TRU.Prezidențiale fără probleme pentru alegători lămuriți (II)

Mecanismul e ceva mai simplu și mai puțin pozitiv decît o sugerează aura înnoitoare a acestei etichete. Schimbarea de generații și efectele ei presupun o valoare negativă. Altfel spus, schimbarea de mentalitate și valori pe care o recunoaștem într-o generație nouă vine din diminuarea sau chiar eliminarea memoriei.

Noile generații se îndepărtează constant de un trecut pe care și-l mai amintesc tot mai puțin sau pe care nu l-au trăit. În acest sens, schimabarea vizibilă în România anului 2019 anunță ceva natural. La 30 de ani distanță de fondarea noului regim politic, valorile generale, opțiunile, simpatiile și antipatiie care dau temepratura politică nu se mai află în locul care le-a născut. Alegătorii sub 50 de ani nu își mai amintesc vechiul decor și nu se mai recunosc în politica generată de aceste date. Dar schimbarea de generații nu e, singură, suficientă pentru o deplasare la nivelul observat în camapania pentru prezidențialele anului 2019. Nu e greu de bănuit că celălalt factor major de schimbare e diaspora. Termenul și-a pierdut aproape complet înțelesul rațional, după ce a fost folosit de mai toată lumea în mod extrem.

Cert e că dislocarea a aproape 4 milioane de cetățeni români, în majoritate maturi și activi politic, a creat o realitate romînească paralelă, cu baza în afara țării. Și un mit, așezat, cel mai adesea, greșit. Diaspora e un fenomen masiv, dar nu în felul descris de suporterii politici ai liberalismului. Invocată și celebrată adesea de comentatori, puterea de vot a românilor din diaspora e potențial enormă, dar concretizarea ei e considerabil mai redusă. Aproximînd, numai 15% din românii diasporei votează. Procentul a atins un maxim în 2019, dar rămîne modest și e perfect explicabil pentru un grup omogen în statistici, dar dispersat geografic pe suprafețe uriașe. De fapt, comportamentul diasporei e absolut normal. Numai nevoia de excepționalism imprimată de comentatori l-a făcut să pară altfel. Adevărata pondere a diasporei nu trebuie, de fapt, căutată în puterea de vot, ci în capacitatea formidabilă de influență pe canalele ce duc, înapoi, spre casă. Jumătatea de milion de voturi directe ale românilor din diaspora a produs, proababil, de cîteva ori mai multe voturi acasă. Ecuația e firească. Familiile și grupurile vecine rămase acasă vor fi influențate masiv de sfaturile, valorile și succesul celor plecați. E clar, de pildă, că eșecul PSD și al Vioricăi Dăncilă, într-o zonă sigură ca Moldova e legat de influența diasporei. Numărul celor plecați din Moldova e superior cotei din orice altă regiune a țării. Acolo unde numărul e mai redus sau plecările mai recente influența diasporei e mai mică și asta se vede în Sud. Tot în Sud, proximitatea Bucureștiului funcționează ca un aspirator intern de migranți și reduce numărul celor ce pleacă în afara țării.

Cele mai clare victorii ale PSD și ale Vioricăi Dăncilă s-au înregistrat în trei județe sudice: Teleorman, Giurgiu și Olt.

După schimbarea de generații și diaspora, cealaltă forță care a modificat climatul public românesc e o experiență acumulată și întărită în 30 de ani de viață fără șocuri. După 1990, violența a dispărut cu totul din viața politică. Stins e și șocul privatizărilor de la începutul anilor ’90. În plus, migrația forței de muncă a redus confictele sociale și a diminuat masiv rolul sindicatelor. Ultimul șoc înregistrat în viața societății românești a venit în 2007, odată cu admiterea în Uniunea Europeană.

Efectele au fost considerabile, dar lipsite de dramă. Membră a UE, dar nu și a zonei Euro, România a fost lovită de criza din 2008-2009, iar impactul, desi sever, a fost resorbit relativ rapid. Cea mai importantă consecință a prezenței în UE e de înregistrat altundeva: în deplasarea de interes politic și public spre justiție. Focalizarea pe justiție adoptată sub influența UE a dus la deplasarea mediilor urbane spre teme etice și devize morale generale. Ele au devenit suficiente pentru a despărți binele de rău și pentru a așeza într-o zonă sau alta politica de partid și, în 2019, candidații la prezidențiale.

Pericolul pe care îl presupune moralizarea societății e deja evident, în formele lui incipiente. Astfel, populația urbană educată a dezvoltat un complex separator de superioritate care îi permite să declaseze moral zona rurală și a orașelor mici. Persistența votului PSD e pusă în seama unei deficiențe morale și transformată în adversar al intereselor superioare ale României. Explicațiile prezentate, din păcate cu toată serizoitatea, pentru ajustifica refuzul unei dezbateri cu Viorica Dăncilă sînt parte a acestei nevroze elitare nedeclarate. Președintele Iohannis se justifică susținînd că Dăncilă reprezintă un partid care a făcut rău României.

Mai mulți comentatori folosesc argumentul după care Dăncilă e atît de prost dotată intelectual încît trebuie ferită de propria reputație și nu exclusă dintr-o dezbatere care i-ar lumina infirmitățile. Ambele argumente sînt ridicole. Mai întîi, PSD a obținut, în primul tur, 23% din voturile exprimate. Asta ar duce , mai departe, la concluzia că o cincime din cei ce au votat, au votat împotriva României. Argumentul prostiei care o exclude pe Dăncilă de la dezbateri e totuna cu a spune că situația se putea rezolva din timp cu un ceritificat medical care să ateste că Dăncilă nu se poate înscrie la prezidențiale. Mai departe, același argument împinge la convingerea că electoratul PSD trebuie scos din joc pe motive de inferioritate mentală. E ciudat că nici o organizație civică nu a luat apărarea cetățenilor români vizați de acest tip de filozofie și e la fel de ciudat că aceste considerații vin de la oameni care se recomandă de mulți ani susținători necondiționați ai democrației și ai statului de drept.

Pe deasupra tuturor acestor factori și subfactori, lumea românească trăiește cu o convingere recoltată din mersul confirmat al istoriei. E vorba de percepția după care lucrurile s-au așezat și nimic catastrofal nu mai poate întrerupe sau modifica brutal cursul vieții. Violența de masă, războaiele și revoluțiile au dispărut în trecut, odată cu generatoarele lor. Ponderea demografică în scădere de la un cap la altul al Europei trebuie să fi favorizat, de asemenea, această senzație. Pentru un viitor previzibil lung, politica și istoria par să fi făcut pace, sleite și lipsite de combatanții obișnuiți. Alegerile prezidențiale din România și lipsa lor de contradicții sînt rezultatul logic al unei pacificări care lucrează de 30 de ani. 2019 a adus primele prezidențiale fără probleme pentru alegători lămuriți.