Linkuri accesibilitate

Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu se despart oficial de Ponta. Ei și alți 14 membri au demisionat din Pro România


Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu au demisionat din Pro România

Cei 16 politicieni au semnat o demisie colectivă și anunță că vor să se implice „într-un proiect de reformare a societății românești”. Pe lista demisionarilor se află șase deputați, care au votat pentru învestirea Guvernului Orban, gest criticat la momentul respectiv de Victor Ponta, liderul Pro România. Unii dintre ei au fost suspendați din partid.

Ceilalți 10 membri Pro România care au demisionat erau coordonatori ai unor filiale ale partidului.

Demisionarii susțin că au creat Pro România în 2017, într-un moment dificil, și că s-au regăsit „pe deplin” în acest proiect. „Bunele intenții însă, uneori, nu sunt de ajuns. Este nevoie de ceva mai mult pentru ca, în timp, proiectele și strategiile pe care le propunem să prindă contur. Iar aici, dificultățile apar, de multe ori, acolo unde te aștepți mai puțin. (…) Inițial, proiectul Pro România a fost fundamentat pe o componentă ideologică de centru, însă am constatat o evoluție susținută spre o altă direcție, schimbându-se doctrina și idealurile. Reamintim faptul că, de când am intrat în politică, am fost adepții ideilor social-liberale, deoarece România are nevoie de politici și măsuri care să pună pe primul loc libertatea și drepturile cetățenilor, dar care includ totodată și aspectele sociale”, precizează cei 16 demisionari.

Lista demisionarilor din Pro România

  • Daniel Constantin –Fondator şi Primvicepreşedinte PRO România, deputat
  • Sorin Mihai Cîmpeanu – Fondator şi Primvicepreşedinte PRO România, deputat
  • Mircea Banias - Deputat, Vicepreședinte PRO Romania şi Coordonator Constanța
  • Damian Florea - Fondator, Deputat, Coordonator Ilfov
  • Liviu Balint - Deputat, Coordonator Sălaj
  • Georgian Pop - Deputat
  • Răzvan Mitu - Fondator, Vicepreședinte PRO România și Coordonator București
  • Cristian Cosmin - Fondator şi Vicepreședinte PRO România
  • Raluca Haliţ - Fondator PRO România, Coordonator Tineret București
  • Georgică Dumitru - Coordonator Dâmboviţa
  • Marius Sanfirişcă - Coordonator Hunedoara
  • Silvian Dan - Coordonator Olt
  • Gigi Danuț Feţeanu - Coordonator Sibiu
  • George Manciu - Coordonator Sector 2
  • Letiţia Stoian - Coordonator Sector 4
  • Dan Marian - Coordonator Sector 5

Ponta spune că demisionarii merg la PNL

Le mulțumesc foștilor noștri colegi pentru tot ce am realizat împreună în ultimii ani în politică / le respectăm decizia de a se alătura PNL și sperăm să influențeze în bine actul de Guvernare - dar majoritatea covârșitoare a membrilor Echipei ProRomânia dorim să rămânem pe propriul nostru drum”, a reacționat Victor Ponta pe contul de Facebook.

La începutul lunii decembrie, europarlamentarul Mihai Tudose și-a înaintat demisia la organizația Pro România din Brăila. „Motivele acestui act și anume totalul dezacord cu deciziile conducerii centrale fiind de notorietate nu le mai detaliez”, a precizat Tudose.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG