„Putin e un fel de politician teflon. Nu știe, n-a văzut. Poate să facă lucrul acesta câtă vreme controlează media, însă, în primăvară, dacă Rusia nu va reuși o victorie, ce va face Putin în fața marelui public, în fața elitei? Pentru că elita poate să înghită prima dată, poate mai înghite a doua, dar a treia oară s-ar putea să nu mai înghită, că nu digeră, se constipă”, susține Armand Goșu.
Politologul crede că presiunea pe Putin ar putea fi atât de mare încât să-l oblige să-și caute un succesor și să încerce un fel de transfer de putere în care el să obțină niște garanții personale.
Armand Goșu spune că rușii s-ar putea teme acum de ucraineni după bombardamentele cu drone împotriva bazelor militare rusești, care ar fi drone sovietice din anii ‘70, însă dotate cu o tehnologie modernă.
„E un mister. Cum reușesc să ajungă la sute de kilometri de linia frontului, astfel încât să nu existe antiaeriană rusească? Ei trec peste orașe, peste unități militare. Cum să nu-i vezi? În condițiile acestea, mă întreb: ar putea lovi și Moscova? S-ar putea trezi rușii cu o dronă care să atace Kremlinul? Pentru că distanța până la Kremlin nu e mai mare față de acele unități militare”, crede acesta.
Întrebat cine îi ajută pe ucraineni cu aceste dispozitive, Armand Goșu susține că ucrainenii au avut de la început această tehnologie, dar nu au utilizat-o și au vrut să fie discreți.
„Sunt niște drone sovietice mari, care au pe ele tehnologie nouă, dar ele sunt pregătite încă dinainte de cineva foarte discret și presupun că e vorba de Israel, pentru că armata israeliană are capacitatea de a moderniza astfel de dispozitive, iar acolo sunt foarte mulți foști militari sovietici”, spune Goșu.
Dacă Occidentul ajută Ucraina suficient de consistent încât Ucraina să obțină victorii în ciuda resurselor enorme de care beneficiază Rusia, atunci Rusia se va recunoaște înfrântă, mai spune istoricul.
Principalele declarații pe scurt:
- Despre frica rușilor: „Cum să nu le fie frică de ucraineni, dacă ei nu mai sunt siguri la sute de kilometri de linia frontului? În plus, la ei e și frica față de nacealnic, față de șef, stăpân, politician, polițist, jandarm. Fete și femei declară că au fost violate în secțiile de poliție, bărbați declară că au fost violați în dube de poliție. Rușii trăiesc frica și violența încă de la naștere”;
- Despre țările pro-ruse: „Vorbim de jocul obișnuit al lui Viktor Orbán, dar el e un geniu al propagandei și manipulării populației. Austria are altfel de interese. N-aș exagera importanța acestora, să spunem cu niște ghilimele, totuși, ‘aliați ai lui Putin’. Funcționează foarte bine relația Ucrainei cu SUA, cu Marea Britanie, cu Canada. Nu poți să mai fii aliatul lui Putin după Bucea și după Irpin”;
- Despre implicarea Belarusului în război: „Nu cred. Putin știe că ar risca o adevărată revoluție acolo. Ar însemna sfârșitul regimului lui Lukașenko. Armata din Belarus e mică și nu e antrenată pentru război. E un fel de jandarmerie. Putin are, însă, nevoie de aeroporturile din Belarus, de spitalele de acolo, pline de soldați ruși răniți, și de poligoanele de antrenament din Belarus pentru noii recruți”;
- Despre posibilul pericol al relației SUA-China-Taiwan: „Nu cred că e un pericol, pentru că Xi Jinping a reușit să rămână la putere, ceea ce își dorea. În momentul acesta, e o criză politică internă foarte puternică în China tocmai din cauza politicii Covid zero. A început să fie contestat, elita politică din jurul lui numai de asta n-are nevoie. Chinezii, pentru ruși, sunt departe de a fi livrat susținerea de care Rusia avea nevoie”;
- Despre 2024, anul electorat al României influențat de război: „Casele de sondare sunt controlate. Undeva, în burta României, crește nemulțumirea, se adună niște forțe care ar putea să țâșnească în 2024. Ne-am putea trezi cu surprize foarte mari. Capacitatea acestor evenimente externe de a influența evoluții și așteptări interne în România e foarte mare și nu știu cum se va deconta”;
- Despre extremismul din România: „E foarte bine controlat de anumite instituții din România. Simion, (liderul partidului AUR - n.r.) băieții ăștia, nu apar de capul lor. Au toți un trecut, sunt dosare pe numele lor, sunt instrumentați de diverse instituții care vor să manipuleze jocul politic din România și emoția publică. Cine l-a creat îl poate și omorî foarte repede, politic vorbesc, dacă va fi nevoie”;
Europa Liberă: Domnule Goșu, în curând se împlinește un an de când Rusia a început războiul în Ucraina și ne întrebăm, la început de 2023, dacă există posibile semne de pace anul acesta?
Armand Goșu: Greu de spus. Depinde de foarte mulți factori. Dacă astrele se vor aranja într-un anumit fel, atunci, sigur, șansele de pace cresc. Dar, în acest moment, cum stau lucrurile, mi-e greu să cred că vom asista la o încheiere a fazei calde a războiului, la negocieri de armistițiu și apoi intrarea în negocieri de pace. Ar trebui prea multe astre să se așeze. Ar fi un joc mult prea complicat.
Mai degrabă vom asista la un an dur, cu o campanie militară care să înceapă undeva în primăvara acestui an. Va fi o încercare a Rusiei, după toate probabilitățile, o încercare a Rusiei de ofensivă care să urmărească modificarea trendurilor.
E greu de crezut că va reuși. Rusia nu are suficiente forțe pentru asta, chiar dacă e un război de artilerie și Rusia are încă suficientă muniție ca să poarte acest război, ucrainenii au un spirit combativ extrem de bun, sunt ajutați în continuare de Occident.
Deci, undeva spre sfârșitul primăverii, în mai, iunie, în funcție de cum evoluează lucrurile pe front, în funcție de cum evoluează ostilitățile pe diversele fronturi din Ucraina, o să putem trage niște concluzii și să spunem dacă suntem mai aproape de pace.
Din punctul de vedere al interesului României, strategic vorbind, de apărare, trebuie ca această pace să se încheie în condițiile de pace avansate de Ucraina și nu în condițiile de pace avansate de Rusia.
Dacă se încheie cu achiziții teritoriale rusești, Rusia nu se va opri aici. Asta înseamnă că în timpul vieții noastre, dacă nu, sigur copiii noștri vor trăi și ei o altă dramă, cum e cea a războiului care se poartă în acest an.
Europa Liberă: Ce credeți că va încerca Rusia în această primăvară?
Armand Goșu: O contraofensivă care să consolideze pozițiile Rusiei în sud și în est, să respingă trupele ucrainene din Luhansk, Donețk, Zaporojie și Herson sau măcar cea mai mare parte din Herson, pentru a consolida acel culoar care leagă Donbasul de Crimeea și a da Rusiei, în felul acesta, chiar dacă e minoră, o satisfacție.
Din punct de vedere strategic e foarte important, pentru că oferă acel coridor terestru cu continuitate teritorială care să îi întărească pozițiile în Marea Neagră.
Europa Liberă: Ne uităm la ce s-a întâmplat recent în estul Ucrainei, în orașul Makiivka, controlat de Rusia. Armata ucraineană pretinde că a ucis și a rănit sute de soldați ruși într-un atac. Rusia recunoaște momentan 63 de morți. Sunt șanse ca anul acesta regiuni precum Donețk, Herson, Zaporojie să fie eliberate?
Armand Goșu: Sigur, sunt mari șanse. Vedem că loviturile armatei ucrainene, vorbim de o lovitură de HIMARS (rachete HIMARS - n.r.) la Makiivka, sunt mult mai precise. Dacă citim site-urile autorităților locale, s-a confirmat că mulți militari cu origine în regiunea Samara, deci pe Volga, ar fi murit în Donbas, cu ocazia atacului de Anul Nou și le-au cerut familiilor lor să ia legătura cu autoritățile.
Lucrurile acestea se întâmplă rar, dar, când se întâmplă, sunt ca un fel de recunoaștere a faptului că armata rusă a înregistrat pierderi umane masive.
Cu siguranță vorbim de o cifră mai mare. Poate nu 400 de morți, 300 de răniți, cum zic ucrainenii. Oricum, e o cifră cu mult mai mare dacă vedem și ce punct militar a lovit. E clar că acolo erau mult mai mulți militari decât 60 sau ceva de genul acesta.
Că armata ucraineană e pregătită de continuarea ofensivei, asta este limpede. Problema în acest moment pe teren, pe fronturile de luptă în Ucraina, este că temperaturile n-au coborât la -5, -7, -10 grade, cât să înghețe terenul ca să se poată mișca utilajul militar care are câteva tone, în acel noroi foarte greu, și tu nu ai din punct de vedere tehnic capacitate, nu poți teleporta tunuri, tancuri, pur și simplu aștepți ori înghețul ori venirea primăverii.
În cazul Rusiei, continuă antrenarea, e o nouă generație de recruți, dar și antrenarea celor mobilizați, pentru că, în septembrie, imediat cum a fost declanșată această mobilizare chipurile, parțial, oamenii au fost trimiși pe front în regiunea Luhansk ca să oprească contraofensiva ucraineană și pierderile umane au fost absolut uriașe acolo.
Or, ca să dai drumul la o ofensivă de proporții, cu șanse de reușită, tu trebuie să-i antrenezi pe acei oameni, pentru că unii au făcut armata acum 7 ani, unii acum 10 ani. Printre ei, sunt oameni care nu mai văd, sunt oameni care trebuie trimiși acasă pentru că sunt bolnavi, sunt cu ciroză.
Ca să pregătești trupele pentru o ofensivă cu ceva șanse de succes, ar trebui să-i antrenezi câteva luni, să-i înveți să utilizeze armamentul, mai ales armamentul greu.
Armata ucraineană nu pierde timpul în perioada asta, ei primesc Patriot de la americani, au început să facă antrenamente pentru armament nou, modern, occidental.
Deci, cele două tabere se pregătesc pentru lupte importante, n-aș spune decisive, pentru că fiecare dintre cele două părți, și ucrainenii și rușii, au rezerve suficient de mari încât să continue războiul și în cazul în care campania de primăvară se va termina cu o înfrângere pentru una sau alta dintre părți.
Europa Liberă: În strategia pe care o pregătește Rusia în primăvară ar fi inclus și Kievul? Riscă vreo secundă Kievul să fie ocupat?
Armand Goșu: Nu cred. Dacă n-au reușit în prima fază a războiului... Multă lume spune că va fi un atac dinspre Belarus. Mi-e greu să cred. Una e să vrei, să visezi, să îți dorești foarte tare și alta e să poți, să ai capacitatea militară de a desfășura o ofensivă împotriva Kievului.
Eu nu cred așa ceva, cum nu cred că e posibilă implicarea armatei din Belarus în război. Nu cred că Lukașenko dorește lucrul acesta, pentru că asta poate să însemne sfârșitul regimului lui.
Și mai e ceva, cel mai important amănunt, de fapt. Armata din Belarus e mică și nu e antrenată pentru război. E o armată antrenată să acționeze împotriva populației, în marile orașe. Deci, e un fel de jandarmerie.
Or, în teatrul de operațiuni s-a văzut faptul că, Putin a trimis și el Garda Națională, care iarăși are funcție de Jandarmerie, a trimis-o în prima fază a războiului în Ucraina, și s-a văzut că nu face față.
Unele din eșecurile din regiunea Donbas sunt puse pe seama Gărzii Naționale a Rusiei care nu a făcut față presiunii de război. Cere un alt tip de antrenament. Una e apărarea ordinii în oraș și e cu totul altceva o luptă pentru a ocupa nu știu ce poziții în afara orașului, împotriva unei armate foarte bine antrenate, cum e cea ucraineană.
Europa Liberă: Dar vizita lui Vladimir Putin în Belarus vizează sută la sută implicarea armatei lui Lukașenko?
Armand Goșu: Cred că e mai mult decât atât. E clar că sunt semnale din partea lui Putin că el ar pune presiune pe Lukașenko ca Lukașenko să livreze mai mult.
Numai că Putin, la rândul lui, înțelege că, cerându-i lui Lukașenko să-și implice armata în război, nu face decât să submineze autoritatea lui Lukașenko, și așa foarte redusă în propria țară, în Belarus, și să riște în Belarus o explozie socială sau o adevărată revoluție colorată împotriva liderului de acolo, într-un moment foarte dificil, de altfel, pentru Rusia.
Eu cred că, de fapt, el are nevoie de aeroporturile din Belarus pe care le folosește. Ați văzut că o parte din dronele care au plecat acum împotriva Kievului au plecat din Belarus.
Ucrainenii preferă să închidă ochii și să nu facă caz din asta, tocmai pentru a nu irita și mai mult Belarusul. E un fel de șantaj reciproc din partea Belarusului. ‘Acum, dacă voi ne amenințați, noi intrăm în război împotriva voastră’.
În al doilea rând, e vorba despre spitalele din Belarus care sunt pline de răniți ruși, soldați ruși care au fost răniți în războiul din Ucraina.
În al treilea rând, e vorba despre poligoanele de antrenament pentru noii recruți și pentru cei mobilizați, care își fac antrenamentele în Belarus și de acolo sunt trimiși pe front.
Deci, cam asta poate Putin în mod real să obțină. Cam asta a și obținut de la Lukașenko. Și mai e șantajul pe care îl practică Putin. Lukașenko e un fel de bombă nucleară și el. ‘Ne supărați, vă amintim de Lukașenko. Cancelariile occidentale întăresc ajutorul pentru Ucraina, le amintim de focoasele nucleare’. Așa și Belarusul astăzi, e un fel de focos nuclear cu care se joacă Putin.
Europa Liberă: Președintele Ucrainei spune în primul discurs de anul acesta că frica a cuprins Rusia. Rușii au toate motivele să se teamă, deoarece simt că vor pierde războiul, spune Volodimir Zelenski. Cu adevărat se teme Rusia? Credeți că frica domnește în Rusia?
Armand Goșu: A început să crească teama aceasta față de Ucraina, după ce ai bombardat de două ori Engels, baza militară de acolo, după ce a comunicat public recent ministrul Apărării că vor continua bombardamentele împotriva bazelor militare rusești. Vorbim de baze militare care sunt la sute de kilometri de linia frontului, vorbim de bombardamente cu drone.
Nu știm ce fel de drone sunt. Unii zic că sunt drone sovietice care pot să zboare sute de kilometri în teritoriul inamic, care sunt drone vechi sovietice din anii ‘70, dar care au pe ele o altă tehnologie… ce tehnologie au pe ele nu știu, israeliană, poloneză, americană.
Deci, e un mister. Cu ce bombardează? Pe 15 august a fost acel atac împotriva aeroporturilor din Crimeea. Nici până astăzi nu știm de unde au pornit, cu ce au atacat ucrainenii bazele, pentru că ucrainenii pe ce-i interesează comunică mult mai puțin și mult mai atent. Au grijă să comunice ce le convine.
Dar, mă interesează din punct de vedere militar, tehnic, cu ce reușesc, cum reușesc să ajungă la sute de kilometri de linia frontului, astfel încât să nu existe antiaeriană rusească?
Ei trec peste orașe, ei trec peste unități militare. Cum să nu-i vezi? Înseamnă că trec undeva foarte jos, la 25 de metri înălțime, la 20 de metri înălțime, trec pe deasupra caselor, pe deasupra blocurilor, și reușesc să ajungă la sute de kilometri.
În condițiile acestea, mă întreb: ar putea lovi și Moscova? S-ar putea trezi rușii cu o dronă care să atace Kremlinul? Pentru că distanța până la Kremlin nu e mai mare față de acele unități militare.
Europa Liberă: Cum credeți că o fac? Care ar putea fi explicația?
Armand Goșu: Eu cred că au tehnologie mult mai bună și au fost foarte discreți ucrainienii. Cred că au avut de la început această tehnologie, dar nu au utilizat-o. E clar că alții nu le-au dat tehnologia asta.
Deci, sunt niște drone sovietice mari, care au pe ele tehnologie nouă, dar ele sunt pregătite încă dinainte de cineva foarte discret și presupun că e vorba de Israel, pentru că armata israeliană are capacitatea de a moderniza astfel de dispozitive.
Și MIG-urile românești, dacă vă amintiți, tot în Israel au fost modernizate, pentru că acolo sunt foarte mulți foști militari sovietici. Ei știu să lucreze și să modernizeze această aparatură militară veche, de tip sovietic.
Întrebați de frică, păi, da, cum să nu-ți fie frică, dacă tu nu mai ești sigur la sute de kilometri de linia frontului? Vorbim de frica de Ucraina, faptul că ne se mai simt în siguranță pe teritoriul Rusiei.
Există frică, care e un fel de componentă a culturii politice rusești, frica față de nacealnic, față de șef, față de stăpân, față de politician. E frica față de polițist, frica față de jandarm. Nu uitați că 25% din populația rusă, potrivit sondajelor de opinie făcute de Levada, declară că a suferit violențe din partea trupelor de menținere a ordinii.
Nu uitați că sunt acolo procente importante de fete și femei care declară că au fost violate în secțiile de poliție, bărbați care declară că în dubele de poliție au fost violați.
Deci, trăim într-o țară în care teama e teribilă și violența împotriva persoanei e uiașă, e de nedescris.
Pentru noi, din fotolii, de la București sau de la Londra, e foarte ușor să spunem ‘dar nu v-ați răsculat, sunteți la fel de vinovați precum Putin de ce se întâmplă în Rusia’.
Dar, noi uităm acest aspect: frica teribilă care, de generații, le e indusă rușilor și violența împotriva persoanei fizice pe care ei o trăiesc practic de la naștere.
Europa Liberă: „Nu ne vor lua independența, nu le vom da nimic”, spune președintele ucrainean. În ce condiții vom putea vorbi de pace? Ucraina spune că nu o să cedeze nimic.
Armand Goșu: Președintele ucrainean a spus în ce condiții poate să încheie pacea: retragerea trupelor rusești, eliberarea întregului teren, garanții ferme de securitate pentru Ucraina, plata compensațiilor pentru daunele de război produse de Rusia, pentru ca să refacă toată acea infrastructură, vorbim de sute de miliarde de dolari, sunt sume uriașe.
Europa Liberă: Și Rusia le-ar putea accepta?
Armand Goșu: În momentul acesta, nu. Spune că va face pace, dar în condițiile în care Ucraina renunță la teritorii. Deci, ar fi un fel de pace contra teritorii. Ucrainenii spun că e inadmisibil.
Lumea occidentală care sprijină Ucraina spune că în secolul XXI nu poți să gândești așa, pentru că astăzi Rusia mușcă din Ucraina, poimâine o să ajungă în regiunea Odesa, răspoimâine o să ceară Dobrogea, pentru că vrea să aibă graniță comună cu Bulgaria, peste doi ani o să ceară trecere pentru Turcia, că vrea graniță comună cu Turcia prin Europa.
Deci, intrăm într-o zonă din asta a nebuniei totale. În momentul acesta avem două programe politice care nu se pot concilia.
Europa Liberă: Care ar fi condițiile prin care Rusia ar putea să accepte înfrângerea sau ar putea să ia calea dialogului?
Armand Goșu: Dacă Occidentul ajută Ucraina suficient de consistent încât Ucraina repurtează victorii, în ciuda resurselor enorme de care beneficiază Rusia, atunci Rusia se va recunoaște înfrântă.
Multe din soluțiile care se pot ivi o să se nască în funcție de evoluția scenei politice de la Kremlin. Mi se pare mult mai important în momentul acesta nu să tragi cu coada ochiului spre ce se întâmplă la Moscova, ci să ai privirea ațintită spre ce se întâmplă la Moscova, pentru că deznodământul acestui război depinde și de ce se întâmplă în frontul de operațiuni, de mersul războiului, dar depinde foarte mult și de ce se întâmplă pe scena politică de la Kremlin.
Or, în momentul în care Putin nu reușește… În toamna trecută, să spunem, a reușit să-i păcălească pe ruși. El a pus înfrângerea de la Herson pe seama militarilor.
Amintiți-vă acea imagine cu Sergei Shoigu (n.r. ministrul rus al Apărării), cu Sergey Surovikin (n.r. comandantul trupelor ruse din Ucraina), acesta din urmă a spus că trebuie făcut un pas tactic, să se retragă, și Shoigu spune ‘da, sunt de acord, executați’.
Putin nu a ieșit în toate săptămânile acelea, nu a ieșit la televizor. Deci, retragerea, eșecul militar de la Herson, totul e în responsabilitatea militarilor.
Putin e un fel de politician teflon. Nu știe, n-a văzut. El poate să facă lucrul acesta câtă vreme controlează media.
În primăvară, dacă Rusia nu va reuși o victorie, nu va obține ceva palpabil, să ocupe ceva, să cucerească întregul Donbas, ceva, acolo, să livreze populației, ce va face Putin? Ce va face față de marele public și ce va face în fața elitei, pentru că elita poate să înghită prima dată, poate mai înghite a doua, dar a treia oară s-ar putea să nu mai înghită, că nu digeră, se constipă.
Și atunci Putin s-ar putea să aibă probleme la el casă, presiunea pe Putin să fie atât de mare încât să îl oblige să-și caute un succesor, să încerce un fel de transfer de putere în care Putin să obțină niște garanții pentru el personal și pentru primul cerc, pentru principalii colaboratori.
Europa Liberă: Populația din Rusia încă vede ce se întâmplă în Ucraina drept o acțiune împotriva teroriștilor?
Armand Goșu: Asta aș vrea să înțeleg. Aș fi vrut acum să fiu în Rusia și să văd, să merg pe stradă și să vorbesc cu oamenii, să înțeleg ce gândesc ei.
De multe ori, noi, în analize, în comentariile noastre, luăm dorința drept realitate. Ce văd pe foarte multe canale din interiorul Rusiei, Telegram, persoane particulare, private sau instituții publice, văd foarte multe reacții, nu știu cât sunt ele de autentice, dar tare mi-e teamă că avem de-a face în Rusia cu un fenomen pe care noi, românii, ar trebui să îl înțelegem mai bine pentru că avem experiența regimului comunist, Ceaușescu, anii ‘90, în care populația este prelucrată, iar propaganda rusească, prin televiziuni, e foarte puternică.
De pildă, ce spunea o femeie într-un autobuz în Novosibirsk, acum câteva zile, când e sunată, i se comunică că i-a murit fiul pe front și începe să plângă, începe să povestească cum îi pregătise medicamente fiului ei să îi trimită acolo și începe să tremure.
Nu i se vede fața, e filmată din spate, în autobuz, un autobuz plin cu călători. Și țipă și blestemă, dar nu-l blestemă pe Putin, blestemă Ucraina.
Asta înseamnă această propagandă pentru câteva generații, cel puțin, inclusiv pentru cei care sunt foarte mici și care se joacă cu puști de lemn pe la grădiniță, imaginea acestei Ucraine ca răul suprem să funcționeze pentru cel puțin jumătate de secol.
Deci, nu Putin e vinovat. Nu e vinovat comisariatul militar care lua copiii, nu-s vinovați cei din elita politică rusă. E vinovată Ucraina pentru că fiul ei a murit în Ucraina. Și asta spune o femeie simplă, cu basma pe cap, în Novosibirsk, într-un autobuz în care călătoreau oameni înghețați de frig.
Europa Liberă: Președintele ucrainean a fost în America. Sunt dispute în America dar și în Europa în privința ajutorului acordat Ucrainei. Care sunt țările care duc o politică pro-sovietică? Austria, Ungaria?
Armand Goșu: E greu să mai duci astăzi o politică pro-rusă. Vorbim de jocul obișnuit al lui Orbán (n.r. Viktor Orbán, premierul Ungariei), dar Orbán, la rândul lui, e un geniu al propagandei, al manipulării populației.
Austria are alt fel de interese. Austria e o țară neutră. Austria a avut un alt tip de relație, veche, cu Imperiul Rus, după aceea cu Uniunea Sovietică, iar marja lor e destul de limitată.
Ei pot să blocheze la un moment dat niște ajutoare pentru Ucraina. Pot să blocheze întâlnirile la nivel NATO între Comisia NATO – Ucraina, dar, până la urmă, lucrurile astea nu sunt atât de importante dacă Uniunea Europeană, dacă liderii Europei chiar vor să livreze ajutor Ucrainei.
Și s-a văzut treaba asta, au livrat, au găsit o soluție să treacă peste împotrivirea Austriei sau a Ungariei. E o mică golăneală din partea lui Orbán care, la rândul lui, e amenințat de niște sancțiuni, că pierde banii din PNRR-ul Ungariei. La fel și Austria.
Dar, n-aș exagera importanța lor, cum n-aș exagera importanța faptului că nu s-a întâlnit Comitetul NATO - Ucraina.
Funcționează foarte bine relația Statele Unite – Ucraina, Marea Britanie – Ucraina, Canada - Ucraina. Vedeți, în cadrul NATO, sunt tot felul de alianțe cu geometrie variabilă. Sigur, e alianța mare NATO, dar, chiar dacă ești în cadrul NATO, tu ai nevoie și de acea relație specială, de parteneri foarte puternici, care să sară să te ajute.
Or, nu te ajută Grecia, nu te ajută nici Turcia, că și ele sunt state membre NATO, nu? Dar, te ajută cel mai important membru NATO, care e America. Sau vine Canada și te ajută sau vine Marea Britanie și te ajută.
Deci, n-aș exagera importanța acestor, să spunem cu niște ghilimele, totuși, ‘aliați ai lui Putin’, pentru că apartenența în clubul occidental te obligă să respecți niște reguli, niște standarde. Or, tu nu poți să mai fii aliatul lui Putin după Bucha, după Irpin.
Merg foarte des în Occident și pot să compar media din România cu media din Polonia, media de stat, televiziunea națională, radioul național. Acum, de sărbători, în Franța, pe programele de știri, jumătate din timpul retrospectivei anului a fost dedicat Ucrainei. Ai zeci de corespondenți de presă în Ucraina.
Subiectul Ucraina deschide știrile în Franța, chiar dacă Franța nu este foarte pro-Ucraina. Lucrul acesta se întâmplă și în Spania, ai zice ‘țări depărtate, ce îi interesează pe spanioli ce se întâmplă?’. Îi interesează foarte tare ce se întâmplă.
România, care e foarte aproape de Ucraina, e cea mai aproape de Ucraina, are cea mai lungă graniță cu Ucraina dintre statele clubului occidental, e mult mai puțin interesată de Ucraina.
Nivelul dezbaterii publice în România despre Ucraina e mult mai jos decât e în țări mult mai îndepărtate, care, aparent, cel puțin, n-ar trebui, n-au motive să fie atât de interesate de Ucraina în 2023.
Europa Liberă: În 2023, vedeți un pericol în relația Statele Unite ale Americii – China – Taiwan? Crește tensiunea acolo?
Armand Goșu: Nu cred, pentru că Xi Jinping (n.r. președintele Chinei) a reușit să rămână la putere, ceea ce își dorea. În momentul acesta, e o criză politică internă foarte puternică în China tocmai din cauza politicii Covid zero.
A început să fie contestat, elita politică din jurul lui numai de asta n-are nevoie. Sigur, chinezii sunt cu ochii pe Rusia, pe ce se întâmplă în Ucraina, dar au reacționat mult sub așteptările Rusiei.
Nu au luat poziția Rusiei, recunosc integritatea teritorială a Ucrainei, deci, chinezii, pentru ruși, sunt departe de a fi livrat susținerea de care Rusia avea nevoie. Acea susținere Rusia nu a găsit-o decât la Iran și la Belarus. Vorbesc de susținere politică, vorbesc de cumpărare de tehnică militară.
Coreea de Nord, Iran și Belarus nu pot să înlocuiască China, India, cu care Lavrov și Putin se lăudau că au o relație specială.
Europa Liberă: Intern, cum stăm, domnule Goșu? Dacă 2023 va continua să fie un an cu război aproape de România, va veni 2024 an electoral important în țara noastră, cum va influența alegerile?
Armand Goșu: Grea întrebare. România să știți că e cel mai mare mister pentru mine și, în general, ce s-a întâmplat în toți acești ultimi 30 de ani, mi-e mult mai ușor să înțeleg Rusia, Ucraina decât România.
Nu doar că lipsește literatură de specialitate, dar România pare așa, o operațiune specială, probabil cum și-ar fi dorit Putin.
Pentru că nu ai date, nu știu care sunt trendurile exact. Casele de sondare sunt controlate sau nu au un prestigiu suficient de puternic încât să te încrezi în rezultatele lor.
Și e și sentimentul acesta că în România a revenit schizofrenia, că oamenii evită să mai spună ce gândesc și e puternic acest sentiment că undeva, în burta României, crește nemulțumirea, se adună acolo niște forțe care ar putea să țâșnească în 2024, când ne-am putea trezi cu surprize foarte, foarte mari.
Eu am mai trăit sentimentul acesta în 2003-2004, când lucrurile păreau bătute în cuie, Năstase părea președinte 110% și, ca o vijelie, așa, a trecut revoluția portocalie din Ucraina, în toamna lui 2004, care a resetat tot jocul politic din zonă.
Capacitatea acestor evenimente externe de a influența evoluții și așteptări interne în România e foarte mare și nu știu cum se va deconta.
Cert este că actuala putere are tot interesul să minimizeze impactul evenimentelor externe asupra scenei interne și să pregătească o lungă domnie a USL-ului încă 8 ani, până în 2032.
Dacă Putin ar mai avea și el două mandate de președinte, ar sta și el până atunci la Kremlin.
Europa Liberă: Extremismul crește în 2023 în România?
Armand Goșu: Să știți că el e foarte bine controlat de anumite instituții din România. Simion, (n.r. liderul partidului AUR) băieții ăștia, nu apar de capul lor. Au toți un trecut, sunt dosare pe numele lor, sunt instrumentați de diverse instituții care au nevoie, vor sau intenționează să manipuleze jocul politic din România, emoția publică din România.
Eu nu cred că are capacitatea să fie un jucător autonom. Deci, cine l-a creat îl poate și omorî foarte repede, politic vorbesc, dacă va fi nevoie, dacă nu, sigur, e nevoie să creezi iluzia acestui joc politic intern, să fluturi amenințarea naționalismului și să-l ții undeva la 20%.
Amintiți-vă, Vadim Tudor a avut peste 20%. Ca să câștige alegerile Ion Iliescu, în 2000, a avut nevoie de un Vadim Tudor și s-a reluat practic aceeași strategie electorală care a fost utilizată în ‘96 la Moscova.
Boris Elțîn, care nu avea nicio șansă în alegeri, dar i l-ai contrapus pe Gennady Zyuganov care era comunistul, cel care voia să întoarcă Rusia la Uniunea Sovietică. Și, dintr-o dată, Elțîn a câștigat.
Sau la alegerile din ‘99 din Ucraina când Leonid Kucima reușește să câștige un al doilea mandat în fața, să spunem, omului trecutului.
La fel și la noi, în 2000, Ion Iliescu a reușit să câștige un mandat de președinte, votat de toată lumea cu două mâini, să salveze cu ghilimele de rigoare democrația românească.
Europa Liberă: Presa își îndeplinește menirea anul acesta, să arate faptele, să arate adevărul?
Armand Goșu: Presa românească arată foarte rău.
Europa Liberă: E slăbită?
Armand Goșu: Arată mai rău ca niciodată. Sunt nostalgic aici, dar îmi amintesc cu mare, mare regret că exista BBC, Europa Liberă era și în FM. Exista o competiție. Era cu totul altul nivelul jurnalismului.
Cred că s-a dedulcit presa la banii oligarhilor în anii 2000, când atunci au crescut salariile extrordinar, ajungeau ziariști din România să aibă salarii mai mari decât ziariștii de la Berlin sau de la Londra, salarii de zeci de mii de euro.
Cred că atunci oligarhii au corupt presa. Ziariștii s-au lăsat corupți, s-au compromis. Și de-asta lucrurile arată absolut îngrozitor.
Dar, să știți că natura are oroare de vid și o să apară o altă generație, poate nu neapărat absolvenți de jurnalism. Vedem că dezbaterea s-a mutat aproape integral pe rețelele sociale, pe facebook. Acolo e mult mai interesant, afli mult mai multe lucruri.
Presa, în momentul acesta, inclusiv presa mainstream, se mulțumește să preia subiecte de pe rețelele sociale, inclusiv cu copy paste și să le mute în paginile ziarelor.
E bine că acest proces a început deja, pentru că în 2024 vom avea 4 campanii electorale și va fi mare nevoie de presă, de jurnaliști care să-și facă meseria.
