Analiză. Trei probleme pe care le-a dezvăluit pandemia în societatea românească

În România au fost confirmate peste 840 de mii de îmbolnăviri și 21.156 de morți. Dincolo însă de cifrele seci se ascund infinit de multe drame individuale și colective; pandemia a fost și este o hârtie de turnesol pentru societate în ansamblul ei.

Au ieșit la iveală disfuncționalități majore în capacitatea statelor de a gestiona o astfel de catastrofă medicală, cinismul unor politicieni dar și abnegația corpului medical, confuzia valorilor, echilibrul fragil dintre bine și rău.

România nu face notă discordantă în acest peisaj, și, ca peste tot în lume, marile probleme ale statului și societății în ansamblul ei au căpătat un contur mai pregnant. Ce ne-a aratat pandemia?

1. Sistemul de sănătate este complet nereformat

Principala lecție a pandemiei românești este cea legată de disfuncționalitățile majore ale sistemului de sănătate, rămas din multe puncte de vedere încremenit undeva în timp. Problemă arhicunoscută, subiect de campanii electorale și de nesfârșite polemici vreme de 30 de ani, timidele reforme din sănătate nu au făcut decât să remedieze, parțial, dezastrul moștenit din perioada comunistă.

Încă de la începutul pandemiei s-a văzut clar că sistemul era depășit de situație, cum s-a întâmplat, de altfel, în multe alte țări din lumea occidentală, cu diferența că la noi decalajul părea de nedepășit.

• Spitalele, majoritatea vechi de zeci de ani, erau pur și simplu nepregătite, atât din punct de vedere al numărului de paturi, circuitelor (cazul de la spitalul județean Suceava rămâne emblematic), personalului medical insuficient, al dotărilor și regulilor care trebuie respectate. Așa s-a ajuns să fie nevoie de trecerea mai multor spitale sub conducere militară, lucru unic în Europa.

Transformarea unor spitale, în unele județene, în spitale COVID nu a rezolvat decât parțial problema, dar a ridicat alta, la fel de serioasă: mulți bolnavi cronici, în special cu afecțiuni oncologice și cardiace, au fost abadonați.

• Problema secțiilor de terapie intensivă a fost încă din primele momente piatra de încercare. Fără paturi suficiente dotate cu aparatura medicală necesară (ventilatoare mecanice), în clădiri improprii, cu circuite electrice subdimensionate nevoilor tot mai ridicate de oxigen, ATI-urile au fost și continua să fie bombe cu ceas. Incendiul de la secția de terapie intensivă a spitalului din Piatra Neamț, în care au murit arși de vii 10 pacienți, a fost urmat, câteva luni mai târziu de cel de la spitalul ”Matei Balș” din București, soldat cu alte 18 victime. De fapt, în doar două luni, în România au avut loc 5 incendii în spitale. Controlale făcute la secțiile ATI din diverse spitale au dezvăluit zeci de deficiențe, de la lipsa autorizațiile de securitate la incendiu, lipsa hidranților, instalații electrice vechi, subdimensionate și cu defecțiuni.
• Personalul medical insuficient și, uneori, prost calificat s-a dovedit în pandemie o problemă mai serioasă decât cea din statisticile care vorbeau despre exodul medicilor. Așa cum arăta un raport al Băncii Mondiale, unul din patru medici a plecat să lucreze în străinătate în ultimii ani. În perioada 2000 - 2013, numărul medicilor români care au părăsit țara a crescut cu peste 650%, depășind 14.000 în 2013 (peste 25% din totalul medicilor români). Potrivit lui Dorel Săndesc, președintele Comisiei de Anestezie-Terapie Intensivă din Ministerul Sănătății și vicepreședintele Societății Române de ATI, în spitalele din România sunt doar 1.000 de medici de Terapie Intensivă și în jur de 800 de rezidenți. Or, medicii de terapie intensivă nu se fac peste noapte.

• Direcțiile de Sănătate Publică (DSP-urile) s-au dovedit din primul moment veriga slabă a sistemului. Complet nereformate și politizate de-a lungul tuturor guvernărilor, au fost și continuă să fie depășite de situație. Deși în vara anului trecut, fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, vorbea într-un interviu pentru Europa Liberă despre reforma și depolitizarea DSP-urilor, până în acest moment nu s-a întâmplat mare lucru, cu excepția schimbării unor șefi de DSP numiți de PSD.
• Militarizarea a fost soluția găsită de guvernanți pentru a face față marilor probleme ale sistemului medical. În primele două luni ale pandemiei nu mai puțin de patru spitale au fost trecute sub conducere militară sau au fost aduși medici militari pentru coordonarea unor secții, cum s-a întâmplat la spitalul din Suceava, la cel din Deva, Focșani și Universitarul din București. Au urmat spitalul din Arad, cel din Sibiu, din Vrancea, Galați, chiar și DSP București. Coordonarea campaniei de vaccinare a fost și ea încredințată unui medic militar, colonelul Valeriu Gheorghiță.

”Pandemia a funcționat peste tot ca o radiografie fără milă a tuturor vechilor țări și neîmpliniri, iar ceea ce ni s-a dezvăluit astfel este înspăimântător. De la infrastructura conductelor de apă caldă la cea a instalațiilor electrice, de la structura contradictorie și lipsită de rigoare a sistemelor de salarizare și recompensare până la structura strigătoare la cer a sistemului de pensii, de la structura programelor școlare până la structura nesigură și adesea suspectă a relațiilor dintre puterile funcționând în statul care ar trebui să fie de drept, totul este deteriorat, învechit, nemaifuncțional, greșit, putred, totul trebuie restructurat, refăcut, regândit, așezat pe alte baze, mai corecte, mai logice, mai raționale, mai oneste”. ( Poeta Ana Blandiana)

2. Divizarea societății românești

Pandemia a fost o hârtie de turnesol și pentru faliile adânci din societatea românească, oricum marcată și înainte de disensiuni pe probleme de fond. Au căpătat accent mai vechi chestiuni aflate în dispută, dar au apărut o mulțime de altele noi.

• Primul val al pandemiei a venit la pachet cu întoarcerea multor români din străinătate acasă, zilnic vămile de la granița vestică fiind luate cu asalt de mii de concetățeni de-ai noștri din Italia, Spania, Franța. În primăvara lui 2020 s-au reîntors în țară peste 1 milion de români, care, teoretic, ar fi trebuit să intre în carantină. Autoritățile erau depășite și făceau degeaba apel la oameni să nu se întoarcă acasă. De teama îmbolnăvirii, dar și din neîncredere față de capacitatea statului de a gestiona situația, a apărut un curent de respingere a diasporei. De unde până atunci, în special în perioada protestului din 10 august 2018, diaspora era glorificată și iubită, sentimentele unei minorități din țară au făcut o piruetă.
• O disensiune mult mai profundă a fost cea creată de curentul negaționist și cospiraționist, mai exact al celor care contestau existența virusului și credeau în tot felul de teorii ale conspirației care circulau în spațiul virtual cu precădere, dar nu numai. El a avut priză la public și pentru că a fost susținut de politicieni, medici, preoți, vedete media sau agitatori de profesie. Un studiu IRES din mai 2020 arăta că 49% dintre români nu cred că noul coronavirus e atât de periculos. De la cântărețul Marcel Pavel la fosta șefă a Spitalul de Oftalmologie din București, Monica Pop, la arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, la actorul Dan Puric, academicianul Alexandru Surdu și deputații PSD Adrian Solomon și Ioan Irinel Stativă, până la Călin Popescu Tăriceanu, Viorel Cataramă și Adrian Severin, lăudat de Sputnik, organul de propagandă al Kremlinului, toți promovau teoriile conspiraționiste și se pronunțau împotriva măsurilor restrictive, inclusiv lockdown-ul, impuse de guvern.

Îți mai recomandăm

Cine sunt negaționiștii: lideri de opinie care nu cred că virusul există

Proasta comunicare a autorităților care au lăsat lucrurile să scape de sub control, ajungându-se până acolo încât existau bolnavi care refuzau internarea sau se externau la cerere din spital ( lucru posibil în vara trecută ca urmare a unei decizii CCR), i-a determinat pe mulți medici să ia poziție publică împotriva acestui curent.

„Pe de o parte avem o pătură socială care a luat foarte în serios pandemia, care a presat pentru acțiuni guvernamentale coerente și care a respectat restricțiile, pe de altă parte, o altă pătură socială care a fost foarte ușor de manipulat prin teoriile conspirației, ceea ce a făcut ca România să se împartă pe acest clivaj: cei care sunt dispuși să colaboreze cu autoritățile și cei care, într-un spirit de protest, refuză orice colaborare. Lucru pe care l-am plătit masiv, pentru că ei sunt cei care nu au respectat gesturile barieră și au făcut posibilă propagarea virusului”. (Cristian Pârvulescu- analist politic)

• O altă dispută care a divizat societatea la fel de profund a fost (și continuă să fie) cea legată de poziția unor înalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române față de măsurile de restricție care au vizat interzicerea pelerinajelor și oficierea slujbelor în interiorul lăcașurilor de cult. Remarcat s-a făcut arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, care a încălcat cu bună știință regulile de distanțare, purtatul măștii și a susținut pelerinajele, inclusiv cel de Sfântul Andrei, interzis de autorități. Diana Șoșoacă, avocata lui Teodosie, a participat activ la toate acțiunile. Autoritățile au eșuat în luarea unor măsuri drastice împotriva acestor încălcări ale legislației, poate și pentru că BOR a susținut, uneori deschis, alteori prin tăcere sau indirect, aceste derapaje.

”Acea parte a societații care a asumat responsabil pandemia și a interiorizat regulile a fost foarte rezervată față de modul în care Biserica s-a comportat, nu toată Biserica, ci acea grupare fundamentalistă din interiorul ei, pe care o cunoșteam de la referendumul pentru familie, care s-a activat cu disperare acum. Clivajul stat-biserică s-a amplificat”. ( Cristian Pârvulescu- politolog)

Îți mai recomandăm

BOR tace în fața derapajelor IPS Teodosie. Baconschi: „Alimentează un deplasat complex de persecuție anti-ortodoxă”

Pe de altă parte, în pofida acestor extreme, populația în majoritatea ei nu s-a arătat receptivă față de diversele curente negaționiste și conspiraționiste, care în timp au pierdut din avânt, iar nerespectarea măsurilor impuse de autorități nu a fost un fenomen. Mai mult, depășit debutul stângaci al campaniei de vaccinare și reticența unor medici, aceasta se dovedește un succes, România aflându-se în topul țărilor din UE la vaccinare. Curentul anti-vaccinist este cel care are cea mai mică priză la public.

3. Profitorii politici ai pandemiei

Politizată în momente-cheie, pandemia a devenit o rampă de lansare atât pentru un partid extremist și negaționist precum Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), dar a revigorat și PSD care a profitat de traumele sociale și de greșelile guvernului. Falia din societate a devenit vizibilă în cele două rânduri de alegeri care au avut loc în această perioadă.

Acum un an, guvernul Orban fusese demis prin moțiune de cenzură iar Florin Cîțu fusese desemnat să formeze guvernul. Președintele Iohannis, PNL și USR erau cu gândul la alegerile anticipate pe care anunțaseră că le doresc, demiterea cabinetului Orban fiind un prim pas spre ele. Poate de aceea, pe 11 martie, Klaus Iohnnis declara cu calm: ”să demitizăm un pic boala, fiindcă am citit câteva articole ieri, unde se vorbea despre un virus ucigaș, într-o manieră foarte apocaliptică”. Peste doar 5 zile era declarată starea de urgență iar România intra în carantină.

Șocul pentru cei ajunși la putere a fost imens din cauza problemelor existente în sistemul medical, iar în prima parte a pandemiei, PNL și președintele au pus politica între paranteze. Ceea ce s-a simțit în faptul că România e scăpat relativ ușor din primul val, oricum mai bine decât multe alte țări europene.

Nu același comportament l-a avut PSD-ul, intrat în opoziție și cu mari probleme în interior, care nu a ratat ocazia să conteste măsurile guvernului, folosindu-se și de majoritatea pe care o avea încă în parlament, dar și de Avocatul Poporului provenit din ALDE, partid aflat în alianță cu PSD, și de Curtea Constituțională, unde, la fel, deține majoritatea.

Exploatarea politică a pandemiei și acțiunile împotriva restricțiilor și a măsurilor de prevenție împotriva coronavirusului nu au avut însă un sprijin popular în acea fază, lucru care s-a văzut la alegerile locale.

Apropierea alegerilor parlamentare, esențiale pentru stabilitatea politică și a guvernului pentru următorii patru ani, au făcut însă ca în plin val doi al pandemiei, guvernul să joace electoral. Deși cazurile de coronavirus creșteau dramatic, spitalele și secțiile de ATI erau pline, iar decesele creșteau și ele, măsurile au fost slăbite, s-a evitat carantinarea unor zone și orașe deși incidența era cu mult peste limita de 3 la mia de locuitori. Mai mult, prin câteva gesturi, cum a fost scoaterea focarelor din calcul sau schimbarea bazei de raportare a populației, guvernul a lăsat senzația că manipulează cifrele în scop electoral. Panica și nemulțumirea și-au spus cuvântul la alegeri, unde s-a înregistrat un record de absenteism.

„​AUR a venit exact pe clivajul referitor la Biserică și produs de teoriile conspirației și a reușit să atragă un electorat naționalist, care nu mai avea o reprezentare, dar mai ales pe cel fundamentalist religios, care fusese conturat deja în campania Coaliției pentru Familie, și care a primit o direcție de vot. Acea direcție e neolegionară. AUR a mobilizat votul de protest, votul naționalist și votul fundamentalist. Totul a fost posibil la o prezență foarte redusă”. (Cristian Pârvulescu, analist politic)

Pe acest fond, ascensiunea unui partid de factura AUR a fost o surpriză previzibilă. Profitorul real al tuturor problemelor generate de criza sanitară a fost acesta. Partea societății care crede în conspirații, care s-a lăsat manipulată de vectori de opinie răsăriți din neant în mediul virtual și de Biserică a avut un cuvânt greu de spus. Nu s-a întâmplat însă doar în România.