Starețul mănăstirii ortodoxe Lavra Pecerska din Kiev, mitropolitul Pavlo, fost plasat, sâmbătă, în arest la domiciliu pe fondul acuzațiilor de colaborare cu invadatorii ruși, aduse de autoritățile ucrainene membrilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene, afiliate Moscovei.
Aceasta este diferită de Biserica Ortodoxă a Ucrainei, a cărei autocefalie a fost recunoscută acum patru ani de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol.
Și Biserica Ortodoxă a Ucrainei a anunțat, în luna mai 2022, după începerea invaziei, că a rupt legăturile cu Patriarhia de la Moscova, al cărei patriarh, Kiril, susține războiul. Dar autoritățile ucrainene spun că, de fapt, legăturile cu Rusia au fost menținute.
De mai multe luni, serviciile de securitate ale Ucrainei acuză clericii Bisericii Ortodoxe Ucrainene că distribuie propagandă rusă și chiar că furnizează informații forțelor ruse aflate în Ucraina.
Clădiri aparținând acesteia au fost percheziționate frecvent. În decembrie, un preot a fost condamnat la închisoare pentru că a transmis informații despre pozițiile de luptă ale forțelor ucrainene.
Luna trecută, autoritățile ucrainene au cerut evacuarea de membrii Bisericii Ortodoxe Ucrainene a complexului mănăstiresc din Kiev - Lavra Pecerska.
Reprezentanții acesteia acuză persecuția la care ar fi supuși.