Linkuri accesibilitate

Document CRJ: Nicolae Ciucă a fost sesizat în februarie 2023 despre „azilele groazei”. Precizările Guvernului


Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a fost premier între 25 noiembrie 2021 și 12 iunie 2023, zi în care a demisionat, iar șefia Guvernului a fost preluată de Marcel Ciolacu, președintele PSD, conform înțelegerii dintre cele două partide.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a fost premier între 25 noiembrie 2021 și 12 iunie 2023, zi în care a demisionat, iar șefia Guvernului a fost preluată de Marcel Ciolacu, președintele PSD, conform înțelegerii dintre cele două partide.

Centrul pentru Resurse Juridice (CRJ), organizația non-guvernamentală care monitorizează activitatea din centrele sociale din România, a publicat un document prin care arată că a trimis o sesizare cu privire la „azilele groazei” către Nicolae Ciucă atunci când era prim-ministru, în februarie 2023, scrie G4Media.

ONG-ul semnala că instituțiile din domeniu nu au reacționat sau au oferit răspunsuri superficiale și evazive, find enumerate de la Ministerul Muncii, al Sănătății, Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială până la Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov și cea a Sectorului 3

De asemenea, CRJ a cerut premierului să preia coordonarea situației de la centrele „Sfântul Gabriel cel Viteaz” și „Casa Cora” din orașul Voluntari, respectiv „Armonia” din comuna Afumați.

Documentul CRJ poate fi consultat aici.

Sesizarea face referire la nereguli și încălcări ale drepturilor persoanelor cu dizabilități pe care le-a constatat în azilele respective, dar și la situația pe plan național.

„Sunt sute de persoane care au fost bătute, traficate, violate, înfometate, legate, sechestrate şi pentru care nimeni nu răspunde penal”, se mai arată în informarea către fostul premier.

„Lipsa unei mecanism de coordonare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi/sau psihosociale închise în centre şi spitale, la nivelul instituţiei Guvernului României, permite ca autorităţile publice centrale aflate în coordonarea unor ministere, să ignore abuzurile sau şă îşi paseze responsabilitatea, timp în care oamenii suferă sau mor”, mai spune CRJ.

ONG-ul îi mai cerea lui Nicolae Ciucă să constate că „mai mulți jurnaliști de investigație s-au implicat în identificarea abuzurilor realizate la adresa drepturilor persoanelor cu dizabilități instituționalizate în centre (în special) private, scoțând la iveală «parteneriate suspecte» între anumiți operatori economici și factori politici din Ministerul Familiei și Ministerul Muncii”.

Precizările Guvernului: Sesizarea a fost trimisă rapid în Justiție

Fostul premier Nicolae Ciucă a fost contactat pentru o reacție, care va fi adaugată după ce va răspunde.

În schimb, surse guvernamentale spun că sesizarea CRJ „a fost trimisă rapid în Justiție, fiind vorba de aspecte de natură penală”.

După ce a primit sesizarea, cabinetul fostului premier ar fi trimis-o „la scurt timp” către Corpul de Control, care, în urma verificărilor, ar fi trimis sesizarea către Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea.

„La data primei sesizări formulate de către Centrul pentru Resurse Juridice, respectiv 1 martie 2023, aspectele semnalate de către aceasta se aflau deja în atenția Corpului de Control al Prim-ministrului, ca urmare a sesizării formulate în data de 22 februarie 2023 de către o altă organizație neguvernamentală.

Corpul de Control al Prim-ministrului, ca urmare a sesizării primei organizații neguvernamentale, din data de 22 februarie 2023, a sesizat în data de 08 martie 2023 Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea cu privire la faptele reclamate, context în care, la data primirii adresei CRJ la Guvernul României, Corpul de Control efectua deja demersuri în cauză”, se mai arată în răspunsul Guvernului.

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG