pierderi inutile de vieți omenești, ale femeilor, copiilor, tuturor celor din Ucraina, atât din Ucraina, cât și din partea rușilor”, a spus el.
Gazul american a atins un record de 4,17 dolari pe galon
Prețul pentru un galon (cca 4 litri) de gaz obișnuit este acum de 4,17 USD, conform Asociației Americane de Automobile, record care-l bate pe cel din 2008, când a atins 4,11 dolari pe galon, transmite CNN.
Pe măsură ce Rusia își continuă invazia în Ucraina, prețurile gazelor cresc cu mult peste prognoze, depășind recordul înregistrat când uraganul Katrina s-a izbit de platformele și rafinăriile de petrol de-a lungul coastei Golfului SUA în 2005.
Datele de preț sunt calculate luând ca bază informații despre prețurile de la 140.000 de benzinării din SUA.
OPIS a confirmat luni seara că a fost atins un nou record de 4,14 USD pe galon.
Aflat într-un turneu în Europa, secretarul de stat american, Antony Blinken, a spus că SUA și aliații au o „discuție foarte activă” despre interzicerea importului de petrol rusesc.
Cu toate acestea, decizia SUA este una unilaterală, fără implicarea aliaților europeni, din cauza dezacordului dintre națiunile europene. Țările UE sunt mai dependente de energia Rusiei decât SUA.
Marți, Blinken el a revenit și a spus că acum este momentul ca Europa să renunțe la dependența de energia rusă.
Este „imperativ”, a spus secretarul de stat al SUA, ca țările europene să înceteze să se bazeze pe energia rusă.
El a spus că există „o oportunitate imperativă în acest moment de a renunța, în sfârșit la dependența de energia rusă”, pe care „Rusia o folosește ca pe o armă.”
Declarațiile lui Blinken au fost făcute la o conferință de presă comună susținută la Tallinn/Estonia cu prim-ministrul estonian Kaja Kallas.
Germania și Ungaria nu susțin sancțiunile asupra energiei rusești
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că Europa nu-și poate asigura aprovizionarea cu energie fără importuri din Rusia.
Energia a fost exclusă în mod deliberat din rundele anterioare de sancțiuni, a spus Scholz într-un comunicat dat luni de guvernul german, adăugând că energia Rusiei este de „o importanță esențială” pentru viața generală, de zi cu zi a cetățenilor săi.
Între timp, ministrul de Finanțe al Ungariei, Mihaly Varga, a declarat că guvernul său nu va sprijini nicio sancțiune asupra energiei ruse.
Într-un videoclip postat luni pe Facebook, Mihaly Varga a vorbit despre daunele substanțiale pe care sancțiunile existente împotriva Rusiei le-au avut asupra economiei sale.
Cu puțin înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, premierul Viktor Orban a fost la Moscova și a suplimentat cantitatea de gaze pe care Ungaria le va importa din Rusia. În conferința de presă de după întâlnire Vladimir Putin a spus că importurile ungare de gaze au cel mai mic preț din Europa.
Boris Johnson: Nu putem opri peste noapte folosirea gazelor și petrolului rusesc. Trebuie o decizie comună
Și premierul britanic, Boris Johnson, a spus luni că Europa nu poate pur și simplu opri utilizarea petrolului și gazelor rusești „peste noapte.”
„Există diferite dependențe în diferite țări și trebuie să fim atenți la asta. Nu poți pur și simplu să închizi utilizarea petrolului și a gazelor peste noapte, fie ele și din Rusia”, a spus Johnson la o conferință de presă comună cu premierul canadian Justin Trudeau și premierul olandez Mark Rutte.
Declarația a fost făcută după ce ministrul de externe lituanian a cerut embargou total asupra vânzărilor de energie din Rusia, spunând că petrolul și gazul rusesc sunt plătite „cu sângele Ucrainei”, susținând astfel declarația similară făcută de șeful diplomației ucrainene, Dmitro Kuleba.
„O vom face împreună – asigurându-ne că avem toți înlocuitorii și proviziile de care avem nevoie”, a spus Johnson.
Câteva ore mai târziu, președintele american a avut o discuție în sistem de videoconferință cu președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul german, Olaf Scholz, și premierul britanic, Boris Johnson.
Planul UE de reducere a importurilor de gaze din Rusia
Uniunea Europeană a prezentat marți un plan de reducere, cu două treimi, a importurilor de gaze rusești în acest an, reducând brusc legăturile energetice cu Moscova, dar fără să le întrerupă, transmite Washington Post.
Propunerea, care va fi discutată de liderii țărilor UE la summitul de la Paris, de la sfârşitul acestei săptămâni, reprezintă o schimbare dramatică pentru blocul comunitar, dependent de energia rusă relativ ieftină dar nu va duce la boicotarea pieței de energie, așa cum a fost ea cerută de Ucraina.
De la invadarea Ucrainei, pe 24 februarie, Statele Unite, UE și aliații au luat măsuri pentru a scoate Rusia din economia globală, înghețând accesul guvernului și ale unor bănci pe piețele financiare, restricționând exporturile și înghețând activele oligarhilor și ale parlamentarilor.
Dar au întârziat să abordeze cu adevărat problema energiei, esențială pentru economia Rusiei.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut boicotarea totală a mărfurilor rusești, inclusiv a energiei.
Când gigantul petroliar a anunțat săptămâna trecută că a cumpărat un transport de petrol rusesc la prețuri scăzute, ministrul ucrainean Dmitro Kuleba a întrebat compania dacă petrolul nu mirosea „a sânge ucrainean”.
Luni, Shell a declarat că îi pare rău. „Suntem foarte conștienți de faptul că decizia noastră de săptămâna trecută de a achiziționa țiței rusesc care să fie rafinat în produse precum benzina și motorina, în ciuda faptului că a fost luată pentru siguranța aprovizionării, nu a fost cea corectă și ne cerem scuze", a spus directorul executiv Ben van Beurden, citat de BBC.
Compania a spus că va opri imediat toate achizițiile de țiței rusesc, că își va închide stațiile din Rusia și că retragerea sa din Rusia se va face „în mod treptat, aliniat cu noile îndrumări guvernamentale”.