Prim-ministrul interimar Dimitar Glavchev a cedat „presiunii externe” a Rusiei și Serbiei și a încercat să schimbe un vot al reprezentantului bulgar la ONU împotriva comemorării genocidului de la Srebenița, arată corespondența secretă dintre premier și trimisul bulgar la ONU.
ONU a aprobat o rezoluție de comemorare a genocidul de la Srebrenița, care a avut loc în 1995, în ciuda opoziției puternice din partea sârbilor și rușilor. Președintele sârb Aleksandar Vučić a numit-o „foarte politizată”..
84 de membri din cei 193 de membri ai Adunării Generale au votat în favoarea propunerii, iar 68 s-au abținut.
Rezoluția desemnează ziua de 11 iulie ca „Zi internațională de reflecție și comemorare a genocidului din 1995 de la Srebrenița”.
Anual, în această zi va fi comemorat masacrul în care au fost uciși 8.000 de bărbați și băieți musulmani bosniaci din Srebenița în urmă cu aproape 30 de ani.
Corespondența dintre Glavchev și ambasadorul bulgar la Națiunile Unite, Lachezara Stoeva, sugerează că Glavchev a instruit-o pe Stoeva cu câteva ore înainte de votul din 23 mai să se abțină de la vot.
Or, opoziția sau abținerea ar fi reprezentat o abatere bruscă în politica de până acum a Bulgariei pe subiect, la care Stoeva a fost chiar coautor.
Stoeva a votat pentru în numele Bulgariei, împreună cu alte 83 de țări, față de 19 împotrivă și 68 de abțineri.
Documentele publicate pe 29 mai de Biroul de Raportare și Date de Investigații (BIRD) - care este condus de un ONG francez fondat de un jurnalist de investigație bulgar - conțin și un presupus mail trimis către Stoeva cu câteva momente înainte de votul planificat prin care îi spunea să se abțină din cauza „ situației tensionate” din jurul ei.
Mailul mai include, de asemenea, un răspuns de patru pagini de la Stoeva care-i explică premierului bulgar că o astfel de mișcare ar fi un „act extrem care ar putea fi explicat doar prin presiunea externă și ar aduce prejudicii grave imaginii Bulgariei în cadrul comunității internaționale”.
Ea mai spune că o astfel de acțiune este „contrară valorilor euroatlantice pe care le susținem” și sugerează că „singura concluzie posibilă” ar fi că Rusia sau Serbia au făcut presiuni asupra Bulgariei.
Glavchev, care acum este independent, a devenit prim-ministru interimar în aprilie pentru perioada premergătoare votului din 9 iunie.
Guvernul bulgar a emis o declarație pe 30 mai în care a spus că documentele scurse în presă sunt „doar o parte a procesului de luare a deciziilor și nu reprezintă întregul acestuia”.
El a recunoscut că scrisoarea transmisă trimisului ONU este autentică, dar a spus că „nu conține instrucțiunile finale către ambasadorul Lachezara Stoeva”.
Acesta a numit scurgerea de informații „un element al unui atac hibrid” în contextul unei campanii electorale și a spus că „dăunează intereselor Bulgariei”.
BIRD a sugerat că Glavchev a fost influențat de o conversație între Aleksandar Vučić și fostul prim-ministru bulgar Boyko Borisov.
După ce a argumentat fără succes împotriva adoptării rezoluției în sala ONU din New York pe 23 mai, Aleksandar Vučić a spus după vot că „speram la o surpriză din partea Bulgariei. Cu cinci minute înainte de întâlnire, eram convins că Bulgaria se va abține de la vot.”
Rezoluția nu face nicio mențiune despre sârbii bosniaci care au comis masacrul după ce forțele de menținere a păcii ale ONU au abandonat regiunea, considerând-o o „zonă sigură” după un conflict sângeros soldat cu epurare pe criterii etnice.
Vučić a numit ceea ce s-a întâmplat la Srebrenița „o tragedie”, dar spune că s-au pierdut vieți de ambele părți și respinge caracterizarea crimelor ca pe un genocid, poziție împărtășită și de Moscova.
Camera de apel a Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (ICTY), precum și Curtea Internațională de Justiție (CIJ), au numit crimele în masă de la Srebrenița drept genocid.
Un raport din 22 mai publicat pe site-ul de știri independent Dnevnik a afirmat că Serbia a folosit canale neoficiale pentru a determina o schimbare de poziție a Bulgariei la votarea rezoluției ONU.
Fostul trimis bulgar la ONU, Stefan Tafrov, care candidează pentru Parlamentul European, a avertizat că „Glavchev nu ar trebui să cedeze presiunii sârbe”.