FBI transmite într-un comunicat că investighează în continuare dacă atentatorul a acționat singur sau a fost sprijinit, chiar dacă indiciile de până acum sugerează că acesta a acționat solitar. În atac, o persoană din publicul venit la evenimentul electoral a fost ucisă, iar alte două grav rănite, pe lângă fostul președinte Donald Trump, care a fost rănit la ureche.
FBI mai transmite că nu a identificat deocamdată un motiv pentru acțiunile atentatorului, însă investigația amplă continuă.„Lucrăm pentru a determina succesiunea evenimentelor și mișcările trăgătorului înainte de împușcare, colectarea și revizuirea dovezilor, efectuarea interviurilor și urmărirea tuturor pistelor”, arată comunicatul FBI, care precizează că telefonul atentatorului este examinat de specialiștii biroului, împreună cu alte dispozitive găsite de anchetatori la locuința și în mașina atentatorului.
Biroul Federal de Investigații precizează că arma de foc folosită a fost cumpărată legal și că persoana care a tras nu era o persoană cunoscută de FBI înainte de acest incident.
Instituția a mai transmis că profilul de pe social media al atacatorului din Pennsylvania nu conține limbaj amenințător și nici nu au găsit antecedente de probleme de sănătate mintală.
Directorul FBI, Christopher A. Wray, a anunțat că ancheta FBI a mobilizat resurse semnificative:
„Trăgătorul poate fi decedat, dar ancheta este în curs de desfășurare. Și, din această cauză, suntem limitați în ceea spune în acest moment. (...) Poporul american poate fi sigur că nu vom lăsa nicio piatră neîntoarsă pentru înțelege ce s-a întâmplat”.
Pe 14 iulie, FBI a anunțat că l-a identificat pe Thomas Matthew Crooks, în vârstă de 20 de ani, din Bethel Park, Pennsylvania, ca fiind persoana implicată în tentativa de asasinare a fostului președinte Donald Trump din 13 iulie.
Președintele SUA, Joe Biden, a cerut opiniei publice americane să aibă răbdare până la încheierea investigației FBI.
„Nu avem încă nicio informație despre motivația atacatorului. Știm cine este. Îndemn pe toată lumea: vă rog să nu faceți presupuneri cu privire la motivele sau afilierile sale”, a cerut președintele Biden.
Joe Biden și Donald Trump au făcut ambii un apel la unitate națională după atacul armat de la miting. Biden a ordonat o investigație independentă privind posibile breșe de securitate.
„În acest moment, este mai important ca niciodată să rămânem uniți și să ne arătăm adevăratul caracter ca americani, rămânând puternici și hotărâți”, a spus Trump pe Truth Social.
Donald Trump participă la Convenția Republicană
În timp ce investigația FBI continuă, Donald Trump a ajuns în Milwaukee, Wisconsin, pentru Convenția Națională Republicană, informează BBC.
Coborând din avion, fostul președinte ridicat pumnul în aer, același gest pe care l-a făcut imediat după ce a fost împușcat sâmbătă.
Conferința partidului din Milwaukee se desfășoară conform planului, în ciuda împușcăturilor de sâmbătă seara la un miting din Pennsylvania.
Donald Trump a declarat pe rețelele de socializare că inițial s-a gândit să-și amâne călătoria cu două zile, dar ulterior a decis că nu poate permite unui potențial asasin să forțeze schimbarea programului.
Aproximativ 50.000 de persoane sunt așteptate să participe la evenimentul de patru zile, în timp ce partidul își susține cauza în fața alegătorilor înainte de alegerile generale din noiembrie.
Donald Trump ar urma să anunțe la convenție și persoana care ar urma să devină vicepreședinte, în cazul în care câștigă alegerile.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.