Linkuri accesibilitate

Efectele imaginilor de coșmar din spitalul Reșița. „Semnalul e să ne păzim, impactul e devastator”


Ministrul Sănătății a cerut controale la Spitalul Județean de Urgență Reșita, după apariția imaginilor cu bolnavi dezbrăcați, căzuți pe holuri.
Ministrul Sănătății a cerut controale la Spitalul Județean de Urgență Reșita, după apariția imaginilor cu bolnavi dezbrăcați, căzuți pe holuri.

Imaginile cu bolnavii nesupravegheați și ținuți în condiții teribile la Spitalul Județean Reșita arată nepăsarea personalului medical de acolo, iar în plină pandemie, ele sporesc neîncrederea în sistemul medical. Teama de internarea în spital îi face pe mulți să se trateze acasă, cu efecte grave.

Vicepreședintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Gheorghe Borcean, a spus, pentru Europa Liberă, că se va demara o cercetare în cazul condițiilor inumane în care au fost ținuți pacienții infectați cu coronavirus care suferă de boli mintale.

„Marți o să avem ședință la Colegiul Județean și vom lua în discuție această chestiune”, argumentează Gheorghe Borcean. Vicepreședintele CMR, coordonator al Departamentului de Jurisdicție profesională, subliniază că, dacă familia pacientului prezentat în imagini dezbrăcat și stând pe jos va face o reclamație, ar putea fi urmărit mai ușor traseul pacientului în spital și cine au fost persoanele în răspunderea cărora se afla.

Vicepreședintele CMR taxează aspru atitudinea personalului medical față de pacienții de la Spitalul Județean din Reșița.

„Poți să ai o mie de reguli și norme ale Autorității Naționale de Monitorizare și Control al Calității în Sănătate, poți să ai toate formele de ghiduri și de practici, dar trebuie să îți pese. Și asta nu poți să scrii într-o normă și într-un ghid sau carte. Începând de la ultima femeie de serviciu până la medicul șef de secție, cuiva trebuie să îi pese. Nu poți să treci pe lângă așa ceva”, a explicat Gheorghe Bocean.

El subliniază că nu contează dacă pacienții care apar în imaginile respective sufereau sau nu de boli mintale, fiindcă cei care se îngrijeau de saloanele respective trebuiau să ia atitudine.

De aceeași părere este și Georgiana Pascu, managerul Programului Pledoarie pentru demnitate în cadrul Centrului de Resurse Juridice, care spune că, imaginile par că arată o secție abandonată, în care nu s-a mai intrat de multă vreme.

„Dincolo de starea de degradare fizică a infrastructurii, nu pot să vorbesc neapărat de neglijență aici. Lăsa impresia că nu se intra deloc aici. Eu nu am văzut la alte spitale, un om să fie lăsat să stea dezbrăcat în mijlocul holului”, spune ea.

De altfel, și medicul psihiatru Gabriel Diaconu scrie, pe pagina sa personală de Facebook, că „acei oameni se fac vinovați de maltratarea bolnavilor, de neglijență criminală, imaginile respective denotă cruzimea, nesimțirea, nepăsarea unora chemați altfel să aibă grijă de suferind. Doctor, asistentă, infirmieră laolaltă. Cum? Cum te poți tu numi medic, sau cadru sanitar, și să permiți că la tine pe secție stau oameni căzuți pe culoarele reci? Voi n-aveți ce căuta în meseria asta, nici unul”.

Imagini cu bolnavi nesupravegheați, îmbrăcați sumar sau stând dezbrăcați pe holul spitalului, aflat și el într-o stare de curățenie precară, au apărut recent în spațiul public. Potrivit managerului unităţii medicale, Alina Stancovici, condiţiile din spital sunt cunoscute, imaginile prezentate fiind suprinse în Staţionarul 3, în secţia de Pneumologie, care a fost extinsă din vară la 70 de paturi şi a preluat pacienţi COVID-19, inclusiv dintre cei cu afecţiuni psihice, relatează Agerpres. Managerul unității a spus că a fost demarată o anchetă internă, iar ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a cerut controale la spitalul județean.

„Reșita este imaginea a ceea ce se întâmplă în multe dintre secțiile de psihiatrie bolnavi cronici. Întotdeauna în România, spitalele de psihiatrie au fost lăsate în plan secund: fonduri mai puține, interes mai puțin”, spune Georgiana Pascu.

Centrul de Resurse Juridice a sesizat, de altfel, și Parchetul în legătură cu condițiile inumane în care sunt cazați și tratați la Spitalul Județean Reșița pacienții infectați cu coronavirus, care suferă de boli mintale. CRJ solicită intervenția de urgență a ministrului Sănătății și a celorlalte autorități abilitate, pentru a afla motivele pentru care în spitalul județean din Reșița pacienților nu le sunt respectate drepturile la sănătate și demnitate.

„Pentru mulți, semnalul e să ne păzim. Pentru sceptici, impactul e devastator”

Faptul că imaginile acestea apar la scurtă vreme după tragedia de la Piatra Neamț, unde în total 12 oameni și-au pierdut viața în urma incendiului care a izbucnit la secția ATI a spitalului județean, riscă să creeze neîncredere față sistemul medical, mai ales în contextul numărului mare de persoane care continuă să se infecteze cu Covid-19 și al unei lupte neîncetate a medicilor pentru salvarea vieților pacienților.

„Pentru cei mai mulți pacienți, semnalul este să ne păzim să nu ajungem așa și noi. Pentru cei sceptici, impactul este devastator: vedeți că am avut dreptate, de ce să mă duc acolo să ajung ca omul acela, să pățesc ca el?”, subliniază doctorul Borcean.

Pe de altă parte, medicul Virgil Musta, șeful Secției de Boli Infecțioase de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, explica anterior pentru Europa Liberănumărul mare de decese cauzate de Covid-19 în România depinde și de momentul în care pacientul se prezintă la spital. Dar teama de internare este mare, iar consecințele pot fi, uneori, fatale.

„Sunt persoane care nu doresc să se interneze, din diferite motive. Dar, în momentul în care se desaturează și nu mai respiră, vin cu leziuni severe pulmonare, cu 70% din plămâni distruși, este dificil să mai poți face ceva. Când toate mecanismele sunt sunt declanșate, e foarte greu să fie întoarse”, a spus, doctorul Virgil Musta, atrăgând atenția că sunt pacienți care se prezintă la spital și după o săptămână de când sunt bolnavi, punându-se pe ei și pe cei din jurul lor în pericol.

În condițiile în care spitalele devin supraaglomerate, singura armă a românilor este respectare regulilor impuse de autorități, crede vicepreședintele Colegiului Medicilor: Cetățenii trebuie să înțeleagă să aibă grijă de ei și să respecte toate măsurile, că alte mijloace nu avem acum”.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG