Ea a ispășit o pedeapsă de 105 zile pentru că a participat la protestele împotriva lui Alexandr Lukașenko, a cărui victorie la alegerile din august trecut este contestată de propriul său popor.
Ca să nu înnebunească, Anastasia spune că și-a petrecut timpul scriind poezie și făcând desene.
Una din multele victime ale represiunii brutale a lui Lukașenko, Anastasia a fost eliberată pe 9 mai din închisoarea din Buda-Koșelev, din regiunea Gomel.
„Am fost atât de fericită că am fost eliberată, mai ales pentru că am putut să-mi revăd mama și bunicul", a declarat Peravoșikova, 32 de ani, pentru serviciul Belarus al RFE / RL.
„În jurul meu totul era verde, începând cu pardoseala. Din celula mea, tot ce puteam vedea erau ramurile copacilor din depărtare”, a spus Peravoșikova. hchykava. „Tot ce vedeam era gri”.
Belarusul a fost scena unor proteste masive, cu sute de mii de oameni ieșiți în stradă din august trecut când Lukașenko, aflat la putere din 1994, s-a autodeclarat câștigător al alegerilor din august. Întreaga opoziție l-a acuzat de fraudarea grosolană a alegerilor despre care a spus că au fost câștigate categoric de Svetlana Țihanovskaia, soția unui disident din Belarus, contracandidat al lui Lukașenko pe care acesta l-a aruncat în închisoare înainte de alegeri ca să nu poată candida. Deși o novice în politică, femeia a fost votată masiv de cetățenii care au vrut să termine cu dictatura autocratului Lukașenko, devenind astfel cea mai mare amenințare la adresa guvernării sale.
În reprimarea brutală a protestelor pașnice și civilizate organizate de opoziție, la care cetățenii Belarusului au umplut străzile aproape în fiecare zi au fost reținute peste 30.000 de persoane. Unii oameni au fost bătuți cu brutalitate sau chiar torturați, alții omorâți sau dați dispăruți.
ONG-ul Viasna, care monitorizează situația victimelor represiunii lui Lukașenko, spune că în acest moment în Belarus sunt 369 de prizonieri politici. Toți liderii Opoziției sunt fie în închisoare, fie au fugit din țară sau au fost forțați să treacă granița. Sute de jurnaliști au fost vizați de regimul Lukașenko pentru „culpa” de a-și fi făcut datoria, doar pentru că au transmis despre proteste.
Protestele, care odinioară adunau în stradă și câte 200.000 de oameni în capitala Minsk au devenit de mult o poveste. În ultimele luni, poate și sub influența pandemiei de coronavirus, flash mob-urile și alte forme mai subtile de protest au devenit norma.
Frizând nebunia
Peravoșikova a fost arestată prima oară pe 22 ianuarie la Gomel, fiind acuzată că a participat la 10 mitinguri neautorizate.
La momentul arestării sale, locuința ei din Gomel a fost percheziționată, laptopul și alte obiecte de acest gen fiind confiscate de polițiști. Până și locuința bunicului ei, aflată în apropiere, a fost percheziționată.
Condamnată inițial la 15 zile de închisoare, a fost eliberată pe 6 februarie, înainte de a fi arestată și condamnată din nou doar două zile mai târziu, sub aceeași acuzație: participarea la demonstrații neautorizate.
În timp ce se afla în închisoarea din Buda-Koșelev, pedeapsa ei a fost prelungită de șase ori.
În închisoare, Peravoșikova a primit scrisori de susținere – și câte 20 pe zi - nu numai de la oameni din Belarus, ci și din străinătate, inclusiv din Statele Unite, Germania, Ucraina și Rusia.
„În general, o scrisoare pentru cineva din închisoare înseamnă mult, fiecare scrisoare. La urma urmei, trăiești atât de puține acolo și atunci ajungi să trăiești prin acele scrisori. Mi-a plăcut mai ales când oamenii scriau glume", a povestit ea, arătându-se surprinsă plăcut de sprijinul internațional pe care l-a primit.
Ca să facă timpul să treacă mai ușor și ca să nu înnebunească din cauza incertitudinii și a nesiguranței, Peravoșikova a început să deseneze și să scrie poezii.
Pe una dintre ele (foto) a intitulat-o „Trandafirul din Wasteland”, bazată pe seria „Turnul întunecat”, a scriitorului de ficțiune american Stephen King.
„Mi-am amintit replicile dintr-una din cărți și am început să scriu poezie pornind de la ele”, a spus ea. „Le-am dedicat familiei mele”.
De la sfârșitul lunii martie, autoritățile penitenciare au refuzat să-i mai livreze corespondența și i-au confiscat hârtia, creioanele și materialele de desenat iar condițiile din celulă au devenit pur și simplu inumane, a povestit femeia.
„A devenit dificil când pe 1 aprilie au scos toate saltelele și păturile. Nu au explicat de ce", a spus Peravoșikova. „Era frig. Am pus pe mine toate hainele pe care le aveam ca să mă încălzesc."
Și alți deținuți au vorbit despre condițiile și tratamentele la care au fost supuși și care s-au înrăutățit de la sfârșitul lunii martie.
În acea perioadă, Țihanovskaia, care a plecat în Lituania în luna august a anului trecut, spera să reaprindă demonstrațiile în masă, care și-au pierdut din intensitate din cauza frigului iernii, a oboselii și a fricii de represiunea brutală a guvernului.
Țihanovskaia i-a îndemnat pe belaruși să iasă în stradă pe 25 martie, când Belarus marchează aniversarea fondării primei republici democratice din 1918.
Cu toate acestea, demonstrațiile nu au mai fost reluate la intensitatea de odinioară, pe fondul unui nou val de arestări, amenințări și acuzații de complot despre care Lukașenko spune că este inspirat de străinătatea care ar intenționa să destabilizeze țara.
„Legată de patria mea”
Potrivit grupurilor de protecție a drepturilor omului, prizonierii din Belarus s-au plâns că le-au fost luate saltelele și alte obiecte și că au fost supuși la un tratament mult mai dur din partea gardienilor, inclusiv prin aruncarea unor găleți cu înălbitor în celule, ceea ce făcea ca respirația în sine să devină o luptă pentru supraviețuire.
Human Rights Watch a raportat bătăi sistematice și chiar torturarea protestatarilor închiși.
„Desigur, este dificil să fii la închisoare atât de mult timp, în special pentru cei care au persoane dragi afară. Este greu din punct de vedere psihologic, dar o persoană se poate adapta la orice și se poate obișnui", a spus Peravoșikova.
„Ajungi să te uiți la petele de pe pereți, să construiești imagini cu animale și oameni, să-ți amintești de oamenii dragi. Cumva, imaginația începe să preia controlul”, a explicat ea.
Femeia a povestit că în închisoare a fost bântuită de un vis recurent.
„Am visat că am fost eliberată din închisoare și mergeam pe străzile din Gomel, iar orașul era complet gol, nu mai rămăsese nimeni. Străzile goale, piața Lenin goală", a spus ea, adăugând că mulți dintre prietenii și cunoscuții ei au fugit din țară.
„Este trist. Oamenii plecau înainte și acum îi văd din nou plecând", a spus Peravoșikova.
„Nu intenționez să plec. Asta e țara mea, casa mea; mama și bunicul meu sunt aici", a spus ea. „Sunt legată de patria mea din tot sufletul”.
