Linkuri accesibilitate

Cum se va petrece Paștele în țările cu populație majoritar ortodoxă. Restricție vs relaxare


Ieronim, arhiepiscopul Atenei.
Ieronim, arhiepiscopul Atenei.

Conform unui acord semnat de Ministerul de Interne cu Biserica Ortodoxă Română, lumina va fi adusă la oameni de voluntari ai bisericii, iar credincioșii vor sta acasă în noaptea de Înviere. Cum se întâmplă în alte țări majoritar ortodoxe?

Republica Moldova:

Slujbele de Înviere vor fi oficiate în biserici de preoți, dar oamenii nu vor avea acces nici înăuntru, nici în curte.

„Slujbele în biserici vor fi oficiate doar de slujitorii Domnului fără enoriași. Cetățenii vor scoate merindele la poartă, iar preoții vor merge și le vor sfinți”, a explicat Pavel Voicu, ministrul de Interne al R. Moldova.

Bulgaria:

Slujba de Înviere va fi oficiată în bisericile din Bulgaria, iar oamenii vor avea acces, dar cu respectarea normelor de distanță și protecție.

Primarul Sofiei a ordonat dezinfectarea zonelor din jurul bisericilor, iar lăcașele de cult vor oferi enoriașilor măști și dezinfectant.

Premierul bulgar, Boiko Borisov, a declarat că nu dorește să închidă bisericile ca în vremurile comuniste. Iar patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, după decizia de a nu împărți crengi de salcie în Duminica Floriilor, a explicat că „este cel mai mare compromis pe care l-am făcut în istorie”.

Grecia:

Guvernul elen a anunțat restricții de circulație și mai drastice în perioada Paștelui. În mod tradițional, grecii plecau din orașe către casele de vacanță în insule sau în mediul rural cu ocazia sărbătorilor, așa că Executivul a decis că nu poate permite aceste mișcări în contextul pandemiei.

Filtre pe șosele și autostrăzi, elicoptere și drone vor fi folosite pentru a monitoriza situația. Este permisă numai deplasare celor care pot demonstra că au reședința primară la locul de destinație. Amenzile se ridică la 300 de euro de persoană și reținerea numerelor de înmatriculare pentru 60 de zile.

În biserici, slujbele vor fi oficiate de cler, însoțit de corul bisericii. Credincioșii nu vor avea acces, iar biserica i-a rugat pe oameni să stea acasă.

Serbia:

Președintele Alexander Vucic a anunțat o interdicție totală de părăsire a locuințelor de vineri, ora 17:00 până marți, ora 05:00. Președintele a extins astfel interdicția impusă de guvern, care ținea până luni, la ora 05:00.

Cine nu respectă măsura este pasibil de amenzi sau chiar închisoare.

Rusia:

Oficial, Biserica Ortodoxă Rusă și-a îndemnat credincioșii să stea acasă în perioada pandemiei, oferind slujbe transmise live online. Cu toate acestea, o declarație sau măsură privind închiderea tuturor bisericilor pentru enoriași nu există.

Singurul ordin explicit a fost adresat bisericilor din Moscova, care rămân închise pentru public în perioada Paștelui.

Unii membri ai clerului din Rusia se opun deschis măsurilor și apelează public la organizarea slujbelor de Paște cu public.

Belarus:

Președintele Alexander Lukașenko a decretat că noul coronavirus îi infectează „doar pe cei slabi”. În consecință, Belarusul nu a luat nicio măsură de izolare, închidere a școlilor sau bisericilor. Doar cazurile confirmate pozitiv sunt plasate în carantină.

Weekendul trecut, de pildă, catolicii din Belarus au celebrat Paștele fără restricții.

Președintele a precizat explicit că „nu există niciun virus în Belarus” (țara are 2.000 de cazuri confirmate) și „chiar și așa noi îi vom salva pe toți” pentru că cei slabi, așa cum afirmă Lukașenko, „au peste 80 de ani și 135 de kilograme”.

Georgia:

Biserica și Guvernul au ajuns la un acord de exceptare a credincioșilor de la restricțiile impuse în perioada pandemiei.

Astfel, în bisericile mari, enoriașii vor putea merge la slujbe cu păstrarea distanței de doi metri între ei. La bisericile mici, slujbele vor fi organizate afară. Poliția va supraveghea respectarea măsurilor de igienă și protecție.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG