Linkuri accesibilitate

Israelul permite noi rute umanitare în Gaza. Joe Biden avertizase că, fără măsuri de protejare a civililor, politica SUA se va schimba


Joe Biden l-a avertizat pe Beniamin Netanyahu că Israelul trebuie să protejeze civilii din gaza și lucrătorii umanitari ori, în caz contrar, politica SUA față de Israel se va schimba.
Joe Biden l-a avertizat pe Beniamin Netanyahu că Israelul trebuie să protejeze civilii din gaza și lucrătorii umanitari ori, în caz contrar, politica SUA față de Israel se va schimba.

Israelul declară că a aprobat deschiderea a două rute umanitare. Anunțul vine după ce președintele SUA, Joe Biden, l-a avertizat pe premierul Beniamin Netanyahu că va condiționa sprijinul SUA de măsuri concrete de protecție a civililor și lucrătorilor umanitari.

Punctul de trecere a frontierei Erez din nordul Fâșiei Gaza va fi redeschis temporar pentru prima dată de la începutul războiului, iar portul Ashdod va fi, de asemenea, deschis pentru livrări umanitare, au anunțat oficialii israelieni.

Mai multe ajutoare din Iordania vor putea, de asemenea, să intre prin punctul de trecere Kerem Shalom

Măsurile anunțate de Israel vin la câteva ore după ce președintele american Joe Biden a vorbit cu premierul israelian Beniamin Netanyahu și i-a cerut măsuri concrete de protejare a populației civile din Gaza și a lucrătorilor umanitari.

Biden i-a spus lui Netanyahu că sprijinul SUA pentru Israel va depinde de măsurile luate pentru reducerea impactului umanitar devastator al războiului asupra populației din Gaza.

Avertismentul președintelui SUA, transmis joi într-o convorbire telefonică cu premierul Beniamin Netanyahu, a venit după multiplele apeluri americane din ultimele luni ca Israelul să-și schimbe tactica în Gaza, scrie Reuters.

Atacurile armatei israeliene în enclava palestiniană au dus la moartea a zeci de mii de palestinieni, iar uciderea celor șapte lucrători umanitari ai World Central Kitchen (WCK) pare să fi fost momentul care a epuizat răbdarea Washingtonului.

Președintele Joe Biden „a arătat clar necesitatea ca Israelul să anunțe și să implementeze o serie de pași specifici, concreți și măsurabili pentru a aborda daunele civile, suferința umanitară și siguranța lucrătorilor umanitari”, a transmis Casa Albă după convorbirea telefonică a liderilor american și israelian.

Președintele Biden „a precizat că politica SUA legată de Gaza va fi determinată de evaluarea noastră privind acțiunea imediată a Israelului cu privire la acești pași”, a declarat Casa Albă într-un comunicat.

De asemenea, președintele Biden i-a solicitat lui Netanyahu o încetare imediată a focului care să ducă la o ameliorare a situației umanitare și la protejarea civililor nevinovați.

La un briefing după convorbirea telefonică, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, a refuzat să detalieze schimbările concrete pe care SUA le-ar face în relația cu Israelul, dacă Tel Aviv-ul nu ia măsurile solicitate de Washington.

La rândul său, întrebat despre posibile schimbări în politica SUA, purtătorul de cuvânt al lui Netanyahu, Tal Heinrich, a declarat pentru Fox News: „Cred că este ceva ce Washingtonul va trebui să explice”.

SUA este principalul furnizor de arme al Israelului, iar administrația Biden a oferit Tel Aviv-ului protecție diplomatică la ONU. Mai multe rezoluții ale Consiliului de Securitate, considerate nefavorabile Israelului, au fost respinse după ce SUA s-a folosit de dreptul său de veto.

Cum s-a ajuns la divergențele majore SUA-Israel

Luptătorii grupului militant palestinian Hamas au atacat Israelul pe 7 octombrie, ucigând 1.200 de persoane și luând 253 de ostatici, potrivit statisticilor israeliene.

Israelul a ripostat cu un asediu total asupra Fâșiei Gaza care a ucis peste 33.000 de palestinieni, potrivit autorităților sanitare din Gaza controlate de Hamas.

Președintele Joe Biden, care s-a descris ca fiind sionist, a sprijinit ferm Israelul în primele zile ale operațiunilor sale militare în Gaza.

Dar, pe măsură ce numărul morților din Gaza a crescut și războiul s-a extins cu noi fronturi în Liban și Yemen, administrația Biden a început să ceară tot mai apăsat încetarea focului și accesul la ajutor umanitar.

Luna trecută, SUA s-au abținut de la un vot al Consiliului de Securitate al ONU care cerea încetarea imediata focului, acțiune care a atras criticile Israelului. A fost prima măsură concretă luată de Washington care reflectă divergențele dintre SUA și Israel.

Președintele Joe Biden se confruntă, de asemenea, cu o nemulțumire în creștere în rândul Partidului Democrat din cauza felului în care a gestionat războiul din Gaza. Menținerea unui asemenea curent ar putea afecta sprijinul de care Joe Biden se va bucura în competiția electorală împotriva lui Donald Trump.

Analiști citați de Reuters estimează că în cazul în care Israelul nu satisface cererile SUA, cel mai probabil, Tel Aviv-ul va pierde tot mai mult susținerea din Consiliul de Securitate al ONU, pentru că impunerea unor condiții pentru livrarea de arme ar lăsa Israelul vulnerabil la atacurile Hezbollah sau ale Iranului.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG