Israelul a ordonat locuitorilor să părăsească centrul orașului. Într-o postare pe reţeaua X, purtătorul de cuvânt al armatei pentru presa arabă, Avichay Adraee, le-a cerut locuitorilor „cartierelor Al-Katiba, Al Mahatta şi din centrul oraşului din guvernoratul Khan Younis” să evacueze zona, potrivit BBC.
În același timp, prim-ministrul Qatarului spune că țara sa va continua eforturile de a face presiuni asupra Israelului și Hamas pentru un armistițiu „în ciuda șanselor reduse”.
Prezent duminică la Forumul de la Doha, șeicul Mohammed bin Abdulrahman al-Thani a spus că ostaticii au fost eliberați din Gaza datorită negocierilor, nu ca urmare a acțiunilor militare israeliene. El a adăugat că eforturile de mediere continuă, în ciuda bombardamentelor israeliene în Gaza, care „îngustează fereastra” pentru un rezultat de succes. Dar „nu vom renunța”, a spus al-Thani.
Surse israeliene au declarat pentru postul public israelian Kan că ofensiva militară intensă pe care Israelul o desfăşoară în Fâşia Gaza ar putea continua încă două luni, informează duminică EFE.
După încheierea perioadei de lupte intense, este de aşteptat ca forţele israeliene să continue să desfăşoare operaţiuni localizate şi selective în interiorul Fâşiei Gaza.
Aceste informaţii sunt în concordanţă cu declaraţiile de sâmbătă seară ale consilierului israelian pentru securitate naţională, Tzachi Hanegbi, care a dat asigurări că operaţiunea actuală ar putea dura mai multe săptămâni sau luni.
Potrivit oficialilor militari, este de aşteptat ca în următoarele ore să fie preluat controlul complet al taberei de refugiaţi Jabalyia, unde trupele israeliene au purtat lupte grele în ultimele zile.
Este totodată de aşteptat ca armatei israeliene să îi mai ia câteva zile pentru a controla cartierul Shijaiya din oraşul Gaza, iar calculele arată că va mai dura aproximativ o lună şi jumătate pentru a prelua controlul asupra altor puncte, cum ar fi oraşul Khan Younis, în sudul Gaza, unde trupele israeliene îşi concentrează acum ofensiva terestră.